Oaia neagră şi instinctul de killer

În ochiul furtunii de goluri de la Belgrad, s-a văzut o Steaua cu potenţial strălucitor

Steaua a ratat calificarea, dar şi-a găsit titular cert în postul de oaie neagră. După cum a evoluat la Belgrad, Papp poate sta liniştit, nici măcar Cojocaru nu-i ameninţă supremaţia.

Fireşte, n-a fost doar vina lui Papp. La drept vorbind, omul e deplin nevinovat, a greşit cel care a recidivat plantîndu-l pe teren, să facă umbră şi rădăcini. N-a fost nici vina celui care l-a răsădit pe Papp în apărare. Timpul a fost de vină. A fost prea puţin. Nu poţi să nu te întrebi cum ar fi arătat meciul acesta, echipa asta, dacă ar fi avut cel puţin o lună în plus de rodaj sau măcar mai multe meciuri oficiale în ghete.

În Liga Campionilor se ajunge rar pe scurtătură. Steaua şi Partizan au izbutit un joc cum nu vezi în fiecare seară multinaţională de UCL. Dar Europa League reprezintă direcţia logică, onestă a traseului roş-albaştrilor. Dincolo de amarul sărat cu ironiile rivalilor, steliştii au la ce să se uite în faţă. Au loc de crescut. Nu s-au ales doar cu o oaie neagră care nu ia prizonieri, după înfrîngerea de la Belgrad. Şi-au găsit şi atitudinea de prădător pursînge. Totul e să nu renunţe la ea. Cîtă vreme pleacă la atac, imediat după ce încasează gol, cîtă vreme produc pericol, profită, speculează şi insistă la jugulara rivalilor, nici nu mai e nevoie de altceva. Apărarea nici n-ar trebui întărită, tocmai pentru a mobiliza ofensiva. Iar în timpul meciului, cînd jocul încetineşte, Rădoi ar trebui să dea indicaţii precise, de tipul: „Alo, Cojocaru, vezi că e unul care-ţi zgîrie maşina în parcare!”. Sau „Alcenat, s-a terminat guma de mestecat, ia du-te la coadă la chioşc!”.

Subţirimea de trestie a defensivei e o posibilă explicaţie a vitezei cu care Steaua ajunge în careul advers. Dar n-ar explica şi moralul de bolid cu care echipa lui Rădoi încasează loviturile. În sezonul trecut, un gol luat în primele minute, în minutul opt, cum s-a întîmplat la Belgrad, le-ar fi tăiat picioarele steliştilor pînă spre pauză. Acum au revenit şi au marcat după două minute. E ceva acolo, un arc atipic pentru Liga 1, o furie mîndră, care-i azvîrle pe Adi Popa şi compania, iar şi iar, în zidurile inamice. De parcă n-au nimic de pierdut, ori le iese schema, ori un cucui.

Principalul cîştig al serii ratate de la Belgrad acesta este: că Steaua începe să semene cu Rădoi. N-are el diplomă de antrenor, dar are diplomă de Fight Club. Iată că liderul din teren a rămas lider şi pe tuşă, îşi ţine oamenii sub comandă, îşi modelează grupul după chipul, temperamentul şi valorile lui. Pînă şi Papp s-a zburlit belicos, pe Facebook, sub tirul dezlănţuit al criticilor: „Voi trece peste asta şi voi reveni mai puternic!”. Ceea ce îi dorim şi noi, spre binele ofensivei steliste, în special, al campionatului, al spectatorilor şi, în general, al fotbalului spectacol.