Lumea de paie a lui Niculae

Iată un motiv concret pentru ca Budescu să renunţe la sarmale: şeful lui colecţionează elefanţi împăiaţi

Care-i morala din fabula cu elefantul şi Niculae de la Astra? Cea clasică: miliardarii împuşcă între ochi animale rare. Dintre toate distracţiile din lume, […]

Iată un motiv concret pentru ca Budescu să renunţe la sarmale: şeful lui colecţionează elefanţi împăiaţi

Care-i morala din fabula cu elefantul şi Niculae de la Astra? Cea clasică: miliardarii împuşcă între ochi animale rare. Dintre toate distracţiile din lume, ei o aleg pe asta. Ca să vezi! Te aştepţi ca averea să asigure confort hi-tech, ca în SF-uri. Şi, cînd colo, ei rîvnesc să trăiască într-o parodie a Epocii de Piatră. Doar că omul cavernelor nu se ducea la vînătoare de iepuri cu TAB-ul militar, cum procedează Niculae pe domeniul său de la Zimnicea. Nici nu zbura cu avionul personal spre îngrăditura cu mistreţi. Cam atîta-i diferenţa. Şi puştile de calibru mare. Devine delicat să-l întrebi pe finanţatorul Astrei, cum l-au întrebat cei de la „Libertatea”: „Mai trageţi speranţe la titlu?”.

În mod ironic, Comuna Primitivă e culmea luxului, fiţa fiţelor. Numai miliardarii şi-o pot permite. Civilizaţia e pentru plebe. Patronul giurgiuvenilor nu se mulţumeşte doar cu vînătoarea contra cost, vrea să aibă şi dovada împăiată a succesului întreprinderilor sale din savană. La ce-i foloseşte? Ca argument. O fi vrut să aibă acoperire totală cînd spune: „E un elefant în cameră”. O fi vrut să-i cuminţească pe fotbaliştii de la Astra, cînd cer salarii şi prime: „Nu vă puneţi cu mine. Nu uitaţi cine sînt, ce trofee am!”. Iar arbitrii care oficiază la meciurile vicecampioanei ar putea, la rîndul lor, să resimtă oarecare nod în gît: „Dacă a nimerit un ditamai elefantul, nu e bine să-l superi…”.

Dar prada din Africa nu reprezintă nici pe departe cel mai mare şi mai scump trofeu defunct din palmaresul lui Niculae. Pe primul loc stă mamutul cu picioare de lut, economia României în comunism. A fost, la fel ca toate prăzile rîvnite de şeful Astrei, o pradă uşoară, lesne de ochit şi de doborît. Nici nu s-au tras focuri de armă, doar s-au întins nişte capcane anchetate acum de DNA. Gaz ieftin de la stat, combinate la preţ de fier vechi, terenuri agricole la preţ de pămînt de flori. Dintr-un laţ în altul, Niculae şi-a construit propriul imperiu de paie, după chipul şi asemănarea mamutului socialist.

În fotbal, comentau ziarele scoţiene, Niculae se comportă tot ca pe un domeniu de vînătoare, „cu antrenorii şi jucătorii pe post de vînat”. Vînat mic şi lent, ăsta cu crampoane, adică neinteresant. Oricîte sarmale ar mînca Budescu, tot nu schimbă categoria, de la domestic la pachiderm. Dar nu atît vînătoarea, cît apetenţa pentru taxidermie îl caracterizează mai fidel pe şeful Astrei: să fie înconjurat de oameni de paie, să facă spectacol într-un fotbal de paie, să conducă echipe de paie, care azi se retrag, mîine revin, azi iau Cupa, mîine dau faliment. Să fie miliardar într-o ţară de paie, cu legi de paie şi instituţii de chirpici.

Din raţiuni de braconier care se ignoră, Niculae a evitat să investească la un club unde să întîmpine rezistenţă din partea suporterilor, a fostelor glorii, a celorlalţi acţionari. Deşi se recomandă drept vînător, nu e genul care să obosească ori să rişte. Biotopul miliardarilor ca Niculae nu e jungla capitalistă, a competiţiilor veritabile, ci ţarcul comunist, al hăituielilor aranjate şi al victoriilor îmbălsămate.

„De ce atîta caz? Totul a fost legal!”, a comentat Niculae chestiunea vînătorii în Africa. La o adică, el s-ar fi mulţumit să împuşte şi o vrabie cu un AK-47, doar că nu-i mai rămînea nimic de pus în vitrină. De asta şi-a făcut rost de un elefant bătrîn şi bolnav, „care nu mai perpetuează specia”. Tristă distracţie!

Cînd nimereşte în cîmp deschis, într-o luptă adevărată, Niculae se plînge că-l fură arbitrii. Totul e legal, dar, clar, îl fură. „Sîntem o echipă mică, dintr-o ţară mică şi plătim din această cauză!”, a explicat finanţatorul de pe malul Dunării, după meciul pierdut cu 1-2 în faţa celor de la Celtic Glasgow. Apoi şi-a amintit că Scoţia nu e un vast teritoriu şi a invocat handicapul istoric: „Sîntem un popor mic şi ne-am bătut cu o echipă fondată în 1880. Dacă ne băteam de la egal la egal era altceva!”. Asta, partea cu „de la egal la egal”, ar fi zis-o şi elefantul. Deşi nu e sigur că s-ar fi referit la acelaşi lucru ca Niculae.