Învăţăturile magnatului către poporul lui de mistreţi

După ce-a astupat verbal gropile din preajma lui Oprea, Ţiriac se ocupă şi de prăpăstiile din jurul lui Arafat

Declaraţiile lui Ion Ţiriac, mai ales cele din ultima vreme, explică de ce el şi Ilie Năstase comunicau atît de bine ca parteneri la dublu. Ambii au păreri originale. Explică şi de ce Ţiriac a ajuns unul dintre cei mai bogaţi români, pe cînd Năstase trebuie să se descurce din leafa de parlamentar. Deşi pare mereu în prada unor trăiri năvalnice, de diverse coloraturi, Ţiriac nu vorbeşte la întîmplare. De fiecare dată cînd „atacă” o temă de actualitate, o face pentru a-şi apăra interesele. E avocatul exclusiv al propriilor miliarde.

A reflectat o lună pînă ne-a anunţat părerile sale asupra tragediei din Colectiv: „Această tragedie nu e din cauza focului. E din cauza că în loc de 80 de oameni au intrat 400. Acest lucru eu l-am cîntat cu un an înainte. De un an de zile am zis!”. A zis? Cînd a zis? Aşa ne trebuie, dacă nu l-am ascultat pe magnat. Iată unul dintre efectele de scenă ale lui Ţiriac: ne face să ne simţim vinovaţi. Undeva tot trebuie să fi greşit, de vreme ce el are un imperiu, iar noi – nu.

Ne-a prevenit. Ca de obicei, în zadar! Totuşi, nu renunţă să-şi educe poporul îndărătnic. Şi nu se zgîrceşte la soluţii: „Acest ISU, după cîte înţeleg eu, are sute de mii de probleme pe cap, încît nu are oamenii necesari să facă treaba asta!”, a spus el, citat de Ziare.com. Iată un alt efect de scenă al lui Ţiriac: ne face să părem o masă de incapabili. Incapabili şi de idei, şi de acţiune. Poţi să-l contrazici? El a fost în stare să construiască un imperiu, pe cînd noi – nu.

Cele mai multe dintre soluţiile lui Ţiriac sînt bazate pe bani, nu neapărat ai lui. Cînd se oferă să contribuie, modest, cu jumătate din sumă sau mai mult, înseamnă că e grav. Are ceva de pierdut. După moartea motociclistului din coloana oficială a lui Gabriel Oprea, Ţiriac ne-a anunţat că de vină sînt gropile din Bucureşti. „Ce căuta groapa aia acolo, nesemnalată în termeni europeni?”. Nu s-a întrebat ce căuta fostul ministru de Interne, în coloana oficială, de 1.500 de ori în zece luni. „Facem o campanie, eu plătesc, luăm un tractor, o batoză, astupăm toate gropile”, a spus afaceristul, la Pro TV.

Cînd problema nu e presantă pentru socotelile lui, Ţiriac ne îndeamnă să punem noi banii. Să dăm fiecare cîte 50 de euro pentru a finanţa găzduirea imigranţilor. Adică de ce să dea numai Guvernul Ponta? N-a dat destul? „Din ăia 500 de euro salariu mediu, să ne tăiem zece la sută, să primim cinci sute, o mie, o sută de mii, care e primul val”. Prea lăsăm totul în seama statului! Ia să punem mîna şi să ne mai impozităm şi singuri!

La alegerile din 2014, magnatul s-a plîns în cor cu românii din diaspora de cozile la urne. A venit la Bucureşti cu avionul personal şi a votat. Nu înainte de a lăsa impresia că fraternizează cu mulţimea revoltată împotriva Guvernului Ponta. Dacă nici Ţiriac nu poate să voteze, deşi are un imperiu, atunci la ce să ne aşteptăm noi, care nu? La demisii în bloc?

Ţiriac nu vorbeşte la întîmplare. Îşi alege momentul. N-a aşteptat o lună pentru a ne povesti aventura votului de la Bucureşti via Paris. După cum n-a aşteptat o lună pentru a pleda împotriva demisiei lui Ponta, urmăritul penal. „În ce ţară trăim? Nici măcar n-a fost judecat!”. În schimb, în cazul tragediei de la Colectiv, a aşteptat o lună, pînă cînd ancheta a ajuns în preajma lui Arafat. Abia atunci a spus: Halt, nu e treaba justiţiei, e treaba noastră a tuturor să rezolvăm criza de personal de la ISU. La fel, după „nenorocirea” din Apuseni, tocmai cînd ancheta săpa gropi pe domeniul lui Arafat, Ţiriac a intervenit salvator. A donat un turbojet, cu dedicaţie pentru SMURD. Evident, asta era toată sursa dramei: lipsa utilajelor!

De data asta, Ţiriac n-a donat nimic. N-a pus bani la modul condiţional-optativ. Şi-a pierdut motivaţia o dată cu instalarea noului cabinet. A formulat doar o indicaţie preţioasă: „Peste tot vreau să refacem autorizaţiile ISU”. Autorizaţiile date din birou şi lipsa de personal sînt, într-adevăr, fragmente din tabloul tragediei de la Colectiv. Ca de obicei, Ţiriac a decupat partea din tablou din care lipsesc personajele principale. Pentru o privelişte convenabilă, e în stare să radă cartiere întregi din realitate.

„Să refacem!”. La fel ca nomenclaturiştii de pe vremuri, se adresează unei mulţimi imaginare. Propune diversiuni, nu soluţii. „Să dăm cîte 50 de euro pentru imigranţi” este egal cu „Vă dăm o sută de lei la salariu!”. Acest „noi” al lui Ţiriac nu există. E acelaşi „noi” din „vom face totul”, pur artificiu retoric menit să producă iluzia apropierii, a ţarcului comun. Se ştie că afaceristul nu e un lunetist priceput. Ceva trebuie să facă, astfel încît să micşoreze distanţa dintre vizor şi ţintă şi să echilibreze lupta. El are un imperiu de cunoştinţe şi relaţii, noi avem o ţară de rude şi prieteni. El e un exemplar capitalist, noi – o specie de mistreţi cu drept de vot, care ameninţă să dea iama în lanul cu ambulanţe Porsche şi în livada de Eurocoptere la pămînt.