Cînd albii se aplaudă între ei

La acest Mondial, nu s-au văzut nici adevăraţii suporteri ai Braziliei, nici adevărata Brazilie, cu fotbalul ei care ţine loc de viaţă

„Priviţi cu atenţie, nu veţi vedea decît albi în tribune! Biletele sînt prea scumpe pentru majoritatea brazilienilor”, spunea, […]

La acest Mondial, nu s-au văzut nici adevăraţii suporteri ai Braziliei, nici adevărata Brazilie, cu fotbalul ei care ţine loc de viaţă

„Priviţi cu atenţie, nu veţi vedea decît albi în tribune! Biletele sînt prea scumpe pentru majoritatea brazilienilor”, spunea, la începutul Mondialului, unul dintre liderii protestatarilor anti-FIFA, în paginile „Liberation”. „Albi”, adicămîncători de pîine albă, privilegiaţi ai sorţii, bogaţi, clasă conducătoare. Fotbalul ţine însă de cultura populară, de subcultură, nu de cultura dominantă. Nu e al „albilor”, nu s-a născut în curtea vilei, s-a întrupat în favelă, printre casele de carton, ca diamantul brut sub presiunea enormă a zilei de mîine. Acolo, în muşuroiul uman, trăieşte, visează,îndură şi moare marele public al Selecao.

Cei 58.141 de spectatori ai ruşinii de la Belo Horizonte au aplaudat echipa Germaniei, spre final. Aparent, e odovadă zdrobitoare de fair-play şi alte făcături. În realitate, e reacţia unui public artificial, care nu e trup şi suflet pentru culori. „Albii” au aplaudat ca la operă ceea ce „negrii” ar fi fluierat din adîncul inimii. Muţenia care s-a aşternut pe Maracana la finala pierdută cu Uruguay, ei, da, ăla era un semn de viaţă adevărată. O dovadă de credinţă, un extremism pios. Aplauzele braziliene adresate nemţilor reprezintă o maimuţăreală de parveniţi.

Scorul semifinalei Brazilia – Germania are, desigur, o explicaţie alcătuită din bucăţi. Una dintre bucăţile acelea ne interesează şi pe noi, întrucîtva. Iată ce se întîmplă cînd o „naţională” nu mai exprimă valorile şi starea naţiunii, ci aspiraţiile unei caste şi calculele unor corporaţii. Scolari s-a străduit să compună o trupă care să garanteze rezultatul, nu spectacolul. Un antrenor atît de experimentat a fost orbit de misiunea pe care i-au trasat-o „albii”.

Găzduirea Cupei Mondiale trebuia amortizată cu un trofeu. În goana după titlu, Selecao a pierdut pe drum raţiunea existenţei sale. A uitat de unde a plecat. Din gunoi, din fundul pămîntului, din cantitatea neglijată, dar deloc neglijabilă de speranţe, care zace în cotloane unde nu ajung nici bastoanele poliţiei. Organizatorii brazilieni au încercat să deturneze fotbalul. Din bucuria exclusivă a „negrilor”, au vrut să-l transforme într-una dintre multele distracţii exclusiviste ale „albilor”.

Cum îţi dai seama că o „naţională” s-a rupt de publicul ei? Răspunsul stă în preţurile biletelor. Un salariu minim în Brazilia este de aproximativ 240 de euro, cît patru bilete pentru faza grupelor, la categoria a 2-a. Sau cît o treime de bilet la finală. E un fel de dreptate aici. Măcar n-or să mai aplaude în tribune cei care nu înţeleg fotbalul decît în termeni de entertainment.

Există alb, negru şi conflictul dintre ele, deci există şi o tragedie. Dar tragedia nu e că o „naţională” fabricată la comanda „albilor” cedează penibil în faţa Germaniei. Tragediile s-au consumat cu sutele, cu miile, anonime, pînă la începerea Mondialului.