Războiul sfînt al premierului

Cazul Gică Popescu îl pune pe primul-ministru în faţa unor alegeri dure: să plătească salariile judecătorilor sau alocaţiile copiilor?

După interogativul „Ce cîştigă statul dacă Gică Popescu stă la închisoare?”, părea că premierul şi-a epuizat nedumeririle legate de rostul justiţiei […]

Cazul Gică Popescu îl pune pe primul-ministru în faţa unor alegeri dure: să plătească salariile judecătorilor sau alocaţiile copiilor?

După interogativul „Ce cîştigă statul dacă Gică Popescu stă la închisoare?”, părea că premierul şi-a epuizat nedumeririle legate de rostul justiţiei într-un stat de drept. Dar Gică Popescu reprezintă un argument prea rar, prea alunecos pentru a nu sluji şi pe mai departe o cauză proastă. Gică Popescu e un nume-umbrelă: la adăpostul popularităţii sale încape o întreagă categorie cu care cochetează politicul. Cea a condamnaţilor penal. Aşa că nu se cuvenea ca fostul internaţional să fie abandonat din discuţie. Încă se mai poate cîştiga capital electoral de pe urma lui.

„La Gică Popescu, îmi menţin ideea că, dacă aş fi preşedinte, l-aş graţia. Categoric l-aş graţia!”, a reluat tema premierul Ponta, într-un studio TV. Condiţional-optativul este modul verbal al discursurilor de campanie. În următoarele luni vom afla, inevitabil, mai multe decît ne-am dori despre ce va face prim-ministrul dacă ar fi şeful statului şi mai puţine decît avem dreptul despre ce face (sau a făcut deja) în funcţia de şef al Guvernului.

Domnul Ponta se exprimă, aşadar, în calitate de candidat, nu de ales şi numit în funcţie. Formulează sincer, dar fals enunţul problemei. Se plasează într-o tabără a bunilor de la putere, care luptă împotriva răilor, tot de la putere. Ăsta este fondul oricărui talibanism şi motorul oricărei propagande. Orice subiect este abordat în alb şi negru. Graţierea lui Gică Popescu a fost ridicată, cu graţia executivă a premierului, mai presus de orice dezbatere. Eşti împotriva graţierii lui Gică Popescu? Eşti rău. Eşti un duşman de clasă, inamic public etc. Eşti pentru graţiere? Eşti progresist, iluminat, iertător, capabil să apreciezi valorile naţionale. Ar fi interesant de aflat ce păreri are domnul prim-ministru despre restul condamnaţilor din lotul de opt. Despre restul condamnaţilor în general.

Despre decizia actualului preşedinte de a nu-l graţia pe fostul fotbalist, premierul a comentat: „Cred că îi este frică de talibanii pe care i-a construit în aceşti ani”. Dacă ar fi preşedinte, aşadar, domnul Ponta s-ar dovedi mai curajos, ar înfrunta mulţimile de microbişti, milioanele de fani ai Generaţiei de Aur şi l-ar graţia pe Gică Popescu. Despre finanţatorul Stelei, n-a spus clar că l-ar elibera, dar a brodat pe tema „interesului societăţii”: „Există cazuri, cum este cel al domnului Becali, în care interesul societăţii ar fi acela de a recupera mai degrabă cît mai mult din prejudicii decît de a ţine nişte oameni în regimul penitenciar. Un regim penitenciar care, de altfel, este sufocat deja”.

Viziunea despre justiţie a domnului Ponta este, iată, cît se poate de practică. Banii înapoi, ura şi la gară! Statul român iese în pierdere cu deţinuţii (a.k.a. „nişte oameni”), dacă-i ţine în închisoare. Îi ţine înghesuiţi, deţinuţii dau statul în judecată la CEDO, iarăşi pierdere. „Ce să decidă un prim-ministru? Să iau bani din buget să mai construiesc nişte penitenciare sau cu banii aceia din buget, nu ştiu, să construiesc un spital civil sau mai multe şcoli?”, se întreabă retoric domnul Ponta. Iată o bună prefaţă a tezei: „Patimile unui premier”. Următorul pas al acestui şir sfîşietor de inferenţe este: „Ce să aleg între a-i plăti pe judecători şi a plăti alocaţiile?”. Sau „Ce să aleg între a finanţa Ministerul Justiţiei şi a mări pensiile?”. Sau „Ce să aleg între a cheltui bani cu procesele şi a micşora preţul benzinei?”.

Ei, grea, grea misie să fii premier în România! Pîine sau circ? Ce să sacrifici? Un singur domeniu este de neatins, mai ales în an electoral. Nu-l veţi auzi pe domnul Ponta spunînd: „Ce să aleg între a finanţa Biserica Ortodoxă Română şi a construi şcoli şi spitale?”. Toate guvernele au ales prima variantă. Nici un politician n-a avut curajul să se atingă de banii BOR. Dacă aleşii s-ar teme la fel de mult de lege cum se tem de preoţi, poate am trăi într-o altfel de ţară. Aşa, religia, fotbalul şi alte priorităţi pentru mase ne aduc foarte aproape de fragila democraţie afghană. Ziua şi războiul sfînt…

Dacă ar fi preşedinte, domnul Ponta şi-ar bate capul cu alegeri mai simple, mai pe înţelesul marelui public de la Colosseum. Ar graţia gloriile sportive ajunse după gratii şi nu numai. Ar sta la Cotroceni şi ar dicta indulgenţe pe bandă rulantă. Ar descoperi excepţie după excepţie de la regulă. Şi aşa vom avea revelaţia că nu sîntem o ţară de cetăţeni, ci o ţară de cazuri, fiecare cu jurisprudenţa lui. Cazul Gigi Becali, cazul Gică Popescu, cazul Ionescu, cazul Cutărescu… Ce-ar cîştiga statul din asta? Păi, care stat?