Războiul de carton al FRF

Fanii “naționalei” au un singur drept: să cumpere bilete. Și o mare obligație: să aplaude Federația.

După forfaitul lui Federer, organizatorii Turneului Campionilor au decis să le dea spectatorilor înapoi o parte din banii pe bilete. 60 la sută din […]

Fanii “naționalei” au un singur drept: să cumpere bilete. Și o mare obligație: să aplaude Federația.

După forfaitul lui Federer, organizatorii Turneului Campionilor au decis să le dea spectatorilor înapoi o parte din banii pe bilete. 60 la sută din preț au considerat gazdele londoneze că reprezintă meciul nejucat Federer – Djokovici.

Cu doi ani în urmă, cîțiva spectatori au ieșit indignați din sala de cinema Odeon Liverpool One. Nu știau, pînă la începerea proiecției, că multipremiatul “Artistul” e un film parțial mut și alb-negru. Și-au primit și ei banii înapoi. Astfel de gesturi de considerație față de publicul plătitor de bilete fac vogă și se înscriu, cu timpul, în ghidul practic universal pentru situații inedite. Ajunge ca o echipă să-și ceară iertare în genunchi de la suporteri și, o vreme, celelalte echipe rezolvă la fel delicata problemă a căruței de goluri. FRF nu se molipsește de febra respectului față de spectatori. Se înflăcărează superficial, ajunge să le ia partea huliganilor contra forțelor de ordine. Dar, în momentele ei limpezi, revine la tradiționalul dispreț față de omul din tribune. La amicalul cu Danemarca, cîteva zeci de fani au fost opriți la poarta stadionului, pentru că aveau bannere nepotrivite cu ambițiile conducerii FRF: “Burleanu e noul Sandu”. În schimb, în tribunele aproape goale s-a lăfăit un cearșaf motivațional, inspirat de filmele vorbite cu reclame color: “Echipa națională, familia noastră”. La meciul cu Irlanda de Nord, la fel, au fost interzise bannerele cu “FRF = Mafia”. Bannerele cu tot cu oameni. Oamenii aveau bilete, dar nu veniseră cu sloganul nimerit. Au refuzat să intre, în semn de protest. Întotdeauna va exista, în marea familie tricoloră, un grup de neînregimentați. Dacă vor fi lăsați mereu la poarta stadionului, nu are nimeni de cîștigat.

Nu ei trebuie să se schimbe, să-și revizuiască atitudinea. De altfel, ar fi nefiresc să fluture prin tribune bannere cu „Burleanu este pentru noi Hagi doi” sau cu „FRF bastionul păcii e”. La o astfel de armonie nu se va ajunge niciodată și nici n-ar fi de dorit. Cîtă vreme înscrisurile suporterilor rămîn în registrul polemic al peluzelor, Federația n-are temeiuri să le interzică. Și să instaureze epoca falsă a Bannerului Unic.

Războiul ăsta de carton l-a purtat și fosta conducere a FRF. Și l-a pierdut. Acum răfuiala cu disidenții începe din nou. N-ar fi mai simplu un afiș de avertizare, la casa de bilete: “Stimați clienți, vă aducem la cunoștință că trebuie să vă lăsați banii la ghișeu și părerile în afara stadionului. FRF vrea să vadă în tribune numai filme fără sonor și numai bannere naive, în fontul Vivaldi, cu înflorituri”