Federaţia Lopeţilor Oficiale

Sub pretextul că avem succes la tenis, FRT se luptă cu forţele naturii, pentru a reda molozului spaţiul verde din Bucureşti.

La începutul lui 2013, Primăria Bucureşti promitea construirea a 16 terenuri de tenis. După doi ani, au fost terminate […]

Sub pretextul că avem succes la tenis, FRT se luptă cu forţele naturii, pentru a reda molozului spaţiul verde din Bucureşti.

La începutul lui 2013, Primăria Bucureşti promitea construirea a 16 terenuri de tenis. După doi ani, au fost terminate doar 6. Dacă am fi Federaţia Română de Gimnastică, am începe deja să ne încruntăm şi să mîrîim demonstrativ cînd îl auzim pe edilul-şef lăudîndu-se că va da gata în 2016 Polivalenta neîncepută.

Cele şase terenuri noi reprezintă zestrea Academia de Tenis din Complexul „Lia Manoliu”. A fost inaugurată în noiembrie şi a costat 1,7 milioane de euro. Scump, dom’le, scump, la Pescariu e mai ieftin, pînă în 2034! Pentru că Primăria Capitalei n-a găsit 20.000 de euro, să acopere măcar unul dintre terenuri cu un balon presostatic, bucureştenii vor putea folosi terenurile abia la primăvară, pe vreme bună.

Celelalte zece terenuri promise ar trebui să răsară în Parcul Operei, în locul copacilor defrişaţi în mai 2013, de intrepida Federaţie Română de Tenis. Preşedintele George Cosac „preconiza” că, pînă la sfîrşitul lui 2013, vor fi terminate „4 – 5 terenuri la cheie, cu nocturnă cu tot”, urmînd ca restul bazei să fie gata de competiţii pînă la jumătatea lui 2014.

Proiectul e vechi, din 2006. Iniţial, Tenis Club Doherty urma să-i aducă la fileu pe copiii pasionaţi de tenis. Între timp, pe planul arhitectonic au înflorit un hotel de trei etaje, o sală de sport, un restaurant, un bar-terasă. La insistenţele convingătorului Ţiriac, Oprescu a semnat ca primarul toate autorizaţiile pentru proiect. Dar, în opt ani şi ceva, Federaţia Română de Tenis a izbutit doar atît: să taie copacii. Apoi a negat că erau copaci, „era doar vegetaţie spontană”, arbuşti, buruieni. Bravo, cîtă forţă! Au smuls ierburile cu tot cu ramuri. Evident, au avut nevoie de un an întreg să se recupereze după efort.

Abia „la data de 1 iunie 2014, va intra prima lopată oficială”, anunţa George Cosac. „Intrăm şi cu excavatorul!”. Şi timpul a trecut. Vegetaţia spontană se reface încet, încet. În ritmul în care se ţine de treabă, o lopată pe an, FRT va pierde lupta cu forţele naturii. Şi se va trezi că trebuie să defrişeze din nou cele 1,6 hectare concesionate de Primărie. Iar n-o să vedem baza sportivă din cauza copacilor din parc!

Ce lipseşte? Finanţarea. Loteria Română a dat 400.000 de euro pentru proiect, în 2007, pe vremea cînd FRT era condusă de Ilie Năstase. Doi ani mai tîrziu, Primăria Sectorului 1 a semnat un protocol cu Federaţia, promiţînd să aloce în jur de 3,5 milioane de euro proiectului din Parcul Operei. Costul iniţial era estimat la 4 milioane de euro. Acum, a mai scăzut, s-a erodat, sub ploaie, vînt şi îngheţ. Cosac nu ştie exact cît va costa Tenis Club Doherty, undeva „în jurul unui milion şi ceva de euro”.

Dar proiectul ăsta seamănă deja cu o gură de canal descoperită, o grimasă urbană în care cad, din cînd în cînd, bani. Cînd ne uităm la jucătoarele şi jucătorii noştri care surprind statisticile la Melbourne, să nu uităm că e meritul lor şi numai al lor. Gospodarii tenisului românesc se folosesc de munca lor ca pretext pentru a smulge „buruienile” din parcuri şi a da impresia că, astfel, au o activitate. Vorbim de Bucureşti, nu de vreo comună care vrea să introducă tenisul în şcoli, dar mai ales pe imaş.

Federaţia Lopeţilor Oficiale nu duce lipsă de imaginaţie. Acum are în administrare o treime din Parcul Operei, mîine, o jumătate dintr-un cartier. Cine ştie la ce alte proiecte ne putem aştepta, de la un turneu al lui Halep la altul. La o Academie de Tenis în Piaţa Universităţii! Sau la un teren de zgură pe Lacul Herăstrău, cu mall şi parcare subacvatică. La reconstruirea unei baze sportive în Pasajul Muncii, pe locul un teren de tenis care exista acolo din Mezolotic, dar a fost abandonat în Neolitic, din cauza unui plan de urbanism discreţionar. Hai, că se poate! Lopătaţi, băieţi, lopătaţi! Şi nu uitaţi să trimiteţi şi excavatorul, muzica sporeşte randamentul!