Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Legende şi pîrtii româneşti

Conducătorii sportului românesc nu sînt ignoranţi. Îi uită pe mulţi dintre campionii noştri, dar îi ştiu pe de rost pe ai altora

Încă de acum doi ani, presa locală lansase un apel de strîngere de fonduri pentru a-i veni în […]

duminică, 10 august 2014, 11:39

Conducătorii sportului românesc nu sînt ignoranţi. Îi uită pe mulţi dintre campionii noştri, dar îi ştiu pe de rost pe ai altora

Încă de acum doi ani, presa locală lansase un apel de strîngere de fonduri pentru a-i veni în ajutor. Fostul campion la schi alpin Cornel Tăbăraş, maestru emerit al sportului, ajunsese bolnav şi sărac. Avea 74 de ani. Primăria din Sinaia îl făcuse cetăţean de onoare încă din 2004. Asta înseamnă o diplomă şi trei drepturi, a, b şi c: dreptul a a lua cuvîntul în şedinţele Consiliului Local din Sinaia, dreptul de a participa la manifestările organizate de CL şi „dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive” organizate de CL. În schimb, avea „datoria să promoveze imaginea oraşului Sinaia”.

Tăbăraş a murit pe  27 iulie, în deplină uitare. Povestea lui şi a uitării care l-a acoperit a fost pusă pe hîrtie de „Evenimentul zilei”. E adevărat că performanţele lui Tăbăraş, cele 22 de titluri naţionale şi internaţionale, au fost obţinute în anii imemoriali ’50-’60. Iar memoria ministeriabililor noştri e de unică folosinţă, ca hîrtia din imprimantă. Dar nu avem mulţi campioni la schi. Nu avem multe nume de ţinut minte.

Iar situaţia lui Tăbăraş nu reprezenta un secret. Era suficient ca autorităţile din sport sau autorităţile locale să aibă deschidere faţă de subiect. Faţă de om, faţă de fostul campion ajuns la bătrîneţe. În afară de diploma simbolică, nu l-a întrebat nimeni din primării sau din MTS de sănătate, nu i-au trimis politicienii mesaje de susţinere pe Facebook, n-au venit să se pozeze cu el, în vacanţa de iarnă. Federaţia de schi biatlon nu i-a găsit vreo utilizare onorifică în sistem. La rentă viageră, nu are drept, pentru că nu deţine titluri mondiale sau olimpice.

Şi acum vine ironia amară din povestea relatată de „Evenimentul zilei”. Se pare că şefii din MTS, COSR şi din judeţul Braşov ştiu foarte bine numele campionilor francezi la schi. Jean-Claude Killy, rivalul lui Tăbăraş pe pîrtiile din Poiană, în ’64, a fost invitat cu mare pompă la Festivalul Olimpic al Tineretului European, din 2013. O pîrtie a primit numele lui. „O legendă vie a schiului mondial revine în România!”, anunţa site-ul COSR, în noiembrie 2012.

Killy a cucerit trei medalii de aur la JO de la Grenoble, în 1968. Tăbăraş n-a putut concura la acele Jocuri pentru că n-a fost lăsat de comunişti. O nedreptate, una din multele nedreptăţi din România acelor ani tulburi. După Grenoble şi după retragere, Killy n-a ajuns în mizerie. Fostul schior francez a devenit membru al CIO şi a fost decorat de Putin, la Kremlin, în 2014, la un an după ce i-au închinat o pîrtie oficialii români.

În vreme ce legenda vie din Hexagon primea omagiile românilor, la doi paşi de forfota FOTE, legenda vie a schiului românesc se zbătea în lipsuri. Grilelele birocraţiei nu-l prinseseră nicăieri. Nu se afla pe nici o listă, nici de foşti sportivi, nici de foste glorii. Ieşise din modă, era prea vechi să-şi facă miniştrii „selfie” lîngă el.

Avem, aşadar, Pîrtia Killy, în loc de Pîrtia Tăbăraş. Şi apoi ne supărăm că fac glume francezii pe seama noastră! E ca şi cum i-am face statuie lui Zidane, nu lui Hagi, ca şi cum ne-am prosterna la aeroport în faţa lui Mauresmo, nu a lui Halep. Povestea lui Cornel Tăbăraş şi a uitării lui are ceva tipic. Este o poveste despre conducători ignoranţi, despre forme fără fond şi despre cum ne recunoaştem valorile. Cu valorile altora, se pare că n-avem nici o problemă, le recunoaştem fără greş, le recunoaştem încă de cînd sînt în viaţă. Ne mişcăm în stil mare, decorăm ce decorează şi Putin.

Nu în ultimul rînd, povestea asta este şi despre responsabilitatea morală a celor care ajung, la un moment dat, în fruntea unei instituţii. Cît despre Cornel Tăbăraş, el şi-a făcut datoria. N-a promovat doar imaginea oraşului Sinaia, pînă la sfîrşit. A promovat şi imaginea ţării, aşa cum este ea. Ne-a prezentat o imagine vie, în locul unei sume de clişee confortabile.

„Numele său va rămîne scris în paginile de istorie ale schiului alpin din România”, concluzionează site-ul federaţiei de profil. Păcat că nu citeşte nimeni paginile acelea, nimeni dintre cei care ar putea schimba ceva, în afara cantiăţii de decoraţii din debaraua lui Jean-Claude.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

panda (21 comentarii)  •  11 august 2014, 23:20

Un articol bun.
Din păcate n-o să primești aplauze pentru că niciodată n-ar merita Hagi statuie in detrimentul lui Zidane, nici măcar in România.
Năstase, Nadia, Patzaichin… da, ar merita chiar și-n Hexagon in fata rivalilor francezi din tinerețe!
Nu poți compara un campion național sau sfert-finalist de campionat mondial cu un campion mondial sau olimpic.
Sigur că Tăbăraș nu trebuia lăsat să se zbată-n lipsuri pentru ceea ce a realizat in schiul românesc așa cum nici părinții sau bunicii noștri n-ar trebui să primească o pensie de mizerie după ce au muncit o viață in sistemul comunist.

Cristi (1 comentarii)  •  12 august 2014, 9:06

Aveti trist de multa dreptate. Ne caracterizeaza memoria selectiva si reamintirea in functie de interes. Cultul pentru glorii este desuet intr-o societate care functioneaza pe baza de aparente. Demnitatea si onoarea nu mai fac parte din fisa postului niciunei institutii. Cultivam superficialitatea si parvenitismul si nu avem cum sa culegem altceva. Puteti gasi cazuri asemanatoare cu cel prezentat de dumneavoastra aproape in fiecare sport. Campionul olimpic la box Nicolae Linca a fost pacalit sa apara intr-un spot publicitar fara a fi retribuit, desi suferea de multiple afectiuni (Parkinson, Alzheimer, coxartroza). I-au legat mainile sa nu se vada ca tremura si l-au tinut in ring 14 ore. Am ales sa fim condusi de oameni mici, cu vederi scurte si studii la fara frecventa in domeniile in care profeseaza. Ei nu pretuiesc istoria pentru simplul fapt ca nu o cunosc.

campionu (8 comentarii)  •  14 august 2014, 10:49

Dumnezeule in ce tara mizerabila traim 🙁

Comentează