Naşul, cumătra şi dezideratul

După Crăciunescu – Porumboiu, un nou cuplu de certăreţi la infinit face show în fotbalul nostru: Sandu – Burleanu 

Deşi rivali, au ajuns să depindă unul de altul. Mircea Sandu n-ar mai conta în peisaj fără „atacurile” la Răzvan Burleanu, […]

După Crăciunescu – Porumboiu, un nou cuplu de certăreţi la infinit face show în fotbalul nostru: Sandu – Burleanu 

Deşi rivali, au ajuns să depindă unul de altul. Mircea Sandu n-ar mai conta în peisaj fără „atacurile” la Răzvan Burleanu, Răzvan Burleanu şi-ar pierde şi forma, şi fondul dacă nu l-ar combate cu aplomb pe fostul şef federal. Noul preşedinte se defineşte numai în raport cu ce-a făcut sau ce n-a făcut Sandu, ia atitudine şi acţionează numai ca răspuns la ce spune Sandu.

Relaţia dintre cei doi este ca relaţia dintre grătar şi cărbuni: nu funcţionează decît împreună. Subiectul care sfîrîie acum este dosarul de candidatură la Euro 2020. „Remarc amănuntul”, zice Burleanu, „că Mircea Sandu face jocuri împotriva acestui deziderat”. Faptul că Naşu’ face jocuri reprezintă, iată, „un amănunt”, un spin de trandafir în coasta Minotaurului.

Asta o fi marea schimbare de sub lupă în fotbalul nostru. Vigilent, Burleanu nu se abţine să nu remarce şi să nu demaşte sabotajul mic, minuscul, insignifiant, microscopic la adresa „dezideratului”. Remarca preşedintelui FRF spune multe, nu atît despre Mircea Sandu, cît despre abilitatea lui Răzvan Burleanu de a manevra limba de lemn. Vorbită de el, limba corporatismului, a şefului de „organizaţie” seamănă izbitor cu limba utecismului, a propagandiştilor de rit vechi, a secretarilor de partid pe întreprindere. Fostul şef i-a răspuns pe măsură, l-a propus pe junele Agitprop pentru exil, pe motiv de „duşman al poporului”. „Este o infamie să spună cineva aşa ceva, trebuie daţi afară din ţară!”, s-a indignat Sandu. Nici în vremurile de glorie, cînd reglementa şefii de cluburi, nu se impacienta atît de studiat. Burleanu scoate oratorul din el! Apoi Sandu a dat garanţii că „sută la sută voi aduce Europeanul din 2020”.

Pentru şeful FRF, fireşte, chiar dacă am găzdui şi Mondialul, asta n-ar reprezenta o dovadă a bună-credinţei Naşului. Burleanu ar remarca, în treacăt, amănuntul că e meritul lui şi al echipei sale, care a învins piedicile puse de sabotor. Apoi ar găsi un alt pretext de polemică. Postul din Comitetul Executiv al UEFA, de exemplu. „Nu m-am gîndit la persoana care va fi nominalizată”, a precizat modest, adăugînd repede: „Dar în nici un caz nu va fi propus un subaltern al meu”. Păi, cum? Fotbalul nostru trebuie reprezentat la nivel înalt de un diplomat sadea. De cineva ca el, capabil să jignească şi cînd îşi cere scuze pentru jigniri: „Îmi cer scuze faţă de membrii Adunării Generale şi ai Comitetului Executiv faţă de atitudinea de precupeaţă a lui Sandu”. Am avut un naş la UEFA, e timpul să trimitem şi o cumătră!

Faptul că Burleanu se află în perpetuă dispută cu Mircea Sandu îl pune pe picior de egalitate cu predecesorul său. Nu e neapărat un dezavantaj. Deşi unul a stat 24 de ani în funcţie, iar celălalt – doar jumătate de an, par să aibă aceeaşi dezinvoltură la tăvălit adversarul prin muştar. Nu există un contrast între ei. Se ceartă tocmai pentru că sînt la fel, compuşi din acelaşi aluat clevetitor şi expansiv. Îşi cunosc metodele ca pe propriul arsenal.

Unul îl numeşte pe celălalt „impostor”, în mod repetat, pentru fixarea informaţiei. Celălalt îl acuză nu doar d greaua moştenire, cît şi de viitoarele eşecuri ale mandatului său. Ingenios, nu? De unde-o fi învăţat asta? Cînd Burleanu va vorbi în public şi nu va pomeni nimic, dar nimic despre Mircea Sandu, înseamnă că a preluat, în sfîrşit, puterea în FRF. Dar acest deziderat, să acapereze şunca din fasole, cum ar spune un clasic al fotbalului, nu se va împlini curînd. Deocamdată, predarea de ştafetă s-a împotmolit în mahala.