Noul cinism, la vechiul Dinamo

Roş-albii nu ştiu cînd vor ieşi din insolvenţă, dar nu e niciodată prea tîrziu să se întrebe cum au ajuns acolo 

În locul cupelor europene, al renovării stadionului, al transferurilor de marcă, ieşirea din insolvenţă modelează, de capul ei, aşteptările […]

Roş-albii nu ştiu cînd vor ieşi din insolvenţă, dar nu e niciodată prea tîrziu să se întrebe cum au ajuns acolo 

În locul cupelor europene, al renovării stadionului, al transferurilor de marcă, ieşirea din insolvenţă modelează, de capul ei, aşteptările suporterilor dinamovişti. În paginile Gazetei, Dan Matei Agathon, fost oficial al clubului alb-roşu, anunţa că „există posibilitatea ca Dinamo să iasă din insolvenţă în noiembrie”. Nu e probabilitate, e posibilitate, dar e mai bună decît nimic.

Noiembrie reprezintă un termen prea optimist. FC Dinamo a intrat în insolvenţă în iunie. În august, conform „Fanatik”, majoritarul Negoiţă a decis să nu mai dea nici un ban la club. În tabelul preliminar al creditorilor, noul şef al lui Dinamo şi firmele lui apar ca avînd de recuperat o datorie de 9,6 milioane de euro de la societatea care administrează clubul.

Suma asta reprezintă unul dintre misterele insolvenţei. S-ar spune că, într-un singur an, de la preluarea clubului, Negoiţă a cheltuit cît alţii în trei sezoane. Pe ce? La instalare, s-a lăudat că a „băgat la club 7 milioane de euro”, „o sumă enormă pentru această perioadă”. Şi în ce anume a băgat aceşti bani imenşi? Jucătorii nu şi-au primit salariile restante, din ce povestea Ţucudean. Nu s-a umplut vestiarul cu vedete, iar datoria clubului n-a scăzut, dimpotrivă, s-a rotunjit la 17,5 milioane de euro. Parafrazîndu-l pe Agathon, exista posibilitatea ca, fără ajutorul noului şef şi cu un investitor propriu-zis la conducere, Dinamo să fi fost solvabilă. La Rapid, după declararea insolvenţei, patronul şi firmele lui trebuiau să recupereze de la club 23,5 milioane de euro, datorie acumulată în 20 de ani. Negoiţă, mînă largă, a împrumutat clubul într-un an cît împrumuta Copos la Rapid în nouă ani.

Trist. După „deceniul criminal”, urmează anii cămătari. „Judecînd în mare parte cu sufletul, am simţit atunci că trebuie să salvez acest club”, se confesa Negoiţă, într-o scrisoare deschisă. De la ce anume să-l salveze? De la cheltuielile aferente participării în cupele europene. Pînă în prezent, insolvenţa constituie evenimentul major al erei Negoiţă. Cînd a preluat clubul, afaceristul a ameninţat că va expune vinovaţii de „jaful” de la club. A continuat să se plîngă de greaua moştenire, aşa, în general. A invocat „picătura” taxelor de publicitate neplătite, „de cîteva milioane de euro”, pentru a cere insolvenţa. Fostul preşedinte Nicolae Badea a susţinut, atunci, că o asemenea „picătură” cu şase zerouri nu e credibilă. Ar însemna ca Dinamo să fi avut încasări de sute de milioane de euro din publicitate.

Negoiţă n-a răspuns provocării, a obţinut insolvenţa, acum aşteaptă să recupereze 9,6 milioane de euro de la clubul jefuit. Din anunţata „reformă radicală”, a pus în practică doar ultima parte. A menţinut clubul în situaţia în care l-a găsit. Adică pe avarie, dar la un alt nivel modest, de la lupta pentru un loc în Europa la lupta pentru supravieţuire.

La Dinamo, s-a banalizat penuria. Echipa „cîinilor” s-a obişnuit cu un anumit tip de conducători, de sponsori, de acţionari. Cu o retorică cinică a şefilor, conform căreia trebuie să-i fii recunoscător celui care te-a scos din prăpastie, după ce ţi-a dat brînci să cazi. Ieşirea din insolvenţă are deja profeţii ei. Vom mai auzi astfel de veşti, că Dinamo ajunge la liman în noiembrie, de Crăciun, de Paşti sau mai încolo. Mult mai încolo vom afla dacă insolvenţa poate fi evitată sau nu.

Frauda din Dosarul Transferurilor a lăsat urme adînci în finanţele clubului. Cinismul plîngăcios al lui Negoiţă înfrînge, cu încetul, şi spiritul echipei. Aşa că întrebarea nu este cînd va ieşi Dinamo din insolvenţă. Întrebarea e dacă umilinţa în formă continuată are consecinţe mai grave asupra unui club de fotbal decît hoţia cronicizată.