Birocraţie prost înţeleasă
Şefii CS Dinamo le-au transmis suporterilor că documentaţia pentru noul stadion va fi gata „mâine sau poimâine”, adică la un moment dat, dar nu mai târziu de poimarţi

Corpul de control trimis de ministrul de Interne la CS Dinamo parcă s-a dus în văile din Mordor. Întârzie să iasă la lumină, anunţând că a dezlegat blestemul din actele stadionului. În curând, va trebui expediat după el, în misiune de recuperare, Corpul de control al corpului de control.
Între timp, conducerea CS Dinamo a preluat ştafeta temporizării. De vină sunt „demersurile”, durează, a anunţat preşedintele Monica Iagăr, în şedinţă cu suporterii. Birocraţia mănâncă timp, cine ar fi crezut? Iar birocraţia din jurul stadionului Dinamo mănâncă şi documente, şi bucăţi de tribună, şi tartan. Cu orice s-ar hrăni, a ţinut prea mult în aşteptare suporterii. Acum are nevoie de explicaţii suplimentare, pentru a fi plauzibilă.
Comandantul clubului MAI a dat doar un termen orientativ la care va fi gata dosarul şi se va trece la modernizarea stadionului: „Poate mâine sau poimâine”. Termenul-limită dat de CNI a expirat de o lună.
Statul, „noi” şi „domnul Adi”
„Statul doreşte refacerea stadionului, noi la fel, se va face, doar că este de durată”, a adăugat fosta atletă. Suporterii, în nerăbdarea lor, habar n-au ce muncă titanică depun oamenii cu mapă. „Stadionul nu stă în pixul meu şi nu este nicio hârtie pe care o punem în plic şi gata”. Nu, nu stă în pixul Monicăi Iagăr stadionul, stă în aerul imobiliar din Ştefan cel Mare. De fapt, tocmai într-o hârtie, într-un singur act s-a poticnit refacerea arenei din Groapă: amplasamentul. E drept, un act care trebuia predat de Minister, nu de clubul sportiv.
Dar ăsta e graficul. Pe rând, Internele şi CS Dinamo trebuie să spună câte o poveste, de fiecare dată alta, despre adevărul adevărat în legătură cu baza sportivă. Monica Iagăr a prezentat tabloul unui heirup generalizat: „Ne-am unit forțele, ne-am unit cu domnul Badea, cu domnul Negoiță, cu domnul Adi Mutu”. Lipsesc doar Moş Ion Roată şi nea Gicu de la Sculărie. Dar foarte inspirată cooptarea lui Mutu în acest „think tank”! După ce se termină lucrarea, ghici cine nu achită consumaţia?
Entitatea vine!
„Stadionul este o entitate şi ea aparţine statului”, a anunţat şefa CS Dinamo. Entitatea asta e „condusă de mai mulţi factori”, are viaţă şi voinţă proprie. Dacă nu vrea, nu poate fi modernizată cu de-a sila. Nu doar arena, şi pista de atletism e o entitate, „este o bază sportivă”, „are o legalitate a ei”. Dacă renunţă la pista de la Dinamo, statul trebuie să amenajeze o alta, în apropiere. De pildă, în Piaţa Victoriei. Să aibă jandarmii unde alerga după protestatarii fără buletin.
Monica Iagăr s-a ferit atât de mult să implice Ministerul în discuţie, încât l-a exclus de tot din câmpul muncii eroice la hârţoage. În schimb, a creat un monstru al deciziei, o entitate a entităţilor, Statul, care demolează şi „construieşte ceva tot pentru stat”.
Bond. Clemenţa Bond
„Vreau clemenţă din partea peluzei”, a spus Iagăr, la întâlnirea cu fanii dinamovişti. În schimbul clemenţei, trebuie să ofere ceva mai mult decât teatrul opacităţii şi parada ineficienţei. Ceva mai consistent decât bancul cu statuia şi Mutu, colegi de brain-storming. Să spună, de pildă, care-i identitatea factorilor care conduc entitatea statului. Să n-o ia pe ocolite, ci direct prin meandrele concretului.
În lipsa datelor şi a faptelor, dusul ăsta cu vorba e un abuz. Nu numai de timp, e un abuz de banii contribuabilului. Toţi aceşti funcţionari din MAI şi de la CS Dinamo care se opintesc să pună ştampila sunt plătiţi din banii celor mulţi, deci buni de prostit. Toţi cei care vin şi promit a mia oară că „se va face” ar trebui să plătească, la rândul lor, cel puţin cu postul un eventual eşec al modernizării stadionului pentru Euro 2020. Pentru că au înşelat încrederea populaţiei, spunând basme la microfon.
Basme care, tipic birocratic, sunt împăciuitoare. Nu conţin personaje negative. Nimeni nu e vinovat de haosul din actele stadionului. Şi chiar dacă ar fi, Statul nu ne-ar povesti. Dintr-un reflex trist moştenit.