Trei lecţii cu Raed Arafat

Sistemul a revenit în ofensivă. Întâi se pune la adăpost de critici, apoi ne pune la adăpost de catastrofe

Ce lecţii am învăţat din cutremurul care tocmai a trecut?

Prima: „Cutremurul nu e ca inundaţiile”. Formulată de Raed Arafat. Să nu zicem că nu ştim, că nu ne-a spus. „Cutremurul se întâmplă”.

A doua lecţie, pe care Guvernul tehnocrat a prins-o din zbor, deşi nu era atent la orele de wrestling şi bune maniere, e că nu trebuie să-l enervăm pe şeful DSU. Că-l enervăm pe riscul nostru, pentru distracţia copilărească de a-l vedea ieşind pe verandă şi punând furtunul pe critici. Dacă-l enervăm, se gândeşte de două ori dacă să intervină, data viitoare. Va trebui să devenim un popor de Rambo, cu o mână să pilotăm elicopterul şi cu alta să butonăm la telecomandă.

Şi totuşi, se mişcă…
Pe şeful Corpului de Control al premierului, pasul în strachina de porţelan a ISU era să-l coste funcţia. „Instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi la umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur”, a scris Valentin Mircea pe Facebook.

Guvernul, cu tema trecută pe curat, l-a trimis pe eretic pe coji de nucă, înainte de a apărea la poartă vecinul Arafat, cu o falcă în cerul cu ploi şi una la seismograf.

„Aceasta nu este şi poziţia Guvernului”, a anunţat depanatorul de vorbe al Executivului. Sigur că nu. E poziţia lui Galileo Galilei. Apoi, ca argument zguduitor, oficialul a invocat un raport recent, care arată că trei sferturi din populaţia României ar fi afectată în cazul unui cutremur puternic. În mare parte, din cauza lipsei echipamentelor pentru misiuni de salvare. „Cireaşa”: 32 de sedii ale pompierilor prezintă risc seismic.

Iată, aşadar, poziţia temeinic documentată a Guvernului: autorităţile nici măcar nu plănuiesc să ne salveze. Altfel, ne-ar fi dotat din timp cu cele necesare.

Arafat salvează şi cutremurul de români
Apoi a venit rândul lui Raed Arafat să-l mustre pe Valentin Mircea: „Dacă o persoană crede că noi mergem la o conferinţă ca să ne ««umflăm muşchii»», atunci rog acea persoană să vină cu noi şi să vadă ce facem”. Şi cu asta, Chuck Norris al avertizărilor, care e atât de puternic, încât salvează salvatorii de victime şi dezastrele de români, i-a aruncat „persoanei” mănuşa chirurgicală cu ţinte.

Şeful DSU a demontat punct cu punct, virgulă cu virgulă, postarea celui care se încumetase, acum câteva luni, să-i numere GPS-urile de pe ambulanţele SMURD. „În acest an vor veni şi primele echipamente pentru căutare şi salvare la cutremur”, a spus Arafat. Vor veni iminent. Le-a prezis încă din februarie. N-au venit pentru că nu s-au copt.

Într-o emisiune la Antena 3, secretarul de stat în MAI a explicat cum va pregăti de cutremur două spitale din Bucureşti. Două, nu unul. Suntem din ce în ce mai protejaţi. În 2013, când era secretar de stat la Sănătate, plănuia să pregătească toate spitalele Capitalei, „în mod normal, trebuie să aibă generatoare şi rezerve de apă”. După trei ani, s-o fi lămurit că nu e grabă.

Sistemul ne urcă pe garduri
A treia lecţie e că sistemul nu se complace în defensivă. A ieşit pe burtă din propria jumătate şi a revenit în atac. Ca-n bancurile cu eroi de acţiune, şi-a luat la palme umbra tehnocrată, pentru că aceasta îl urmărea, prea curioasă.

„Statul român a demonstrat că funcţionează”, afirma Arafat, a doua zi după Colectiv. „Oamenii trebuie să aibă încredere în instituţiile statului”, a replicat acum, la baionetă cu „persoana”. I-a luat aproape un an să-şi ducă la capăt ideea, dar până la urmă a reuşit. Bucla aproape s-a închis. Rănile, nu.

Cine n-are încredere în stat e împotriva statului. E duşmanul lui.  Sabotor. E cetăţean, nu instituţie.

În timpul scurs între aceste două afirmaţii, statul român n-a dat vreo dovadă că ar merita încrederea populaţiei. Dimpotrivă, la cunoştinţa opiniei publice au fost aduse noi motive de neîncredere.

Avizele de securitate la incendiu pe propria răspundere, până la 31 decembrie, datele cosmetizate despre infecţiile nosocomiale, un Parlament care face zid împotriva Justiţiei şi o Justiţie care face popasuri lungi în căutarea vinovaţilor. Aşadar, tocmai acest stat care nu-şi schimbă năravul pretinde de la cetăţenii săi o schimbare de atitudine.

Încrederea instituţiilor în instituţii
„Noi ne bazăm pe încrederea oamenilor”, spune Arafat. Nu, voi vă bazaţi pe constrângere. Pe legi care impun încrederea oarbă în CAS sau în vaccinurile furnizate de stat. Vă bazaţi pe lipsa de alternativă. Pe lipsa de reacţie a oamenilor. Pe lipsa de transparenţă şi alte erori de sistem, pe care credibilitatea şefului DSU nu mai pridideşte să le camufleze.

Nu vă bazaţi pe solidaritatea cu populaţia, ci, detaliu dezarmant, pe solidaritatea dintre instituţiile statului, care, la nevoie, îşi confirmă alibiul una alteia. Aşa funcţionează statul român, nu altfel.

Ca dovadă, mişcarea rapidă, dar expertă, de kung fu Kafka, prin care a fost marginalizată critica din interior. Lui Valentin Mircea i s-a predat aceeaşi învăţătură de minte ca şi medicilor care strigă public despre ororile din spitale.

Oricâte generatoare de scuze de mare capacitate ne-ar livra domnul Arafat, anul acesta sau la anul, logica rezistă. Dacă ne punem baza într-un stat care, până acum, ne-a expus nonşalant tuturor pericolelor, nu doar catastrofelor naturale, un stat căruia-i fuge pământul de sub picioare în situaţii de criză, înseamnă că n-am priceput nimic. Riscăm să repetăm istoria.

Încrederea nu e ca seismul. Nu se întâmplă.