Mirela, fii bărbată!

După ce şi-a descoperit prea tîrziu propriile limite, Rădoi i-a descoperit prea devreme meritele lui Cojocaru

Mai exact, cum procedăm? Că planul lui Rădoi sună profesionist, dar e cam vag: „Mă gîndesc să îl împuşcăm pe Cojocaru! Să îl scoatem din ţară!”. Da, dar în ce ordine? Întîi îl împuşcăm, apoi îl scoatem din ţară sau îi facem vînt peste graniţă, apoi cerem extrădarea, să-l mătrăşim? Că ambele deodată nu le putem face, e nevoie de expertiză, de atenţie distributivă. Avem şi noi limitele noastre.

Antrenorul Stelei şi le-a descoperit şi el pe ale lui. Un pic cam tîrziu, dar hai să nu-l descurajăm, că începe să se descurce binişor şi singur la treaba asta. „Poate că în acest moment astea sînt limitele mele, nu pot face faţă unei echipe ca Steaua”, a spus el, după remiza cu ASA. A menţionat că el n-a venit pentru bani, a venit „să ajute”. În caz că rămîneţi cu maşina-n drum şi Rădoi, trecînd pe-acolo, se oferă să vă ajute, să nu acceptaţi în ruptul capului! Că vă demontează motorul şi apoi îşi dă seama că are şi el, ca omul, limitele lui. N-are diplomă de Lăcătuş mecanic.

Limitele lui Rădoi sînt irelevante, în acest moment. Faptul că el se cramponează public de ele afectează însă echipa. Dacă-şi asumă rolul de antrenor, n-are voie să se declare incompetent în gura mare. N-ai voie să spui aşa ceva nici măcar duhovnicului. Că poate duhovnicul ţine cu Steaua şi nu-ţi acordă iertarea. Fiecare are limitele lui. Inclusiv Liiceanu. A şi scris o carte despre asta. Dar numai unii folosesc, ca Rădoi, limitele pe post de scuză, de cenuşă semeaţă, pentru presărat în capul piromanilor. Antrenorul Stelei îşi fredonează neputinţa şi vîntură batista de adio. Echipa „a căzut fizic” şi psihic. N-a ştiut, de data asta, „s-o motiveze”. Vai, dar e de necrezut! Tocmai el, care-i de-un optimism molipsitor, ca Violetta din „Traviata”?!

„Din momentul în care am venit am luat în calcul o eventuală plecare”. Cît spirit de prevedere, nu? „Nu pot face faţă unei echipe ca Steaua”. Steaua e un nume, iar un nume e ca o puşcă, în care-şi pune fiecare antrenor muniţia lui: bile cu vopsea, verze de Bruxelles, gloanţe dum-dum. Unii pun pe ţeavă numele lor şi atît. Orice-ar folosi, pac-pac-ul tot de la lojă vine.

Rădoi şi-a epuizat cartuşele de Rambo, a trecut la artileria grea de vorbe. Cel puţin ca debit, face faţă cu brio la Steaua. „Poate că plec joi”. Poate că nu pleacă. Pleacă miercuri, să fie rugat să rămînă măcar pînă joi, cînd e primul meci cu norvegienii. „Nimeni nu zice ceva bun de Cojocaru”. Cum ar fi, de exemplu? Are 19 ani. E un lucru bun. N-are picioarele lipite ca Mica Sirenă. Ăsta e un lucru rău. E coleg de generaţie cu Vlad Mihalcea, iată încă un lucru bun. A evoluat, în ritmul lui, în 28 de meciuri oficiale. Portarul lui Rosenborg, Andre Hansen, 25 de ani, joacă şi la „naţionala” Norvegiei. Are 179 de meciuri oficiale la seniori, peste cît au Cojocaru şi Niţă la un loc.

„E noul sport naţional să criticăm tinerii, dar ar trebui să îi lăsăm să joace!”, zice limitatul de serviciu. Cojocaru nu e criticat pentru că-i tînăr. N-o fi el Maradona, cum îl ironizează finanţatorul, dar nu e nici Mozart dintre buturi. În acest moment, nu face faţă la Steaua. E un pilot de karting în F1: cursa şi monopostul turtit. Rădoi n-are piesă de schimb, dar o ţine pe-a lui. Pretinde că-l apără pe tînărul talent, cînd, de fapt, îl expune inutil huiduielilor. Pentru ce? Pentru a spune falnic, după „dubla” cu Rosenborg: „Steaua a mai pierdut o calificare, dar, într-o bună zi, va cîştiga un portar!”.