Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Politica struţului la Steaua

După ratarea primăverii, conducerea roş-albaştrilor aşteaptă scuze de la suporteri, pentru că n-au venit la meciurile din Europa.

Steaua aduce mai puţini oameni la stadion. Şi ăia care vin riscă să fie înjuraţi, dacă e să ridicăm la rang de […]

marți, 16 decembrie 2014, 9:07

După ratarea primăverii, conducerea roş-albaştrilor aşteaptă scuze de la suporteri, pentru că n-au venit la meciurile din Europa.

Steaua aduce mai puţini oameni la stadion. Şi ăia care vin riscă să fie înjuraţi, dacă e să ridicăm la rang de generalitate incidentul Bourceanu versus tribune, de la finalul meciului cu Dinamo Kiev. Fotbaliştii sînt şi ei oameni, au căderi de tot felul. Dar, chiar şi în negrul din faţa ochilor, trebuie să le fie clar că spectatorii sînt cei care le plătesc salariile. Toată publicitatea, sponsorii, drepturile TV derivă din faptul că echipa din Ghencea are o cantitate apreciabilă de simpatizanţi.

„Doar cîţiva suporteri m-au contestat”, a precizat Bourceanu, în mesajul de scuze. Nu e un argument liniştitor. Dacă îl contestau toţi, cum proceda? Se enerva şi mai tare? Mulţimea e un mare animal cu judecăţi exagerate. Fotbaliştii se supără doar cînd sînt criticaţi fără măsură, nu şi cînd sînt idolatrizaţi, adulaţi, ovaţionaţi fără măsură.

La meciul cu Dinamo Kiev, meci decisiv, Steaua a înregistrat un record negativ: cel mai mic număr de spectatori, 6.000, pe teren propriu, la un meci în Europa, din 2009 încoace. Numărul ăsta nu e un accident, e un trend. Conform analizei din Gazeta, la meciurile din Europa, Steaua a avut în 2014 încasări de peste zece ori mai mici decît în 2013. Doar 700.000 de euro, faţă de 7,5 milioane de euro. Dintre toate datele sistematizate de colegii mei, aceasta este cea mai îngrijorătoare.

Pe de o parte, scăderea vînzărilor de bilete se explică prin reculul după ratarea grupelor Ligii. Oamenii n-au dat năvală la stadion pentru duelurile fără glamour, din Europa League. Pe de altă parte, conducerea clubului, antrenorii şi jucătorii n-au venit în nici un fel în întîmpinarea fanilor. Şi-au menţinut atitudinea de modă veche, cea potrivit căreia sprijinul suporterilor se subînţelege. Nu necesită nici un efort. Publicul Stelei se prezintă punctual la meciuri, ca soldatul la cazarmă.

Cînd nu s-au umplut tribunele la partida cu Rio Ave, Argăseală a găsit o explicaţie originală: „Oamenii s-au gîndit să vină mai bine la meciul cu Dinamo, altfel nu văd nici un motiv pentru care să nu vină”. Nu vedea nici un motiv. Faptul că Steaua tocmai pierduse la Kiev nu i-a aprins nici un led preşedintelui Stelei. Măcar nu i-a mai împărţit în suporteri adevăraţi (ăia care nu zic nici „pîs” şi aplaudă ca pinguinii la vederea pescadorului) şi suporteri neadevăraţi, care au şi păreri. Acum conducerea Stelei vede publicul ca pe un tot de muşama, care are motivele lui, indescifrabile.

Dacă i-ar preocupa cîtuşi de puţin problema, capii roş-albaştrilor şi-ar fi dat seama că publicul Stelei de la meciurile din Europa diferă de publicul Stelei din competiţiile interne. Iar publicul din Europa se împarte, la rîndul lui, în public de Europa League şi public de Champions League. Nici măcar nucleul dur, de la peluze, nu este pe atît de compact şi omogen pe cît pare, privit din lojă. Pînă şi el are în componenţă mai multe categorii de fani. Cu cît e mai populară echipa, cu atît mai diverşi sînt suporterii ei. Fiecare are aşteptările lui, obiceiurile lui de consum, puterea lui de cumpărare şi de răbdare.

Ce-ar fi putut face Argăseală, Gâlcă, Bourceanu, Tănase şi ceilalţi, să ţină spectatorii prin preajmă? Lucruri simple şi aparent inutile. De pildă, clubul Aalborg şi-a cerut scuze propriului public, după victoria cu Steaua, pentru bruiajul executat de galeria roş-albaştrilor. „Regret faptul că fanii noştri au avut parte de o experienţă neplăcută!”, le-a transmis directorul sportiv al danezilor celor 500 de spectatori care s-au expus, contra cost, unor suplicii sonore. Da, ne aflăm la extrema unde spectatorii sînt confundaţi cu bibelourile. De aceea e de neconceput ca ei să producă altfel de sunete decît un clinchet cristalin, asemănător muzicii chinezeşti de cameră.

Steaua se află la extrema cealălaltă, guvernată de politica perdantă a struţului. Clubul n-a avut nici o reacţie legată de gestul lui Bourceanu, de înfrîngerea cu ucrainenii, de ratarea primăverii. Liderii roş-albaştrilor şi-au pitit respectul de sine în nisip şi au intrat în hibernare. Comunicatul oficial pune eşecul pe seama arbitrului de la meciul cu Dinamo Kiev şi a neşansei din meciul cu Aalborg.  Nici scuze, nici iertare, nici regrete. Doar sare şi cozi de păun pe rană: „Campionii României părăsesc o competiţie în care meritau să continue”, dar „roş-albaştrii rămîn concentraţi pe competiţiile interne”.

Ce să priceapă fanii de-aici? Că mai bine stau acasă. Dacă apar la stadion, tulbură liniştea echipei şi adio, concentrare! Iar se supără vreun gladiator şi le trimite comunicate neoficiale, preponderent mimico-gestuale.

Comentarii (26)Adaugă comentariu

birlic (25 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 9:30

Marie,vezi ca se supara D-l R Paraschvescu de felul cum vezi lucrurile si cum sunteti colegi de rubrici presupun ca ai acordul Domniei sale . Si totusi cred ca nu-ti pasa de ce zice colegul si spui lucruri;or pe nume .Bravo .

lord belial (182 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 11:29

cind bourceanu, tanase si chipciu or sa vorbeasca mai putin si or sa joace mai mult fotbal, atunci publicul o sa se intoarca la stadion. altfel, de ce sa hranim niste fotbaisti ratati?

vlad (66 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 12:37

Articol bun, desi mai mult de 5-6 milioane de euro Steaua nu a luat niciodata de la suporteri. Deocamdata veniturile de la UEFA, din transferuri sunt ceva mai mari, insa este o imbecilitate sa-ti ignori masa de suporteri, care totusi iti pot aduce bugetul unei echipe de cupele europene doar ei.

PS: Daca tot oferiti cifre, dati-le corect. Au fost 7800 de spectatori cu Dinamo Kiev, deja e a 3-a oara cand vad numarul de 6000 in articole ale GSP-ului, le preluati unul de la altul si rostogoliti greseala. Probabil o sa vad cifra asta ca record negativ si peste 10 ani, desi este falsa. Pe stadioanele astea moderne exista turnicheti, se contorizeaza foarte clar nr de spectatori, de ce simtiti nevoia sa dati niste cifre din burta?

JW (2 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 12:46

Ammmm, de fapt in cazul Stelei nu prea e adevarat. Majoritatea banilor vin din vanzari de jucatori si de la UEFA, nu din bilete.
Si chiar daca ar fi asa, atat timp cat nu mergi la stadion sa platesti bilet nu ai absolut niciun drept sa zici ca sunt platiti vreun fel jucatorii „din banii tai” doar pt ca te uiti la televizor la meciuri.

Un stelist (2 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 12:52

@lord belial: cand o sa plece astia 3, poate o sa joace si Steaua in 11. Bourceanu e cu gandul in Turcia (nu mai re mult de stat), Tanase de 5 ani se tot transfera (dar nimeni nu se pacaleste cu el, decat oierul), iar Chipiciu…are niste probleme la mansarda. Cred ca numarul de pe spate l-a facut sa isi piarda concentrarea. Nu stiu cine a avut ideea trasnita sa ii acorde nr. 7.
In fine, asta e. La un fotbal muribund, echipa de carton, performante pe masura.

@Maria Andries: felicitari pentru articol, dar daca as fi fost in locul dumneavoastra as fi dat mai tare in acesti imitatori (jucatori, conducatori). Ati folosit un ton prea bland pentru niste cretini.

Marian (4 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 12:54

Principalul motiv este ciobanul, care a reusit prin zgarcenie si prostie sa nu faca nici un transfer pana in play-off ,asta dupa ce anul trecut a incasat peste 30 mil , din participare in UCL , bilete si vanzarea celor mai importanti jucatori.A zis ca merge si asa si ne calificam in grupe si iar umfla potul cel mare , ce conta ca si in cazul unei calificari urama sa fim iar ciuca batatii in grupele UCL.Lumea a inteles ca el urmareste doar sa mulga Steaua si nimic ami mult, dupa cum zicea chiar el, pe el il intereseaza doar banii.Asa ca prostilor venitit la stadion sa cotizati la bunastarea preamaritului infractor.Ce sa mai vorbim de performanta sportiva si alte prostii.Sa castigi campionatul in halul in care este , plin de echipe insolvente si vai de ele nu cred ca se poate numi performanta sportiva.

adi_stelistul (107 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 13:11

Asa e, cum spuneti. N-am nimic de corectat, nimic de adaugat.

lord belial (182 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 13:26

@jw – tu nu prea intelegi cum se vind drepturile de difuzare ale meciurilor, si cit primeste o echipa in functie de capitalul de imagine, nr de simpatizanti, participari in cupe, pozitie in clasament, etc
o echipa e un brand. brandul steaua negociaza altfel drepturile tv decit mioveni, de exemplu. concret, in sezonul 2013-14, banii din drepturile tv au fost cam asa:

„Steaua va primi 3,3 milioane de euro, urmata cu 3,1 milioane de Pandurii, clasata pe locul 2 sezonul trecut si de Petrolul (locul 3) cu 2,9 milioane de euro.”

in sezonul spectaculos cu reghe in ucl, steaua a incasat 4 milioane de euro din bilete, deci mai mult decit din drepturile tv. sumele de transfer au fost peste 10 mln, dar doar in anul ala, multumita transferurilor lui chiriches, rusescu si bourceanu.

altfel, cu mici exceptii si scoruri umflate, (v. cazul radoi), steaua nu a exportat niciodata scump.

ps: la steaua – legia, in playoff, steaua a incasat aproape 600,000 euro din biletele de la un singur meci.

poate intelegi acum legatura intre nr de suporteri al unei echipe si drepturile tv

Seb (1 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 13:51

Stati sa vedeti ce nenorocire va fi in caz ca nu se intelege becali cu armata: schimbarea numelui sau a culorilor, scindarea palmaresul ar fi sfarsitul. Nu ma va mai interesa fotbalul romanesc, nici nationala…

vlad (66 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 13:56

@lord_belial…. nu stiu ce aberezi acolo, dar Steaua nu-si negociaza banii de la televiziuni. A luat cei mai multi bani pentru ca a fost campioana…. daca termina la retrogradare lua doar un milion. Apoi, banii veniti din meciurile din grupele CL sau EL, iarasi, nu sunt negociati… sunt cumparate din timp de posturi direct de la UEFA. Practic Steaua isi negociaza singura cele 2-3 meciuri din preliminarii, atat.

gica (17 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 13:56

nu e obligatoriu sa fii suporter…..

lord belial (182 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 14:32

@vlad – ai ratat esentialul, si anume ca in 2013 steaua a incasat de la suporterii prezenti la meciuri (clubul steaua a impus preturile biletelor, nu uefa) 3,8 milioane de euro. iar salariile jucatorilor pe tot anul respectiv s-au ridicat la 4 milioane de euro. ergo, biletele platesc salariile.

drepturile tv din liga lui mitica erau impartite conform modelului italian – aici ai dreptate – care stipuleaza ca banii se impart proportional cu locul in clasament. iar anul 2014 a venit cu mentiunea ca 30% se impart egal, si 70% in functie de locul in clasament.

becali, insa, stiind de capitalul de simpatie si imagine al echipei patronate de el, a protestat mereu impotriva acestui fapt, solicitind o recompensare financiar nu in functie de pozitia in clasament, ci de cota de piata a echipei.

aham (67 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 14:47

e adevarat ca steaua a avut si ghinion, egalarea din min 90 cu ludogoret sau arbitrajul prostesc al unui englez praf..dar cred ca se califica daca facea 1-2 transferuri in vara, in special un atacant . in plus, galca nu e antrenor de steaua, n-a demonstrat nimic pana acum.

andrei (188 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 15:51

Steaua a ajuns calul de bataie al presei romanesti…Asa se panseaza orice criza de idei…Ce te faci cind scri despre politic ,de exemplu sa faci din tintar armasar cu Ponta care totusi de bine de rau a ajutat si s-a adus un turneu in tara dar sa nu auzi cum un confrate jurnalist batjocoreste aceasi jucatoare iubita….Desigur Halep trebuie protejata doar de politic nu si de confratii jurnalisti…Banciu este jurnalist…Deci pe cind politica strutului si in presa?….

andrei (188 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 15:57

Pentru cei care spun ca anul trecut Steaua a incasat 4 mil de euro din bilete….Organizarea unui meci cit costa,amenzile datorate unor suporteri,distrugerile unor suporteri?…S-a uitat ca sint platiti in continuare o parte a galeriilor?…Publicul a plecat de pe stadioane si din cauza unor huligani care nu vin pentru echipa ci pentru propriul lor spectacol…

zagna (15 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 18:12

ai pus punctul pe i, ia unii dintre colegii de suferinta stelisti vad lucrurile cum sunt. mi-a placut un comentariu tanase sa vorbeasca mai putin! pai, la el vocabulerul se rezuma la ihi, aha, ba… din pacate, si in joc modul lui de exprimare este la fel de sarac. iar cand in echipa ai colegi la fel de limitati ca latovlevici, popa, bourceanu, prepelita,(am facut deja jumatate de echipa!) ne miram de ce nu vin oameni la meciuri ?

MZM (101 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 20:35

Maria, articolul tau este plin de rautati si venin la adresa celor de la Steaua. Daca unei persoane care nu este deloc interesata de fotbal i-ar cadea sub priviri acest articol, ar fi convinsa ca vorbesti de o echipa care e prin coada clasamentului, care incaseaza batai de la oricine, care e in insolventa, adica in pragul falimentului si acum, normal, au parasit-o si suporterii. Dar, din pacate, nu esti singura persoana deosebit de „exigenta” cu Steaua. Asta este, se pare, politica celor de la GSP: sa le miroase urat tot ce se intampla la echipa din Ghencea.
Normal ar fi fost ca la sfarsitul turului sa scrii (tu sau colegiitai) cateva cuvinte frumoase la adresa Stelei, pentru prezentza an de an in Europa, pentru ca jucatorii ei au format baza nationalei Romaniei in ultimii ani, pentru ca se afla pe locul 1 in clasamentul Ligii 1, cu 9 (noua!) puncte avans fatza de a doua clasata, ca are un antrenor care merita toata stima, deoarece nu-i dadea nimeni nicio sansa la numirea sa ca principal in Ghencea. Si nu in ultimul rand, sa amintest ca Steaua, prin performantele ei… financiare (bani dela UEFA, vanzari de jucatori, transmisii tv., vanzari de bilete etc.) este cea mai… rentabila echipa din toata istoria fotbalului romanesc. Si, totusi, noi, exigentii, cautam nodul in papura! Maria, daca Dinamo conducea clasamentul Ligii 1 cu 9 puncte avans, ai fi avut curajul sa scrii despre aceasta echipa atatea rautati?! Pai vezi, rusinicaaaa!!

BD la munte si la mare (15 comentarii)  •  16 decembrie 2014, 22:50

Pe Bourceanu l-as fi dat afara maine. Si nu e singurul (din pacate) care a reactionat asa in ultimii ani. Sunt curios daca la Koln, QPR, Empoli sau Getafe (cluburi de rang 2 sau 3) ar fi avut acest tupeu… Nu mai vorbim de ManUtd, FCB, Bayern, etc Dupa ce s-a intors la Steaua el e mai mult preocupat sa fie bufonul din vestiar si tare in gura la interviuri, ca fotbal joaca mai mult la calculator decat pe teren. RUSINE !!!

Dan (3 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 0:16

Deci … 1986 … primavara Steaua – Anderlecht = 3-0 !!

NOTRE RESPECT ANDERLECHT !!! Habar nu am catzi dintre romani au intzeles mesajul … cred ca nici astazi daca ii intrebi nu stiu.

De acolo … unde un singur om (Cristian Tzopescu) a „civilizat” dialogul cu echipele straine, pana azi … une avem un Parlament demn de… pushkarie … e cale lunga ! Si voi vreti semne de civilizatzie !! Sunteti aerieni copii!!

dudulici (3 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 6:56

In sfarsit Maria,un articol bun!A dat Domnul!Desi cam timid,dar totusi acid!Felicitari!Colegii tai de breasla,o lauda mai departe pe Steaua(sau cum i-o mai zice acum!),dar si pe celelalte echipe dezolante romanesti!Si,la unison,mustruluiesc publicul critic ce se ia de sensibilii nostri jucatori(asazisi,caci aproape toti nu au nimic comun cu fotbalul!).Desigur ca public mai vulgar si mai idiot ca la noi,nu cred sa mai existe pe undeva prin Europa,dar acesti indivizi oglindesc perfect societatea romaneasca actuala:o adunatura de manelisti analfabeti!Aici ne-a adus capitalismul!Numai un nebun poate plange dupa comunism,dar atunci aveam macar fotbal si…bun simt!Acum nu mai avem nimic!Atata vreme cat idolii tinerilor sunt Becali,Borcea si Florin Salam,visand sa ajunga ca ei,Romania va cobora acolo de unde nu se mai poate decat foarte greu ridica!
Dar publicul asta plateste si…voteaza!Cu ei trebuie sa defilam si sa le suportam toanele!Fotbalistii si conducatorii lor sa le suporte,caci oamenii aia,idioti cum sunt,platesc si,pe banii lor,vor sa vada spectacol.Ati mai vazut vreo echipa romaneasca(mai ales echipa nationala!) care sa dea mai mult de patru pase fara sa piarda mingea?!Ati mai vazut vreun stop cat de cat acceptabil?Ati mai vazut vreo constructie coerenta de joc,in afara mingii aruncate inainte,la intamplare si centrarilor penibile(ne credem poate englezi,ca avem si gabarit!!!)?!Pe acesti caraghiosi nu-i poti decat huidui sau,si mai normal,ignora.Ne uitam la televizor si vedem fotbal.Altii stiu sa joace.Basel are un buget mai mic decat Steaua si joaca de la egal la egal cu cei mai mari!Jucati ca ei si vom veni la stadion si va vom aplauda!

Gica Paunescu (10 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 9:47

In opinia mea, doar 5-6 jucatori ai Stelei se pliaza pe cele spuse de Arlauskis ( sa formeze o echipa care sa lupte pana la epuizare, cat sa-si indeplinesca obiectivele), astfel; portarul insusi, Szukala, Latovlevici (exceptie, cand nu-i iese nimic in aparare ) Chipciu, Keseru, Sanmartean ( in momentele lor cele mai bune). Toti ceilalti, cam figuranti, nu au valoare ptr. Steaua. Galca mi se pare, insa, antrenorul potrivit; e fost jucator al echipei, nici pe departe cocalar precum Reghe, modest in atitudinea fata de jucatori, cu mult mai inteligent decat predecesorul. Iar dna(dra) Andries are dreptate in ceea ce spune. Precum in majoritate cazurilor, de altfel. S-auzim de bine !

dani (88 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 9:48

Nici Gilca nu este antrenor care sa faca performanta-si nici nu va fi din pacate-nici Dl Becali nu vrea cu adevarat sa faca performanta. Trebuia sa-l opreasca la Steaua pe Piovacari. Si sa-l tina pe Reghencampf. Asa ca daca banii primeaza in dauna performantei, Steaua a avut un sezon european dezastruos! In campionat zburda pt ca are toate mijloacele necesare: adversari intelegatori, arbitri cointeresati, massmedia angajata.

Aurelian (1 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 10:27

Buna postarea draga Maria(ca si multe altele)-ai surprins f bvine prin ce trece Steaua (noastra cea de toate ..zilele) -cat o mai FI si CUM o mai …fi.Pana la urma *haturile* sunt in (la) mana lui becali,care (cu bune si rele) le …mana si el cum poate.Nimic nu-i intamplator ,totul face parte dintr-un *joc* mult mai mare decat ne putem inchipui…Sarbatori fericite draga Maria(si desigur si cititorilor tai) si astept in continuare sa ne bucuri cu articolele tale minunate…,la urma urmei …multi citesc(daca) ,putini mai si inteleg…

gelu (13 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 13:03

da iubita d-soara, politica strutului, dar si puncte aduse pentru fotbalul romanesc in competitiile care conteaza..

stelu (1 comentarii)  •  17 decembrie 2014, 13:12

d-soara maria, va rog sa nu mai scrieti reportaje lacrimogene despre steaua! transformati aceasta echipa in f.c. bollywood..de ce ne faceti sa lacrimam, tocmai acum in preajma sarbatoririi nasterii MANTUITORULUI NOSTRU???

Christiano (55 comentarii)  •  18 decembrie 2014, 14:48

Steaua de azi e praf, nu ma atrage spre stadion.
Preturile sunt mari…ce sa mai zic, nu stiu pe cati spectatori vor conta in retur, mai ales ca, campionatul este incheiat, rivalitatea a cam disparut ( vezi Dinamo, Astra, Petrolul, CFR ). Au ramas in picioare ASA Tg Mures, Chiajna, etc, dar doar n-o sa se umple stadionul la Steaua – Chiajna =)))))

Comentează