El, să facă paşi?!
Ce vrăji a mai făcut Tadici la „naţionala” de handbal feminin: a readus România la Bucureşti
Indiferent cum joacă „naţionala” de handbal feminin, Gheorghe Tadici vine după meci cu o teorie. Mereu alta. Uneori abstractizează prea mult şi ajunge la […]
Ce vrăji a mai făcut Tadici la „naţionala” de handbal feminin: a readus România la Bucureşti
Indiferent cum joacă „naţionala” de handbal feminin, Gheorghe Tadici vine după meci cu o teorie. Mereu alta. Uneori abstractizează prea mult şi ajunge la ipoteze involuntare de genul: „Dacă Ungaria nu ajunge la Budapesta, va fi dezastru!”. Imaginaţi-vă!
În ceea ce le priveşte pe „tricolore”, România va ajunge la Bucureşti înainte de fazele superioare ale Europeanului din ţara vecină. Nu e nici o dezamăgire. Handbalul nostru trece print-un soi de tranziţie cronică, e bine că sîntem încă acolo, la turneele finale. Preventiv, Tadici a expus şi teoria chibritului aprins în legătură cu obligaţiile lui din contract. Are drept obiectiv doar calificarea, nu şi clasarea pe un loc anume: „Nici măcar la Olimpiadă nu se specifică locul!”. Fostul selecţioner, Radu Voina, o fi avut un contract mai strict, de vreme ce Tadici îl critica pentru parcursul slab la CM din Brazilia: „Cine a greşit trebuie să plătească!”. Just. Să plătească sau să vină cu o teorie.
După înfrîngerea cu Ungaria, o întreagă conspiraţie a marketingului „găzdar” a fost dezvăluită de antrenorul „tricolorelor”. Arbitrii le-au favorizat pe adversare, pentru că aşa le-a dictat „interesul de marketing, de la organizatori la Federaţia europeană”. „Naţionala” ţării-gazdă trebuia împinsă pe podium, ne încredinţează Tadici. Şi se resemnează, ca baciul meloman sesizat de oaie: „Pînă la urmă, e normal ce se întîmplă, au investit foarte mulţi bani!”. Adică e normal ca jocurile să fie făcute? Venind din partea unui antrenor cu experienţă, fatalismul ăsta cu substrat economic te înfiorează de-a dreptul. „Reţeta financiară” bate spiritul jocului.
Dacă vrem medalii în handbal, trebuie să punem banul jos şi să organizăm competiţii. „Noi am ajuns pe locul patru cînd am organizat Europeanul în 2000. Dacă organizam şi acest campionat, vă spun că era sigur 200 la sută medalie”. Nici n-a enunţat bine Tadici acest adevăr condiţional-optativ, că Ungaria a şi ratat semifinalele. A picat teoria. S-au spulberat şi procentele excedentare de siguranţă, şi mitul că organizatorii iau totul.
Dar Tadici mai are şi alte teorii: „Lor le-a lipsit Gorbicz, nouă ne-au lipsit patru jucătoare”, „Pe corecte, după cum am jucat, meritam cel puţin încă două puncte”. Ultima sună aşa: „Închipuiţi-vă că nu o să-mi dau demisia…”. Asta e uşor. Contrariul, Tadici demisionînd, întrece orice imaginaţie. Mai ofensiv decît îl ştim, selecţionerul aplică apoi strategia lui Eminem şi îşi critică criticii: „Am şi văzut nişte tovarăşi, care nu au nici o treabă cu performanţa, că au început să ţipe că doar antrenorul este vinovat”.
Teoria asta, a relativităţii geniului, are punctele ei şubrede. Dar pune într-o nouă lumină prăfuitul nostru handbal. Deşi pare simplu, iată că e un sport complicat, accesibil doar iniţiaţilor cu rezultate notabile pe ramură. Dacă n-ai titlul mondial sau cel puţin o finală pierdută cu Rusia, n-are rost să te amesteci în discuţie. Tadici poate fi contestat doar de Tadici. Numai el înţelege ce face acolo, de ce avem în lot debutante de peste 30 de ani, de ce se relaxează „băi, fetelor, nu e posibil aşa ceva” pe final de meci.
Într-adevăr, antrenorul are doar o parte din vină. O parte neglijabilă, ţinînd cont că restul lumii, corporaţiile, federaţiile, trepanaţiile, s-au pus zid la semicerc împotriva noastră! Tadici, modest, şi-a asumat eşecurile şi a pus victoriile pe seama jucătoarelor. Ştie că, dacă ar încununa această asumare cu demisia, ar lipsi „naţionala” de preţiosul suport teoretic de după meciuri. La urma urmei, de ce să schimbi un antrenor care e ca o rază de soare în epoca sumbră a marketingului multinaţional?
Tadici ne prezintă jumătatea goală, dar optimistă a paharului, adică o echipă a României aşa cum ar fi putut să fie, doar că n-a fost, din diverse cauze. „Scorul putea fi în favoarea noastră”, „Dacă am fi cîştigat, eram calificaţi”, „Dacă organizam Europeanul, aveam medalie”. „Pe corecte”, sîntem campioni europeni şi mondiali. Închipuiţi-vă! Şi noi, ca amatorii, îi cerem antrenorului să facă paşi.