NU ABUZ | De veghe în câmpul de fasole

Cursurile s-au încheiat, meciul dintre conştiinţă şi sistem nu ia vacanţă la Şcoala Specială Nr. 4 din Bucureşti

Câte un cuvânt dacă am dărui fiecare, s-ar strânge oare de-ajuns pentru copiii de la Şcoala Specială nr. 4 din Bucureşti? Ei nu pot să le povestească părinţilor, trântind ghiozdanul sub cuier, ce-au făcut la ore. Ce se întâmplă între cei patru pereţi ai sălii de clasă. Chit că părinţii mai degrabă nu vor să afle.

Aşa că singurele mărturii vin de la adulţi. Unii spun că elevii sunt bătuţi zilnic, alţii – că elevii merită bătuţi “ca la fasole”. Mărturiile astea au ajuns obiect al unei anchete penale.

Oricum, toate cuvintele din lume sunt prea puţine pentru a descrie ce trăiesc aceşti copii. Ei singuri nu pot spune. Cuvintele lor stau, ca borcanele cu dulceaţă, pe un raft care cere aptitudini de căţărător.

Paznicul rebel şi directorul repetent

Până la urmă, cineva a vorbit. Şi să vedeţi ce-a păţit. Paznicul şcolii a sesizat Inspectoratul Şcolar Bucureşti. La fel, soţia lui, infirmiera şcolii. Inspectoratul a trimis cererile spre analiză înapoi la Şcoala Nr. 4. Aşa-s procedurile. Nicio reacţie. Paznicul a înregistrat un profesor povestind cum îi bate pe elevi, “batem toţi la ei”. Toţi profesorii.

A dat înregistrarea unui ONG, Centrul European pentru Drepturile Copilului, iar ONG-ul a făcut-o publică şi a alertat autorităţile. A publicat şi imagini, în care se vedeau copiii scoşi la plimbare, legaţi de mâini cu o sfoară. “Nu vi se pare o problemă, dubios că e vorba de la început de aceleaşi persoane care fac acuzaţii?”, a declarat directoarea şcolii, Polina Hristu, conform Digi24.

În octombrie anul trecut, Polina Hristu a picat concursul pentru directorii de şcoli. N-a trecut testul de “aptitudini cognitive şi competenţe manageriale”. Dar Ministerul Educaţiei a decis să-i păstreze în funcţii şi pe respinşi, până la un nou concurs, sub pretextul unui vid de putere în şcoli. Rămânea fasolea pe câmp.

Suspecţii se judecă între ei

Abia după ce Secţia 26 Poliţie a deschis o anchetă, Inspectoratul Şcolar Bucureşti a luat măsuri. De data asta, a trimis investigatori la faţa locului, care “au audiat 40 de persoane”. Apoi a redactat un raport, pe care l-a trimis unde credeţi? La Şcoala Nr. 4. “Şcoala are obligaţia să desemneze o comisie de cercetare disciplinară”, a declarat inspectorul Maria Manea. Numai şcoala, care este angajatorul, susţine reprezentantul ISMB, poate lua “măsuri adminstrative”.

Comisia de cercetare disciplinară e alcătuită din profesorii “batem toţi la ei”. Spălatul rufelor în cancelarie e procedura valabilă şi pentru celelalte şcoli, nu doar pentru cele speciale. Judecarea reclamaţiilor de abuz e lăsată pe mâna suspecţilor de abuz. La cel mai mic semn de alarmă, sistemul ridică podurile. Imposibil de zdruncinat baricada complicităţilor.

Prin urmare,  singurul chemat la judecată de Comisia Disciplinară de la Şcoala Nr. 4 a fost paznicul şcolii. E acuzat că a prejudicat imaginea şcolii, precizează inspectorul Manea. Dacă a observat nereguli, “era obligat să le semnaleze angajatorului”. Profesorul care apare în înregistrare n-a putut fi audiat, deoarece s-a internat între timp într-un spital psihiatric.

Sindicatul sforilor

Preocuparea pentru “imaginea şcolii” e ca un refren al acestui caz. A exprimat-o şi profesorul înregistrat, condamnând faptul că “un om se poate folosi de ieşirea altui om, într-o situaţie mai ciudată, pentru a face rău şcolii”. A exprimat-o şi liderul de sindicat Marius Nistor, “haideţi să nu blamăm un întreg colectiv”. Mai ales un colectiv atât de experimentat, cum reiese din înregistrare: “Cu ai mei fac circ, cu uşile închise şi fiecare profesor face circ cu ei pentru că altfel, ştii cum sunt ăştia? Ca animalele alea…”.

Ignorând partea cu violenţă din acuzaţii, sindicalistul s-a concentrat pe teoria sforii. Una originală, a lui, că de aia îi plăteşte sindicatul drepturi de autor. Nistor a susţinut că funia cu care sunt legaţi copiii la plimbare e “un dispozitiv”. „Nu e o formă de tortură”, e “un procedeu deprins de la colegii din Slovenia”. Taman de-acolo.

Da, procedeul există, dar se utilizează un cordon elastic, prevăzut cu mânere de burete. Diferenţa dintre funie şi “dispozitivul” care se vinde pe Amazon e cea dintre salariul unui profesor şi averea unui lider de sindicat din învăţământ.

După ce s-a deschis dosar penal in rem, şeful Federaţiei Spiru Haret şi-a diluat vehemenţa. Dacă se dovedeşte că profesorul chiar a bătut copii, mai bine ar demisiona, decât “să arunce o umbră” asupra şcolii. Adulţii ştiu o mulţime de vorbe, ştiu şi la ce folosesc.

“Dezbină şi stăpâneşte, aşa se lucrează cu ei”, “Dacă-i laşi să se unească, te fac ţăndări”, curge înregistrarea. Gândiţi-vă, atâtea instituţii, Protecţia Copilului, MEN, ISMB, Avocatul Poporului, cu imaginea sărind în cioburi, toate pupăturile din oglindă sfărâmate! Ce coşmar!

Şcoala ruptă din iad

De aceea, “toţi batem la ei ca la fasole”, “dă-i dracu’”. Şi cum numim infernul ăsta din care nu ieşi agăţându-te de cuvinte? Suferinţă? Nu. Şcoală. Întrebaţi despre situaţia lor, elevii cu dizabilităţi probabil nici nu s-ar plânge. Dacă zi după zi eşti tratat “ca animalele” şi nimeni nu se pune o clipă în pielea ta de om, consideri că aşa e normal.

“Nu-i înjuri, îi cafteşti”, dar “să nu foloseşti forţă mai mare decât e necesar”, zice înregistrarea. “I-am lăsat pe elevii mei să mă înveţe să fiu profesor”, zice pe blogul personal inspectorul Maria Manea. “Te invit să mi te aşezi în suflet. Nu te speria de gălăgie! E a miilor de copii pe care i-am îmbrătişat cu mâinile, cu privirea, cu inima!”, Uneori, mai zboară câte un dinte, dar părintele retractează. Şi-aşa era cariat. Aşa părinţi, aşa educaţie.