Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Tapetul cu păreri de rău

Deşi îi îndeamnă pe copii să facă mişcare, MTS le dă un exemplu prost: nu reuşeşte să mişte nimic în federaţii.

N-au trecut decît două săptămîni de cînd ministrul Tineretului şi Sportului gira lansarea candidaturii României la organizarea Universiadei din […]

sâmbătă, 28 martie 2015, 9:11

Deşi îi îndeamnă pe copii să facă mişcare, MTS le dă un exemplu prost: nu reuşeşte să mişte nimic în federaţii.

N-au trecut decît două săptămîni de cînd ministrul Tineretului şi Sportului gira lansarea candidaturii României la organizarea Universiadei din 2021. Cînd un membru al Guvernului vine şi pledează pentru tichia de mărgăritar, se presupune că ştie despre ce-i vorba. Nu vorbeşte doar aşa, să pară proactiv. Acum Szabo revine asupra heirupului, într-un interviu pentru Hotnews.ro, şi-i adaugă o nuanţă de realism: „Susţin orice activitate, dar nu cred că România este pregătită să organizeze Universiada. Ca fost sportiv de performanţă, susţin orice eveniment sportiv!”. Din momentul în care a acceptat conducerea MTS, Szabo nu mai are voie să se refugieze în statutul de mare campion. Conduce sportul din România.

A trecut mai bine de un an de cînd a preluat portofoliul. Timp în care a vorbit cu rîvnă despre descentralizare, despre trecerea bazelor sportive în grija autorităţilor locale, „nu o să dau nici o bază fără să mă asigur că nu pleacă din acel loc”, culmea vigilenţei! A vorbit despre sportul de masă şi sportul de performanţă, despre sporturi olimpice şi nonolimpice, „nu vreau să neglijez nimic, fiecare îşi are rolul lui important”. În sprijinul realizărilor ei ca ministru, invocă bătrîna scuză cu odioasa moştenire: „De 20 de ani nu s-a mai dat cu var, dar vrem rezultate!”. Ei, nu neapărat rezultate, cît coerenţă şi, pe cît posibil, fără spoială pe pereţi.

În 2015, MTS a blocat finanţarea pentru şapte federaţii. Printre ele, federaţiile de patinaj şi de ciclism, care nu mai primesc bani de la stat pentru al doilea an la rînd. „E foarte greu ca un ministru să intre în bucătăria unei federaţii!”, a explicat Szabo, pentru site-ul citat. Sigur că da, ministrul stă doar pe balcon şi prinde muşte cu mapa. Trebuie să fii Tom Cruise, în misiune imposibilă, să intri în bucătăria federaţiilor, căţărîndu-te cu mîinile goale prin aerisirea de la hotă. Şi noi, care credeam că numai FRF e stat fortificat în stat!

Dacă MTS are doar calitate de sponsor oficial al federaţiilor, dacă un ministru al Sportului nu poate face nimic pentru patinajul românesc sau pentru ciclismul românesc, la ce este el util? La zugrăvit cu peltea lavabilă? Contractul dintre Minister şi federaţii permite apariţia unor astfel de blocaje aiuritoare şi trebuie să ne împăcăm cu asta. Nu schimbăm contractul prost, ne resemnăm cu prostia lui.

Vorbim despre probleme concrete şi acute, din 2015, nu din 2016 sau 2021. Împrumutînd un gest pedagogic de la Ministerul Educaţiei, Szabo îi arată cu degetul pe părinţii care-şi scutesc copiii de la sport. Nţ, nţ, nţ! Nu arată şi spre părinţii care plătesc antrenamentele, antrenorii, echipamentele şi deplasările la competiţii ale copiilor care vor să facă sport.

Proiectul de schimbare a Legii Sportului încă n-a scos capul din sertar. Se lucrează la el, de aproape un an, cu o intensitate vecină cu monomania. În acest timp, juniorii şi seniorii care vor să practice patinajul sau ciclismul se chinuie la fel. „Îmi pare rău că suferă copiii în toată această ecuaţie!”, s-a exprimat doamna ministru. Ei, da, aşa mai vii de-acasă! Dacă-i pare rău, asta schimbă complet situaţia. Copiii nu suferă în zadar, din cauza mobilelor temeinic încleiate din instituţiile statului.

„Îmi place să văd stadioanele pline de copii care vin şi practică sportul de masă, ca de acolo să putem la rîndul nostru să facem selecţia pentru sportul de mare performanţă!”, spune doamna ministru. Acum vorbeşte politicianul, nu fostul sportiv. Politicienii nu rezolvă decît ecuaţii care implică mulţimi şi „nivelul global”. Nu se implică decît în proiecte faraonice, de la 400 de piramide în sus, Universiade, Olimpiade, Festivaluri Olimpice. Szabo promite soluţii pentru ca masele de copii să facă sport. Cînd e vorba de cîţiva puşti şi de o anumită ramură sportivă, „noi putem doar să recomandăm şi să monitorizăm”. Ca să vezi ce atribuţii vaste are un ministru! E pus în funcţie să observe şi să dea din cap!

„Trebuie să las ceva în urmă, am o educaţie şi o pregătire în spate!”, şi a rezumat misiunea şi viziunea Gabriela Szabo. Nu e un ministru teribil, e doar un atlet pus să numere agrafe de birou în timp ce aleargă cursa de 5.000 de metri pe linoleumul din sala de aşteptare a banilor. Şi, pe deasupra, se află într-un anturaj de colegi care ţin morţiş să nu lase urme. Ce să facă şi ea? Dacă ar reuşi să aducă în ţară nu vreo „competiţie majoră”, „cu impact major”, doar Cupa României la patinaj artistic, de exemplu, ar fi mare lucru.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Room (32 comentarii)  •  28 martie 2015, 12:55

La asa sport asa ministru!!!

robert (14 comentarii)  •  28 martie 2015, 15:08

pai ar putea s afaca MTS un patinoar in Bucuresti? sau unul in fiecare cartier/sector bucurestean? nici gand…ar inseamna sa ii spuere pe primari. caci abia au pus mana pe Flamaropol si o sa imbatranim pana mai vedem un copil jucand acolo…ce conteaza ca scrie negru pe alb in procesul verbal de predare primire ca trebuie sa il „renoveze si sa il rpeuna in functiune in cel mai scurt timp posibil”. au trecut deja 27 de luni de la preluarea patinoarului decatre PMB si sunt 36 de luni de la inchiderea patinoarului si nu se misca NIMIC. o fi alergat prin parcuri dna Szabo, dar patinaj si hockey nu putem face pe plaja. si nici toti copiii nu vor sa faca atletism sau fotbal

Sorin Munteanu (33 comentarii)  •  28 martie 2015, 15:16

Corect. Ce zice un sportiv si ce zice un fost sportiv ajuns chiar si ministru.
Ninic

Rough Boy (19 comentarii)  •  28 martie 2015, 17:39

Un soi de varză (expirată) servită pentru fraieri de chelnerul şef de la Bistriţa. Foarte săţioasă în post.

Rough Boy (19 comentarii)  •  28 martie 2015, 18:39

Promisiuni de chelner spicuite din în presa bistriţeană în pragul noului an: 1. Radu Moldovan: Am primit zeci de solicitări să facem amenajări pentru ca oamenii să aibă acces la apă sărată şi nămol(18.12.2014).
2. Se fac pregătiri pentru amenajarea unui Aquapark în Wonderland(n.n. Wonderland = proiect municipal Bistriţa): ,,Măreţul proiect prevede amenajarea unui complex imens în care să fie amejate terenuri de sport, o sală polivalentă, bazine de înot, restaurante, hote, baruri, magazine, SPA, piste pentru biciclişti, teren pentru golf, o pârtie de schi şi chiar şi un aquapark(citat)(16.01.2014).
3. 1,5 milioane de euro pentru amenajarea unui centru de echitaţie la Josenii Bârgăului (23.01.2014).
4. Parc acvatic la Prundu Bârgăului! VEZI la ce sumă se ridică investiţia (21.01.2014).
5. Piscină semiolimpică, patinoar şi piste pentru skateboard la Năsăud! (21.01.2014).
6. Domeniu schiabil de 15 milioane de euro la Colibiţa! VEZI ce urmează să fie făcut acolo (19.01.2014).
Titulara ministerului Sporturilor o fi ştiind ?

kos_tyn (14 comentarii)  •  29 martie 2015, 1:29

„Deşi îi îndeamnă pe copii să facă mişcare, MTS le dă un exemplu prost: nu reuşeşte să mişte nimic în federaţii.”
un monument de inteligenta!

barbu brailoiu (104 comentarii)  •  30 martie 2015, 10:25

ministerul acesta poate cere şi un sprijin financiar de la ROMATSA – firmă cu mulţi bani şi cu dare de mână.

apoi – să ajungă cicliştii sau patinatorii mari campioni, şi vor primi, cu siguranţă prime de la MTS. întrebaţi-o pe simona halep, dacă nu credeţi!

Comentează