Cine-l umileşte pe Ianis?

La ce vîrstă îl va lăsa Hagi senior pe Hagi junior să se apere singur? Cît va mai vorbi şi va scrie scrisori în numele lui?

Cît pe-aci să ne lăsăm păcăliţi că Hagi şi Zoltan Kovac apără, fiecare în felul lui abrupt, drepturile juniorilor.

Aproape să cădem în capcana filosofică întinsă de Zoltan Kovac, care s-a apucat să ne explice diferenţa subtilă dintre „Eşti un zero!” şi „Nu însemni nimic!”. În engleză, desigur, şarada asta sună mai convingător şi oarecum misterios, ca pop-ul britanic faţă de muzica noastră uşoară.

La rîndul ei, conducerea elevată a Federaţiei aderă pe burtă la ideea că nu există sinonime perfecte. A anunţat că va lua o decizie în cazul Ianis după ce analizează „modul în care s-a făcut traducerea”. Argumentul forte al lui Kovac nu este, însă, ce i-a spus, cu ce scop şi pe ce ton lui Ianis, ci faptul că nu se afla nici un traducător de faţă. Erau doar el şi puştii de la Under 17. Prin urmare, nu ne putem baza decît pe mărturia lui.

Ce spune directorul FRF? Exaltă tema patriotică în sport: juniorul „are datoria să fie mai bun decît ceea ce este, din respect pentru drapel şi culori!”. Cînd copiii nu sînt mai buni decît ceea ce sînt, „cînd adolescenţii nu se comportă cum trebuie, eu sînt acolo pentru a corecta”. Vedeţi? Ne pune iar în dificultate, să alegem între suferinţa unui copil şi „respectul faţă de drapel”. Alegerea asta am tranşat-o cînd am convenit să nu mai rupem spinările gimnastelor dacă nu zboară pe bîrnă. Aşa că, nu, thank you very much!, nu aplicăm „corecţii” umilitoare nici fotbaliştilor care nu se autodepăşesc.

De partea cealaltă, Hagi s-a năpustit ca un tată-cloşcă asupra gîscanului federal. Dă somaţii, ne povesteşte revoltat ce i-a povestit fiul său, „un lucru care m-a lăsat mască”. E un caz rar printre părinţii juniorilor fotbalişti, care, de obicei, se supără cînd copiii lor nu prind echipa. Hagi s-a supărat şi el din cauza asta, „i-au spus că e o presiune mare şi că nu pot să-l bage”. Ar fi trecut asta cu vederea, fireşte, dacă Zoltan Kovac nu-l „corecta” pe fiul său: „Ianis şi colegii lui au fost jigniţi şi umiliţi!”.

Din tablou lipseşte tocmai personajul principal, Ianis. Are 16 ani împliniţi, vîrsta de la care ONU le recunoaşte copiilor dreptul de a-şi alege singuri religia. Este capabil de discernămînt. Merge, vorbeşte, gîndeşte. Dar, pînă în prezent, nu şi-a exprimat nici o părere asupra incidentului cu directorul FRF. N-a scris nici o scrisoare de protest, nu ne-a împărtăşit nici un gînd. Tatăl e purtătorul lui exclusiv de cuvînt. Şi oricum, prin tradiţie, treaba minorului român e să asculte, nu să vorbească.

De la vîrsta de 10 ani, copiii au dreptul de a-şi spune părerea inclusiv la tribunal. Au dreptul de a fi ascultaţi. Au dreptul de a depune singuri plîngeri cînd le-a fost încălcat un drept fundamental. Lui Ianis se pare că i-a fost încălcat dreptul la demnitate de către Kovac şi dreptul la personalitate şi la individualitate de către propriul lui tată. Din afară, putem presupune că e destul de umilitor ca, la 16 ani, să nu fii încurajat să-ţi exprimi punctul de vedere. Să se ocupe tata de tot, în locul tău.

La ce vîrstă îl va lăsa Hagi senior pe Hagi junior să se apere singur? Cît va mai vorbi şi va scrie scrisori în numele lui? Ianis este, prin graţie paternă, un copil supraexpus. Orice ar face, se află în centrul atenţiei, al aşteptărilor şi al bunelor intenţii. Toţi îi vor binele sau îl vor mai bun, dar nimeni nu-l întreabă ce vrea el, de fapt.

Pretinzînd că îi apără drepturile, Regele îşi foloseşte copilul ca muniţie în războaiele lui personale. Aşa se vede din afară. O ciocnire a orgoliilor adulte, nu o bătălie pentru demnitatea copiilor de la Under 17. Hagi polemizează cu agresorul Kovac, în loc să-i aplice o „corecţie” fizică, în stilul clasic al părinţilor ultraprotectori. Dacă nu s-a ajuns pînă la acolo, înseamnă că Regele nu e chiar în halul ăla de supărare.