Frunză verde, polemică, titlule, maşină mică
Vă invit să scriem împreună azi, de la ora 13:00, un articol despre scandalul din jurul regulamentului și titlului de campioană în Liga 1.
Acest articol a fost scris împreună cu cititorii, în urma unei invitaţii lansate pe blogsport.ro, şi va fi publicat în ediţia tipariă a Gazetei Sporturilor de joi, 25 mai. Vă mulţumesc şi vă aştept şi data viitoare!
Iată articolul în forma finală:
De atâţia ani, de când mută elefantul ROAF-ului dintr-o sufragerie în alta, FRF şi LPF ar fi trebuit să obosească ori măcar să observe că au şi altceva de făcut pentru fotbal: legi mai uşor de înţeles, de exemplu.
E adevărat, se simţea nevoia suspansului, mai ales pe final de sezon, când noul sistem competiţional, teoretic mai spectaculos, s-a restrâns la un recital previzibil al rezervelor. Dar suspansul la TAS e un biet înlocuitor artificial. N-are de-a face cu jocul în sine. Are de-a face cu orbirea Ligii şi Federaţiei, care plutesc senin pe un regulament care ia apă. Ţinând cont că speţele româneşti abundă la Lausanne, orbirea asta riguroasă ca ochelarii de cal capătă un parfum discret de premeditare, cu note joase de nepăsare.
Scripcarii lui unu solist
Nici măcar LPF şi FRF nu au încredere în ROAF, de aceea justifică decizia în cazul titlului prin precedente, nu prin articole şi alineate. În rest, au izbutit să transforme problema reglementării fotbalului într-o răfuială electorală dintre lăutari. La nivelul echipelor implicate, Viitorul şi FCSB, litigiul are un aer de familie, e o ciocnire de orgolii între rude, nu o bătălie juridică pentru un principiu sau altul. Defectele de fabricaţie din ROAF îi frământă, de fapt, numai pe microbişti şi pe specialiştii de la TAS.
Juriştii Ligii şi Federaţiei pare că n-au urmat Dreptul, ci şcoala de haiku şi bune maniere. Altfel, ar şti că la începutul fiecărei legi există un mic vocabular cu termeni, pentru claritate, pentru a preveni abundenţa de interpretări. Ciudată scăpare de la nişte subalterni care sesizează dedicaţiile şefilor din zbor şi, dacă-i ordin, muncesc scripca ROAF-ului până-i plesnesc coarda şi descind procurorii.
Aşa, în ceaţa din textul ROAF-ului, cuvântul „campionat” a ajuns să aibă cel puţin două definiţii posibile. Prima: competiţia în integralitatea ei. Şi-atunci FCSB e campioană. A doua: meciurile dinainte de play-off / play-out. Şi-atunci Viitorul e campioană.
Au tradus din „belgiană”
Federalii s-au inspirat din modelul belgian, dar pe sărite, traducând după ureche şi din două în două cuvinte, când au încropit regulile noului sistem de joc. Fotbalul nostru mai are până să facă rost de forme fără fond. Deocamdată, trăieşte din petice de formă şi fondul reciclat al Cooperativei. Dacă e să ne luăm după art. 8 lit. a) din ROAF, prin „sistemul campionat” se înțelege acel sistem în care fiecare echipă joacă cu toți adversarii „o dată în deplasare şi o dată pe teren propriu„. Putem considera că avem, de fapt, două campionate, în interiorul Ligii 1.
Dar, mai departe, la litera d, este enumerat şi un alt sistem posibil de desfăşurare, „sistemul sezon regular urmat de faza grupelor play-off, play-out”. Se presupune că acesta este aplicat în Liga 1. Nu litera a, în prima parte, şi litera d, în partea a doua. Cuvântul „campionat” nu apare deloc aici. Revine, în schimb, în deja faimosul articol 27, despre criteriile de departajare. Acolo se vorbeşte despre „câştigătoarea campionatului”, „jocurile din campionat” şi „jocurile directe” nu se ştie de unde, din sezonul regular sau din faza grupelor. Două cuvinte, „din regular” sau „din competiţie” şi se strica rima federalilor. Dar fotbalul nostru evita coaja asta de banană.
Titlul de hârtie
Pe lângă problema literei legii, se profilează şi boala comercială a spiritului ei. Criteriul sportiv pare să fi fost sacrificat în favoarea imaginii din vitrină şi a banilor mai mulţi din drepturi TV şi publicitate. TAS, prin natura lui birocratică, stabileşte campioane şi clasamente pe hârtie, nu pe teren. Un meci de baraj, în zori, cu martori şi numărat de paşi, ar tranşa dilema bărbăteşte. Ar risipi neliniştile morale din jurul podiumului. Dar e o idee prea romantică pentru un fotbal care şi-a fixat deja preţul mândriei. Iar Liga 1 e o probă de rezistenţă, nu de viteză. Poţi să ieşi pe locul doi, în urma unei echipe pe care ai învins-o pe unde ai prins-o. Nu e nici drept, nici nedrept. E ironic. Soarta!