Vrednic este!

Prea Mulţumitul Raed Arafat a găsit vinovaţii pentru tragedia din Colectiv: "cei care arată cu degetul". Păcat mare au săvîrşit aceştia! L-au plătit şi acum cercetează!

15 decembrie 2014. Un elicopter SMURD, cu patru persoane la bord, s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol. Operaţiunile de căutare şi salvare desfăşurate de ISU Constanţa au durat 12 ore. Timp de zece minute după prăbuşire, a susţinut un martor ocular, s-au auzit de pe mal strigătele de ajutor ale victimelor. Ulterior, după reconstituirea accidentului, Raed Arafat a formulat această teoremă: sunetul vocii omeneşti nu se propagă pînă la urechile pompierilor absenţi. Fatalitate! „La experimentul cu persoana în apă şi cu strigătele de ajutor, din punctul în care a căzut elicopterul, nu s-a auzit sunetul”. Nu le poţi cere pompierilor să audă voci, cînd ajung, într-un final, la faţa locului. Că nu sînt spiritişti.

Şi cînd se prăbuşesc oameni, de la etajul opt, secretarul de stat de la MAI are explicaţii flatante. „Toate tehnicile posibile erau la faţa locului cînd a căzut victima”. Era vorba despre o femeie care s-a sinucis în Bucureşti, după ce a stat 35 de ore pe marginea zidului. „Chiar cînd a căzut se încerca umflarea pernei fără a fi deranjată”. Asta e culmea preocupării pentru om: să nu-l deranjezi încercînd să-l salvezi. Cam aşa a sunat, nu? Perna a fost cărată tocmai de la ISU Argeş. La fel şi platforma de salvare, necesară în astfel de situaţii. În Capitală, la momentul incidentului, adică în mai 2015, nu existau nici saltele, nici platforme. Au fost casate după 1990 sau trimise în oraşe cu mai mulţi nefericiţi.

„Victima nu a colaborat verbal cu negociatorii”. Iar nu s-a auzit sunetul! „Toate procedurile au fost respectate”, a declarat Arafat. Apoi morala: „Să înţelegem că nu putem critica pe baza unor comentarii, doar auzind şi văzînd unele imagini”. Imaginea cu sonor te minte şi cuvîntul te-nşală. Trebuie să criticăm pe baza altor proprietăţi organoleptice ale tragediei: gust, miros, consistenţă, textură, temperatură şi stare de agregare a gargarei oficiale. După ancheta internă, secretarul de stat a venit şi cu alte lămuriri. Măsura pernei pneumatice a fost „una excepţională”, a spus, „se adoptă şi se foloseşte doar pentru persoanele cooperante, care pot fi instruite în prealabil”. De aceea nu ţinem perne din astea în Bucureşti, pentru că, din datele ISU, aici locuiesc numai persoane necooperante şi greu de instruit în prealabil. Mai bine nu-ţi baţi capul să le educi!

„Acest eşec nu este un eşec care înseamnă că trebuie să luăm măsuri împotriva cuiva, să pedepsim pe cineva”. Fireşte că nu! E un eşec al sunetului, care iar a dat greş cînd să se facă, din corpuscul, undă. E un eşec al fizicii. Al imponderabilităţii, la fel ca toate cele cinci elicoptere SMURD prăbuşite de-a lungul anilor. După astfel de eşecuri, Arafat are o problemă cu modul în care au reacţionat victimele, nu cu modul în care au reacţionat cei care trebuiau să le salveze. După tragedia de la Colectiv, a filosofat astfel: „Nu s-a greşit la intervenţie, ci din partea celor care arată cu degetul peste tot şi acuză fără să aibă informaţii complete”. Alo, aloooo! Ce-i debandada asta? Să acuze numai omniscienţii! Să judece numai omnipotenţii!

„Toată lumea are dreptul să acuze”, se miră secretarul de stat, citat de Agerpres. Nu sînt acuzaţii, anchetele nu s-au încheiat. Sînt întrebări. Dar, la fel ca celelalte instituţii ale statului , şi ISU are deviza: „Plăteşte impozite şi nu cerceta!”. „Noi, în România, în loc să fim cu toţii sudaţi pentru a face ceva, noi am creat două tabere şi am început să arătăm cu degetul”. Ne-a zis-o pe asta cu dezbinarea! Ne-a ruşinat! Avem atitudine ostilă faţă de binefăcătorii noştri în veacul vecilor şi în 15-20 de minute! Ne plîngem şi cînd vin echipajele, şi cînd nu vin! Nici prea bugetarul Daniel nu ne-ar fi împărţit mai bine în păcătoşi şi mult prea păcătoşi. Să dea telefon lumea la biserică, nu la 112! Nu învăţaţi dumneavoastră ISU ce rol are el. Învăţaţi mai bine zborul şi tehnicile de resuscitare!

Taberele există. Nu pot fi sudate. E tabăra celor care strigă după ajutor şi tabăra celor care nu aud. E tabăra contribuabililor şi tabăra celor care deţin cheile de la cutia milei şi de la unitatea de arşi de la Floreasca. Dacă noi, ăştia, mirenii, robii statului, am avea un model inspiraţional despre cum se sudează lucrurile, poate am băga la cutiuţă. De ce nu ne explică domnul Arafat cum au sudat ei, cu plastilină şi miez de chiflă, celula de criză de la nivelul Guvernului? Celula aia, condusă de Gabriel Oprea şi botezată tot de el „Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, trebuia să funcţioneze ca centru operativ în cazul Colectiv. A fost o reuşită de la cap la coadă! Sudura, nu celula. Coordonarea a fost clei! Au comunicat între ei şi fără să se audă, şi fără să se vadă. Iată ce pot face „creiere” dibace!

„În situaţia serii de vineri, dacă aş fi avut un copil, l-aş fi dus la unul din spitalele din Bucureşti, pentru că nu aveam unde în altă parte să îl duc”. E argumentul tare al secretarului de stat. Sigur că l-ar fi dus la unul din spitalele din Bucureşti, acolo au de toate, şi mînere la bisturie, în situaţii de criză. Dar ar fi aşteptat apoi Arafat şase zile pînă să solicite ajutor prin mecanismul european de protecţie civilă? Tot i s-ar fi părut că „nu e un caz tipic” pentru a cere sprijinul UE?

Dacă ar vrea să se arunce de pe bloc, domnul Arafat ar coopera cu salvatorii. Mai mult, ar sta la şuetă cu ei sau ar juca darts, să treacă mai uşor timpul, pînă vine salteaua din alt judeţ. Dacă ar cădea cu elicopterul nou-nouţ în lac, s-ar înarma în prealabil cu o portavoce înainte de a striga după ajutor. Nu degeaba e păstorul ISU. Spre deosebire de neajutoraţii care depind de alţii, de ambulanţă, de pompieri, de paramedici, de celule în criză de priză, el, unul, s-ar descurca în orice situaţie. Vrednic este! Vrednic să fie şi patriarh, la o adică.

De cîte ori ne loveşte un dezastru, Arafat ridică toiagul spre cerurile mîniei şi ne luminează sub blitzuri că ne merităm soarta. Să plecăm urechea la predici, nu la critici! Indiferent de numărul morţilor, să stăm prea liniştiţi, la locurile noastre, că ne vine rîndul. Să ne reculegem ca mieii. Urcă domnul secretar de stat la amvon, să ne dea cu anestezicul peste nasul prea curios. Să ne desluşească pe cale oficială meandrele sunetului şi ale timpanelor sudate.