Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Să vină DGA-ul!

După multe teste de microfon, MAI a confecţionat un raport care face clăbuci. Apoi s-a spălat pe mâini de stadion

Permalink to Să vină DGA-ul!
luni, 19 iunie 2017, 9:20

„Evident, sunt fapte de natură penală”. Când o fi dispărut din jargonul Internelor termenul „suspiciune”? Mandatul ministrului demisionar Carmen Dan a stat, până la final, sub semnul certitudinilor cu urechea la perete. În cazul stadionului Dinamo, s-a înregistrat chiar un record de convingeri neabătute la hectar de ficuşi, scrumiere şi alte reţele de socializare.

„Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea dintre CS Dinamo şi Asociaţia FC Dinamo, iar concluziile au ajuns deja la DNA”, a anunţat Carmen Dan, în conferinţă de presă. Frumos din partea MAI că a trimis doar concluziile, nu i-a obligat pe procurori să citească un raport întreg, eventual însoţit de documente. Mai scurtuţ, că-i mai răruţ.

În loc de concluzii, Carmen Dan le-a transmis contribuabililor o metaforă criptic-mobilizatoare: „A venit momentul să scoatem adevărul la lumină”. N-a precizat prin ce procedeu investigativ-operativ: îl trag de urechi din joben, îl trag de schelet din dulap sau trag preşul care subîntinde, prin tradiţie, instituţia.

Anticorupţia MAI, 10 milioane de euro
„Timp de 15 ani”, a precizat ministrul demisionar, „responsabilii din MAI au acceptat o situaţie confuză”. Bine că s-a lămurit acum, au rămas în ceaţă doar numele. Patrimoniul statului a fost „la dispoziţia unui grup restrâns de persoane”. Vai, ce şoc! Cine s-ar fi gândit la asta? Că grupul e restrâns? N-ai fi zis, parcurgând lista cu fondatori ai AFC Dinamo.

Procurorii DNA nu vor avea mare lucru de făcut. Carmen Dan le-a transmis indicaţii preţioase: ce va trebui să constate, la sfârşitul cercetărilor. E vorba de „fapte penale”, de corupţie, în care sunt implicaţi responsabili din MAI. Le-a lăsat plăcerea de a identifica suspecţii, care vor fi, evident, condamnaţi.
Ce nu e clar e de ce trebuie să se ocupe tocmai DNA de caz? MAI are propria direcţie anticorupţie, DGA, cu un buget anual de 10 milioane de euro! E condusă de chestorul Cătălin Alexandru Ioniţă, doctor în ordine publică şi siguranţă naţională.

Ministrul demisionar n-a ştiut că AFC Dinamo e creaţia MAI. Un accident, o sincopă de informare, se mai întâmplă. Dar să nu ştie ce departamente are ministerul? Greu de crezut. Obiectul muncii DGA îl reprezintă corupţia de la nivelul Internelor. Nu o semnalează doar, o şi investighează. Direcţia, înfiinţată în 2005, la recomandarea şi cu susţinerea UE, „desfăşoară activităţi de cercetare penală, în baza ordonanţei de delegare emise de procuror, în conformitate cu prevederile legale”.
Totuşi, conducerea MAI lasă DGA să se ocupe pe îndelete de şoferii care dau mită. Şi, printr-o mică piruetă de imagine, expediază problema stadionului unor iniţiale mai populare, la DNA. Să se vadă că Internele au optat, în sfârşit, pentru lumina orbitoare a reflectoarelor în locul lămpii de proximitate.

Doar DNA Bucureşti
Frăţia dintre Interne şi şefii din fotbal s-a desfăşurat la vedere. Era suficient să te uiţi în loja oficială, la meciurile din Ştefan cel Mare. Sau să numeri etapele arse din biografia acţionarilor dinamovişti. Problema din actele stadionului, iarăşi, e veche. Dar pentru MAI a devenit o problemă abia când i s-a cerut să predea arena Ministerului Dezvoltării.

Carmen Dan a găsit situaţia stadionului în aer. În șase luni, a învăţat-o să zboare peste gard.
„În paralel, juriştii Ministerului de Interne vor acţiona în civil pentru a rupe această asociere păguboasă”. În civil, la fel ca în penal, bătăliile durează cu lunile, cu anii. Carmen Dan n-are certitudini legate de timp, dar estimează că răbdarea oamenilor e infinită. N-a spus când va fi modernizat Dinamo, dacă va mai fi modernizat.

Situaţia arenei e tot „confuză” şi „păguboasă” pentru fanul dinamovist. Doar că acum va trebui să-i bată la cap pe procurorii DNA: „Când e gata ancheta? Când e gata stadionul? Când luăm titlul? Când îi luaţi permisul lui Bokila?”.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Ionel (18 comentarii)  •  19 iunie 2017, 11:59

Bătaie de joc ,o sa dispară si Dinamo ,vor fi meciuri in care voi cronicarii si cu femeile de serviciu veți fi pe stadion!Au distrus/furat toată țara ,Dinamo e floare la ureche!

J F M (155 comentarii)  •  19 iunie 2017, 12:40

Pana la urma mai vin banii aia de la UEFA ? Nu de alta dar pt organizarea acelui CE din 2020 nu s-a miscat nimic,doar lupte sterile de interese .De ce trebuie atatea stadioane moderne in Bucuresti iar in provincie stau sa cada,au ajuns focare de infectie ? Daca Dinamo si eventual Rapid nu-s in stare sa aiba un dosar curat la timp poate doreste Constanta,poate doreste Sibiul,Aradul...

Dinamo-curat (3 comentarii)  •  19 iunie 2017, 12:56

O tampenie de articol.In loc sa fie scos in evidenta ca o femeie ,ministru a facut mai mult decat alti ministri de la Interne ,se comenteaza situatia in deradere.

gintonic (44 comentarii)  •  19 iunie 2017, 13:08

di-na-mo trebuia sa dispara de mult , de pe vremea surorilor mai mici, Victoria si Flacara Moreni!... Trebuia sa dispara odata cu Steaua imediat dupa Revolutie, fiind cluburi infiintate de comunistii veniti la putere in anii 45-46. Cum comunismul a cazut in 90, aceste doua cluburi hulite de toata tara, au ramas inca sa ne bantuie si in prezent!... Sper totusi ca vremea/vremurile sa le duca in uitare, acolo unde le este locul !

Dinamall (1 comentarii)  •  19 iunie 2017, 13:17

se modernizeaza si militienii, nu mai au nevoie de stadioane, banii nu ies din arene sportive ci din spatii comerciale si de birouri asa ca adio echipa de fotbal si stadion...

gilos (98 comentarii)  •  19 iunie 2017, 16:06

Daca nici acum, cand bani exista, cand este o situatie super-favorabila, nu sunt in stare sa se puna de acord si sa dea drumul constructiei stadionului, atunci cu siguranta se va alege praful de aceasta echipa Dinamo, ca e CS, FC, FCA sau cum *** ii mai zice....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabi (13 comentarii)  •  19 iunie 2017, 17:04

Dupa ce au privatizat un club de fotbal in avantajul evident al unei clici de indivizi rapaci ( ei trebuie sa mearga NUMAI la castig nu si la pierdere...) cum e sa vezi ca au privatizat , in folosul "sistemului" si stadionul ?!!! ( bine, doar partea ce poate produce castig...)

Anonim (109 comentarii)  •  19 iunie 2017, 18:06

@ JFM Cele 4 stadioane vor fi folosite pentru antrenamentele echipelor care vor juca pe Arena Nationala in 2020; cum sa se antreneze la Constanta, Sibiu sau la Arad?! A.

Durden (209 comentarii)  •  19 iunie 2017, 21:29

mie problema nu mi se pare ca e la oamenii de acum ci la ce de "atunci". e foarte greu sa intorci un rau facut "legal" (cu toate ghilimelele din lume). oricum, e stupid, ca in perioada asta, cand toata lumea se plange de lipsa de interes a spectatorului roman fata de fotbal, una dintre cele mai active galerii din tara ca ramane fara stadion, in schimb vom reconstrui giulesti, progresul, sau tg jiu

alex (345 comentarii)  •  19 iunie 2017, 23:58

Sublim,in rest nu ne mai mira nimic, cand toate sunt la cheremul unor nemernici ahtiati numai dupa inavutire in detrimentul suporterului.

dani (17 comentarii)  •  20 iunie 2017, 10:33

La Timisoara de ce nu se face stadion? Timisoara nu este din Romania? Banatul este cea mai prospera regiune din Romania, pt ca aici se munceste. Ar trebui ca fondurile ce se obtin in regiunea respectiva, sa ramana acolo, nu sa mearga la bugetul de stat, pt a fi dirijate in regiuni, unde lumea este lenesa si nu munceste. De ce sa fie incurajata nemunca si lenevia? Trintorilor nu trebuie sa le fie alocate sume imense de bani, de-a moaca. La munca!

Kris (45 comentarii)  •  20 iunie 2017, 11:58

Ce este trist in aceasta problema,este ca cei care ar trebui sa fie modelul ordinii in Romania intretine aceasta confuzie de la baza Dinamo,mentinind o mizerie in centrul Bucurestilor,care incepe sa arate din ce in ce mai bine.Se vede clar ca lipsa de autoritate in Romania incepe sa se vada.Un ministru cind va da un ordin,nu va trebuie sa comenteze nimeni.Doar asa se va reusi sa avem infrastructura.Nu sa conteste oricare pe oricine.Cred ca si procurorii au capatat puteri prea mari intro legislatie imperfect.

gazeta (6 comentarii)  •  20 iunie 2017, 21:55

Lipa , Cosac , Copaci - contracte de achiziții si de sponsorizare

Comentează