Ion Ion, solda, soldă
Şefi curioşi de Stat Major vor să afle: cum de câştigă un antrenor al Armatei mai bine decât ei?

Antrenorul tocmit de Lăcătuş pentru echipa de fotbal a CSA va avea un salariu mai mare decât Şeful Statului Major General. Amândoi lucrează în subordinea aceleiaşi instituţii, MApN.
Conform Digisport.ro, tehnicianul ia 1.500 de euro pe lună, pentru a organiza apărarea în Liga 5. Iar strategul care organizează apărarea ţării ia 1.469 de euro pe lună. Cel puţin aşa stăteau lucrurile, la ultima majorare a salariilor bugetare, în august 2016.
Un amiral sau un general încasează lunar maximum 1.300 de euro. Un general de brigadă – 1.100 de euro. Într-o emisiune TV, Lăcătuş a fost întrebat dacă e adevărat că Ion Ion va încasa 1.500 de euro, pe banca CSA. „Ce, i-au mai furat din ei?”, a venit răspunsul. În locul transparenţei, o glumă străvezie.
Armata îşi face reclamă în judeţ
Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSA Steaua nu prevedea decât existenţa unei secţii de fotbal amator. În decembrie 2014, ministrul Mircea Duşa a ajustat litera legii la nevoile balistice ale juriştilor CSA. A eliminat termenul „amator”, a lăsat „fotbal”. În rest, vechiul regulament (Ordinul nr. M.115 – 26 noiembrie 2013, semnat tot de Duşa) a rămas neschimbat. Clubul are tot indicativ de unitate militară. Are aceeaşi misiune: reprezentarea MApN şi a României „în mod special la JO”.
De asemenea, CSA trebuie să promoveze „imaginea instituţiei militare în societatea civilă”. Imaginea asta începe să devină interesantă, de când Armata e chitită să lupte la titlu în Liga 1. Şi îşi doreşte mai mult victoria în meciul cu FC Asalt Bucureşti.
Salariul ofiţerului Izbaşa
În curând, cazarma lui Lăcătuş se va popula cu fotbalişti profesionişti, cu salarii pe măsură. Legal, Ion Ion nu poate primi 1.500 de euro pe lună ca angajat al CSA. Probabil va semna un contract de prestări servicii. Şi, cum nu există în legislaţie nimic despre serviciile sportive, oficial, tehnicianul se va ocupa cu altceva: şters praful pe tunuri, dat cu aspiratorul în depozitul de muniţii, păzit tunelul care duce la vestiare.
Dincolo de fotbal, CSA are platfus salarial. Sportivii sunt remuneraţi confrom cu gradul. Ana Maria Popescu, de exemplu, campioană olimpică la Rio, primeşte indemnizaţie de maior, în jur de 300 de euro lunar. Sandra Izbaşa, dublă campioană olimpică, activează acum ca antrenoare la CSA. E ofiţer, deci primeşte o indemnizaţie de 200 de euro pe lună.
Rinocerul din sufrageria CSA nu e aberant doar în raport cu ordinea militară. E aberant şi în raport cu ceilalţi sportivi înrolaţi la clubul Armatei. Iată mesajul oblăduit de ministrul Leş: Liga 5 stă mai presus de Jocurile Olimpice. Acolo, în noroiul paşnic al fotbalului de judeţ, în trântele glorioase cu Radicalizaţii din Deal, clubul Armatei reprezintă mai cu spor MApN şi România decât la marile competiţii internaţionale. Echipa lui Lăcătuş nu continuă legenda lui 1986. Şi-a luat ca model echipa lui cu Becali. Butaforia imită isteria. Deocamdată, doar în materie de lefuri.
Pârjolesc etapele, otrăvesc priorităţile
Articolul 7 din regulamentul CSA spune aşa: „Clubul Sportiv al Armatei Steaua promovează cu prioritate disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul Jocurilor Olimpice”. E drept, la cât de optimist se exprimă comandantul interimar, colonelul Cristian Petrea, echipa lui Lăcătuş va fi înscrisă direct în finală la JO din Tokyo, arzând etapele calificării cu grenadele incendiare din dotare. Clubul Armatei se deplasează pe cai mari, nu e obligat să îndure marşul promovării, ca orice echipă de pluton.
În acest moment, bugetul anunţat al secţiei fotbal e de 300.000 de euro. Va creşte, promit şefii Armatei. Dar deja e clar că fotbalul profesionist a devenit prioritatea zero a conducerii CSA. Proiectul lui Lăcătuş l-au promovat în ultimele trei luni cât pe toţi medaliaţii la JO în patru ani. Explicabil, de altfel. La JO important e să participi, nu să ai umor pe statul de plată.