Pe culmile reciprocităţii
Ca primar, Gheorghe Ştefan se pare că a desăvîrşit ceea ce începuse ca om de fotbal. A redus Cooperativa la esenţă, adică la un singur membru Încă de la începutul anilor ’90, de cînd a venit la Ceahlăul, existau semne […]
Ca primar, Gheorghe Ştefan se pare că a desăvîrşit ceea ce începuse ca om de fotbal. A redus Cooperativa la esenţă, adică la un singur membru
Încă de la începutul anilor ’90, de cînd a venit la Ceahlăul, existau semne că Gheorghe Ştefan are potenţial peste ceea ce-i oferea un sport de echipă cum e fotbalul. A fost director de întreprindere în comunism, apoi afacerist capitalist, pe baza unei moşteniri de la unchiul din America, după cum susţinea în primele declaraţii de avere. A ajuns lider de club, lider politic şi, în 2004, a fost ales primar de municipiu. Locuitorii din Piatra Neamţ au avut motivele lor (altele decît folcloristele, Cupa Intertoto sau felul cum pronunţă „body-check”, de parcă ar fi echivalentul englezesc pentru „tochitură”) să-l aleagă în 2012 pentru a-l treilea mandat.
Cea mai recentă calitate a lui Gheorghe Ştefan este aceea de urmărit penal pentru fapte de corupţie. DNA îl cercetează, printre altele, pentru felul în care s-a folosit de funcţia lui în partid şi de fotoliul de edil pentru a-şi îndestula firma cu banii statului. În februarie, procurorii au fost în vizită de lucru şi la clubul Ceahlăul, şi la stadionul din Piatra Neamţ. Nu-i exclus să aflăm, aşa, din curiozitate colaterală, mai multe despre mecanismul prin care e finanţată echipa sau prin care a fost renovată arena. Conform unei adrese a Consiliului Concurenţei, ar fi vorba despre 1,3 milioane de euro, plătiţi ilegal de Consiliul Judeţean Neamţ la Ceahlăul, din 2008 încoace.
Din acuzaţiile formulate împotriva lui, Gheorghe Ştefan pare să-şi fi schimbat metodele. Avea alt stil, mai discret, cînd manevra rezultate împreună cu tovarăşii de Cooperativă. Nu lăsa în urmă înscrisuri şi alte probe grosolane. Nu tăia chitanţe, onoarea ţinea loc de factură. Acum l-a încurcat birocraţia, inerentă contractelor cu statul. Dacă ar fi fost lăsat în pace să lucreze şi să adapteze modelul cooperatist la meandrele ministerelor, în cele din urmă ar fi izbutit să execute un blat perfect între instituţiile statului impersonal şi afacerile lui personale.
Comunicatul DNA indică, printre rînduri, că ancheta l-a frînat pe Gheorghe Ştefan în plin avînt. Dusese reciprocitatea pînă pe culmile ei, adică era reciproc cu el însuşi. Printr-un sistem ingenios de sfori groase, pîrghii guvernamentale şi scripeţi locali, primarul aproba distribuirea de fonduri către propriul lui buzunar. Sigur că nu era patronul societăţii Strong Montaj (parcă-i un termen din arbitraj!) în acte, ce rost ar avea atunci rudele şi prietenii? Primarul, susţjne comunicatul DNA, „a asigurat finanţarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparţinea şi pe care o administra în fapt”.
Ca preşedinte de club, Gheorghe Ştefan a inventat fotbalul în care nu pierde nimeni, toată lumea se salvează. Ca primar de municipiu, se pare că a eliberat jocul de cîteva concepte apăsătoare, cum ar fi conceptele de „adversar” , de „competiţie”, de „arbitru”. Conform DNA, firma Strong Montaj nu mai avea nici un fel de concurenţă la contractele pe bani publici, pentru canalizarea unor comune nemţene. E ca şi cum Ceahlăul ar fi cîştigat toate meciurile dintr-un sezon la „masa verde”.
Solidaritatea de tip Cooperativă e beton armat, dar nu e la fel de „strong” ca solidaritatea primarului cu el însuşi. La fel ca şi electoratul din Piatra Neamţ, solidaritatea asta are motivele ei. Unchiul din America n-o fi fost suficient de bogat, campionatul a pierdut din intensitate după „momentele zero” din ultimii ani. Personajul Pinalti, care era din start „larger than football”, s-a extins şi s-a tot extins în politică, în administraţie, în business pînă ajuns la Parchet, care tinde să devină un punct de staţie clasic după o astfel de expandare.
După ce s-a retras în funcţie onorifică la Ceahlăul, Gheorghe Ştefan a afirmat că „toate echipele din Liga 1 făceau parte din Cooperativă”. Da, dar asta nu face blatul mai crocant. Faptele sînt fapte. Chiar dacă ar fi să aflăm că toţi primarii fură, asta nu le schimbă încadrarea de la „penal” la „banal”. Şi mai uşor cu modestia! Poate că aşa a fost, toţi cooperau, dar ce-i al lui Pinalti e al lui Pinalti, marcă înregistrată. Nu toţi preşedinţii de cluburi spuneau suficient de credibil „Ti fac eu pi tini!”. Nu toţi îi acuzau pe arbitrii „tîlhari” de „japcă”. Gheorghe Ştefan îşi asumase acest rol ingrat. Şi, conform DNA, nu era doar un simplu rol. Nu erau doar replici. Omul ştia despre ce vorbeşte. De unde şi proporţiile enervărilor lui, cînd îi încălcau alţii domeniul de competenţă.