Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Cea care ne-a povestit şahul

Nu numai şahul a pierdut-o pe Elisabeta Polihroniade. Toţi am pierdut un profesor dintre cei puţini, care ne învaţă cum să gîndim, nu ce să gîndim

Permalink to Cea care ne-a povestit şahul
luni, 25 ianuarie 2016, 10:08

Există două feluri de jucători: jucători de table şi jucători de şah. De aici derivă şi cele două feluri de Dumnezeu: cel care aruncă zarurile şi cel care mută pionii.

Pe primul l-am cultivat intensiv imediat după ’89, pe al doilea începem să-l descoperim abia acum. Tîrziu. Şahul a ajuns în coşul cu obiecte pierdute deliberat în gările tranziţiei. S-a retras din viaţa publică, din conştiinţa publică şi, zilele acestea, a rămas şi fără Elisabeta lui.

Dintre toate finalurile posibile pe o tablă în alb şi negru, doamna Polihroniade l-a ales pe cel mai discret. Anunţul decesului a fost însoţit de lista medaliilor, dintre care nouă olimpice. Marea maestră internaţională nu şi-a scos palmaresul pe masa unde se împart funcţii.

A condus federaţia de şah şi atît. Timp de peste patru decenii, a fost chipul acestui sport în România, ca realizator al unei rubrici de şah la TVR.  Ceea ce face Hagi acum la Viitorul, ea a făcut pentru generaţii întregi de copii. A povestit şahul, l-a predat, l-a predicat, l-a împărtăşit, l-a dăruit. A scris cărţi de iniţiere în şah, primele manuale alternative, dacă vreţi, din educaţia românească. A organizat turnee de juniori, de seniori, de mari maeştri. Şirul de medalii e statistică neînsufleţită pe lîngă cruciada ei pentru minţi sănătoase.

Şahul de azi nu are succesul de public din anii Războiului Rece. Nu se mai poartă alb şi negru, totul a virat spre cenuşiul corect. Deep Blue a ajuns la muzeul IT, Kasparov s-a apucat de opoziţie, cum spun ruşii la politică.

Clasamentul FIDE seamănă cu topul ATP, importante sînt punctele, nu starea de graţie. Schimbările astea reprezintă o parte a explicaţiei pentru care nu vom mai avea prea curînd şahişti de statura Elisabetei Polihroniade. Marii maeştri sînt oricum o specie rară, ca actorii de Shakespeare. Însă ceea ce e mult mai trist e că nu vom mai avea prea curînd profesori de statura ei. Profesori care să ne inspire să jucăm după reguli şi să privim la mai mult de doi paşi în faţa noastră.

E o pierdere dezarmantă, pentru că avem mai mare nevoie de şah decît de victorii. Sîntem învăţaţi, pe toate canalele, ce să gîndim, dar nimeni nu ne învaţă cum să gîndim. Şcoala românească trebuie să găsească locul cuvenit pentru ora de şah, pentru care s-a luptat doamna Polihroniade.

Cît de greu a obţinut-o!

Mai repede aprobau guvernanţii opţionalul de fotbal american! Şahul nu rentează. E cel mai ieftin dintre sporturi, cu condiţia să nu-l practici la clubul lui Oprescu. Un program „400 de table” sau „100 de rocade mici” nu sună deloc promiţător, în materie de cheltuieli. Nu tu contracte cu statul, nu tu panglică de tăiat, nu tu nocturnă din banii primăriei, nu tu gazon care trebuie schimbat o dată pe lună!

Anunţată în mai 2014, ora de şah în şcoli a înaintat o pătrăţică într-un an şi jumătate. Se află în stadiul de pilot, cu anvergură locală. Părinţii n-au declanşat campanii furibunde de promovare. La nivel de ministere, tema „Educaţiei prin şah” şi-a consumat efectul de şoc, a dispărut de pe ordinea de zi, în fum de petarde electorale.

În fotbal n-o să vedeţi asta niciodată, din motive care ţin de drepturi TV. Dar, în şahul de un anumit nivel, sînt partide care se încheie după cîteva mutări. Încă din deschidere, poţi citi pe tablă cum se vor termina.

Elisabeta Polihroniade a urnit piesele pînă la vîrf, pînă în inima catedralei jucătorilor de table. A smuls o oră dintr-un ocean de ore care antrenează capacitatea de memorare şi de uitare, imediat după Bac, şi care atrofiază muşchiul gîndirii. Şi-a făcut serviciul credincios de educator pînă în ultima clipă. A ţinut aprinsă lampa de veghe a raţiunii pentru cei care vin, cît a fost omeneşte posibil. Ce-o să se întîmple acum, cînd albul nu mai mută?

Comentarii (5)Adaugă comentariu

Daniel (2 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 11:22

Buna ziua,

Am facut 10 ani de sah la nivel profesionist incepand cu varsta de 8 ani. Aveti mare dreptate in ceea ce priveste propagarea acestui sport. M-am lasat din cauza lipsurilor financiare. Deplasari, mancare, cazari, toate acestea au fost platite din buzunarul nostru pentru ca FRSah nu avea bani sau deconta dupa cateva luni. Sunt si voi ramane un sustinator al Doamnei Sahului Romanesc chiar si dupa ce a trecut in nefiinta. Printre singurele personalitati care a luptat pentru ca acest sport sa devina mai popular si sa aprinda apetitul spre cunoastere al fiecarui individ, indiferent de varsta. Un om discret pe care l-am cunoscut putin dar care cucerea prin vorba si personalitate, orice iubitor de sah. Sa aveti liniste acolo sus. Adio Doamna! Dumnezeu sa o ierte!

Ghenadie (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 13:29

Este o pierdere irecuperabila pentru istoria sahului romanesc…
Programul de „Educaţiei prin şah” trebuie promovat si integrat printre obiectivele strategiilor si politicilor educationale ale statului pentru a creste o noua generatie de sahisti.

Gareth Edwards (19 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 13:59

Maria, esti frumoasa oricum dar mai ales prin tot ceea ce scrii!

Mihai (22 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 14:02

Aveti perfecta dreptate in tot ceea ce scrieti. Credeam ca la scoala va fi primit bine, ca domnul Ontanu si ceilalti primari vor dota scolile cu sute de piese de sah. Problema este ca mai bine investesti in panselute ca se ofilesc si trebuie cumparate altele, cu sahul este mai greu plus ca te invata sa gandesti si apoi votezi cum trebuie. Oricum la stirile sportive din media sunt urmarite articolele si reportajele cu borcea, cu nevasta lui mutu si parturile lui reghe. Asta cer tinerii liberi si frumosi…

anticomunist (5 comentarii)  •  26 ianuarie 2016, 15:22

Hagi langa doamna sahului= balasfemie.Pai pe hagi il pisca gramatica de limba vorbalui Rednic.Plus ca personajul este sclavul declarat al oierului.

Comentează