Mondialul haosului

Cu cîteva săptămîni înaintea CM, Brazilia nu mai e patria lui Pele, ci țara lui Dorel, constructorul junglei.

Organizatorii brazilieni s-au resemnat. Vor termina stadioanele, aeroporturile, autostrăzile, liniile de metrou după ce va trece aglomerația pricinuită de Cupa Mondială. Pînă […]

Cu cîteva săptămîni înaintea CM, Brazilia nu mai e patria lui Pele, ci țara lui Dorel, constructorul junglei.

Organizatorii brazilieni s-au resemnat. Vor termina stadioanele, aeroporturile, autostrăzile, liniile de metrou după ce va trece aglomerația pricinuită de Cupa Mondială. Pînă la JO de la Rio, din 2016, toate pregătirile vor fi duse la bun sfîrșit. Din 56 de obiective de infrastructură, brazilienii au finalizat abia 7. La o parte dintre ele au renunțat fără mari regrete. 

Este cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie. Conform publicației “International Business Times”, costurile totale se ridică la 13 miliarde de dolari, din care 1 miliard de dolari au fost donaţi de FIFA. Spre comparaţie, nemţii au cheltuit doar 1,6 miliarde de dolari, bani publici, plus alte 800 de milioane de dolari donate de investitori privaţi. Aveau infrastructura deja pusă la punct, doar au strîns cîte un șurub, pe ici, pe colo.

Cu fiecare luptă de stradă, cu fiecare intrare a armatei în favele, cu fiecare muncitor mort pe șantierele Mondialului, Brazilia se depărtează la o lume de ceea ce ne place să numim “patria fotbalului”. Se apropie, în schimb, de propria ei realitate: o țară cît un continent, aproximativ guvernabilă, în pragul recesiunii.

Marele și probabil singurul cîștig este cel legat de imaginea țării. Cupa Mondială pune pe hartă și alte zone ale Braziliei decît Rio și Copacabana. Microbiștii vor afla despre Manaus, despre Curitiba și Cuiaba, despre Recife și Brasilia. Agenția de rating Moody’s a pronosticat “o creștere modestă” în domeniile turismului și publicității. Vînzarea de televizoare va lua, de asemenea, avînt. Și cam atît. Cei care profită concret sînt FIFA și partenerii ei. Țările gazdă plătesc consumația și se aleg cu beneficii impalpabile, cum ar fi un moral mai bun al națiunii.

Și pentru sud-africani, Cupa Mondială a însemnat un heirup substanțial. Și despre primul turneu de pe “Continentul Negru”, s-a spus și s-a scris, cu ilustrații, că va fi un dezastru. N-a fost, în ciuda oficialilor FIFA dispăruți în misiune din hotelurile sudafricane. Dacă Mondialul din Brazilia va fi un coșmar, nu vă așteptați să-l vedeți la TV. Toate prezicerile fataliste vor încetini o dată cu ridicarea cortinei. Chiar dacă stadioanele vor cădea peste public, nu uitați că “live’”-ul e mort de mult. 

Costurile umane nu le calculează nimeni, nu apar în statistici, asta nu înseamnă că ele nu există. Presa internațională numără zilnic morții, răniții și “homeleșii” din “Războiul Cupei Mondiale”, autoritățile braziliene nu confirmă. Doar trimit polițiști cu arme de asalt pe frontul cartierelor sărace. Haosul sistematic din Brazilia forțează dramatic alegerea între cele două curente sportivo- filosofice. Unul susține că țările în curs de dezvoltare nu trebuie discriminate din motive economice cînd vine vorba de găzduirea marilor competiții. Cu alte cuvinte, dacă sîntem săraci, nu înseamnă că nu putem cheltui miliarde pentru a susţine imensa maşinărie de produs bani tutelată de FIFA. 

Celălalt curent de opinie – marile competiții sînt pentru cei bogați – bate în retragere, de cînd Mondialul organizat în Qatar nu-i mai pare nici lui Sepp Blatter o idee atît de bună. Adevărul trebuie să fie undeva la mijloc, între Cupa Mondială a haosului și Cupa Mondială de iarnă. În orice caz, un lucru e sigur: de cînd a luat proporții corporatiste, sportul nu mai e un vehicul al civilizației, nici al democrației. E suficient să ne uităm la ce s-a întîmplat în Ucraina, în ciuda Euro 2012, și la ce-a mai întreprins Rusia, în ciuda deschiderii afișate la JO de la Soci. 

Așadar, să nu ne facem iluzii că ne vom moderniza brusc dacă organizăm vreo mare competiție. Calitatea organizării e altceva decît calitatea vieții. Să nu le confundăm!