Blat? Nu, plăcintă americană!
Klinsmann i-a disciplinat, cît de cît, pe americani, dar esența acestei naționale nefirești a SUA rămîne neschimbată. Ei aleargă. Aleargă de la o poartă la alta. Dacă arta actorului american constă în a se bîțîi ușor de pe un picior […]
Klinsmann i-a disciplinat, cît de cît, pe americani, dar esența acestei naționale nefirești a SUA rămîne neschimbată. Ei aleargă. Aleargă de la o poartă la alta. Dacă arta actorului american constă în a se bîțîi ușor de pe un picior pe altul, observa un european răutăcios, arta fotbalistului american este de sorginte atletică.
Nemții fostului secund Low nu s-au opus acestui sprint spre covorul roșu al lui Dempsey și compania. N-aveau motiv. Așa că o repriză întreagă americanii au alergat, prin ploaia care cădea infernal, ca un efect special, pe stadionul din Recife, s-au tăvălit puțin prin fața porții lui Neuer, de parcă dădeau probe pentru Actors Studio. Iar nemții au epuizat stocul de pase laterale și pase înapoi. Abia în repriza a doua Muller a repus lucrurile în ordine și a înscris sec golul de orgoliu.
Apoi a reînceput melodrama fugii după balon. Timp destul să realizezi grozăvia: naționala asta de alergători expresivi, gata să se accidenteze între ei, trimite acasă Portugalia lui Cristiano Ronaldo! De atîtea ori ne-am mirat că dau Oscarul unui film simpluț, acum e cazul să ne mirăm de triumful lipsei americane de talent și la o Cupă Mondială. Măcar n-au fost „12 ani de sclavie”, au fost doar 90 și ceva de minute.