Pe-un picior de plai, ţara lui Fatai

Era o chestiune de timp pînă să apară concurenţa pentru „tricolorii” care doar mimează versurile la imn

Ion Marin a călătorit în 2007 în Africa, împreună cu un scouter de meserie. S-a dus să caute întăriri pentru Farul. În oraşul […]

Era o chestiune de timp pînă să apară concurenţa pentru „tricolorii” care doar mimează versurile la imn

Ion Marin a călătorit în 2007 în Africa, împreună cu un scouter de meserie. S-a dus să caute întăriri pentru Farul. În oraşul Jos, din Nigeria, a asistat la un turneu de juniori. „Am urmărit în trei zile vreo 450 de tineri jucători la lucru”, a povestit tehnicianul, în paginile Gazetei.

Acum, ne putem întreba de ce n-a căutat Ion Marin juniori pe coclaurile autohtone? Nu mai avem campionat de tineret, iar secţiile de juniori de la cluburile noastre sînt deja scotocite de căutătorii de ghete de aur. Aşa, să mergi din sat în sat, există slabe şanse să dai peste vreun Hagi driblînd genial ciulinii.

Dintre cei 450 de juniori nigerieni, Ion Marin a ales patru, „foarte buni, dar neşlefuiţi”. Dintre cei patru, unul a ajuns speranţa „naţionalei” României, pentru calificarea la Euro 2016. E vorba de Kehinde Fatai, din tribul Yoruba, care toceşte Constituţia, în aşteptarea interviului pentru cetăţenie. „Ştiu şi imnul, ştiu şi istoria, ştiu tot despre România!”, a declarat atacantul Astrei. Dacă ştie tot, să ne mai sufle şi nouă cîte ceva. De exemplu, ce-a vrut să spună autorul cu „Mioriţa”?

Fatai a fost speranţa „naţionalei” şi înaintea barajului cu Grecia, în octombrie trecut. Portretul-robot al salvatorului „tricolor” a suferit modificări drastice. Nu mai cloceşte perle, pe un munte de ovaţii, aşteptînd ca echipa să ajungă la mila lui, pentru a-şi arăta adevărata valoare. Salvatorul de tip nou e străin, necontaminat cu fanariotismul de Dorobanţi. E ca un ecran alb. Putem proiecta asupra lui toate aşteptările pe care le avem de la un fotbalist al echipei naţionale. Ştie imnul, toate cele 11 strofe, înscrie trei goluri pe meci, este civilizat, muncitor, cinstit, devotat, n-are fiţe. Trebuie să rezume toate valorile pe care fotbaliştii noştri le abandonează după primul contract cu şase cifre.

Nici atitudinea selecţionerului faţă de „naturalizaţi” nu mai e la fel de hîtră ca pe vremuri. „Fatai îmi place, dar săse termine cu naturalizarea, odată!”, a spus Piţurcă. Pe româno-germanul Max Nicu, convocat pentru a sta în tribune, selecţionerul l-a tratat ostil. L-a ironizat, spunînd că se teme „să nu-l fure nemţii”. L-a ameninţat că-l exclude din lot, „dacă părinţii lui mai vorbesc în presă, despre echipa naţională şi detalii tehnice”. În cele din urmă, l-a uitat cu totul, l-a scos din cărţi, ca pe un duşman al poporului.

Se întîmpla în 2009. După cinci ani, acelaşi selecţioner deschide braţele la 180 de grade să-l primească pe pupilul lui Ion Marin. Ce s-a întîmplat, în afară de sfîrşitul lumii din 2012? Nu s-a întîmplat nimic, tocmai asta e. Secţiile de juniori de la cluburi n-au lansat nici o stea, nici o cometă, un meteorit, ceva. Echipele din Liga 1 au continuat să transfere străini într-o veselie. S-au retras veterani de la „naţională”, alţii se pregătesc de retragere, alţii sînt neîmpăcaţi cu selecţionerul.

Prima reprezentativă se află în situaţia în care s-au aflat echipele din Liga 1 acum cîţiva ani: nu poate creşte valoric decît importînd masiv şi urgent, din Balcani, din America de Sud, din Africa, din ţările baltice, în general, de pe unde-apucă. Nu e o soluţie pe termen lung, fireşte. E o soluţie de avarie. Ca să fie un salvator, Fatai trebuie să aibă ce salva. Deocamdată, încă nu se vede echipa de sub tricolor. Să nu ne emoţionăm prea tare că noul Mutu vine din Nigeria, să nu deplîngem pleoştirea genei fotbalului din ADN-ul strămoşesc. Concurenţa nu strică, dimpotrivă. Poate se vor împuţina cazurile de tricolori accidentaţi după ce le-a căzut telegrama de convocare pe picior. În plus, aria de selecţie s-a extins ameţitor. De cîte ori „tricolorii” nu dau totul, începînd cu sufletul, pe teren, Ion Marin ar trebui trimis frumuşel în voiaj prin lumea largă, să mai aducă nişte români „neşlefuiţi”.