O glorie implicată
Ceea ce au rîvnit alţii ar putea dobîndi Viorel Moldovan: să fie antrenor-patron la Rapid.
În fotbalul nostru, cazurile de foste glorii care se implică la fostul club, în maniera lui Viorel Moldovan, sînt, din păcate, rare. Indiferent cum se […]
Ceea ce au rîvnit alţii ar putea dobîndi Viorel Moldovan: să fie antrenor-patron la Rapid.
În fotbalul nostru, cazurile de foste glorii care se implică la fostul club, în maniera lui Viorel Moldovan, sînt, din păcate, rare. Indiferent cum se va încheia, aventura lui de antrenor-manager-acţionar-sponsor-etc la Rapid merită reţinută. Iată, există alternativă la criticatul de pe margine.
Există ceva mai important decît banii în viaţa unei echipe de fotbal: o voinţă care să adune pereţii împrăştiaţi de furtună. Apariţia lui Moldovan în Giuleşti a coincis cu retragerea în umbră laşă a proprietarilor. Situaţia clubului părea sortită unei ceţe interminabile, nimeni dintre oamenii cu bani de la Rapid nu mai ardea de nerăbdare să-şi asume haosul sîcîitor.
Treptat, Moldovan a ajuns să cumuleze cam tot ce înseamnă responsabilitate la club. A aplicat reţeta clasică a ciorbei de bolovan, descrisă într-o povestire de Vasile Voiculescu. Moldovan a pus pietroiul în oală, iar sponsorii de ocazie au adăugat carnea şi legumele. Pînă acum, sistemul a funcţionat, puterea de convingere a fostului atacant nu dă semne de epuizare.
La drept vorbind, să-i determine pe actualii proprietari să-i vîndă clubul va fi floare la ureche. Greu a fost să-i ţină pe jucători la echipă. Ori să-l convingă pe Daniel Niculae să revină în Grant. „Viorel m-a tot stresat în perioada în care m-am pregătit cu Rapid, nu a fost zi fără să am două apeluri de la el!”, povestea jucătorul. Perseverenţa e mama transferurilor!
Acum, să nu ne imaginăm că Moldovan are un talent oratoric ceva de speriat, îndoaie linguri şi materializează bancnote cu forţa verbului. Nu, argumentul lui forte este exemplul personal. Vorbeşte pe limba jucătorilor, nu negociază întorcînd buzunarele pe dos. Ar fi, de altfel, un tic redundant. Fără trucuri scrise mărunt, fără promisiuni cu litere mari: „Vreau să fiu foarte transparent, tot timpul îmi propun acest lucru!”. Cînd o fostă glorie te bate la cap să revii la clubul tău de suflet, iei în calcul oferta. Finanţatorii se schimbă ca indicii bursieri. Viorel Moldovan cu mînecile suflecate garantează că axa lumii nu se îndoaie după cum suflă profitul.
Rapid era o stare de spirit boem, a ajuns un atac de panică, acum se recompune din nimic şi dintr-o stare de spirit practic, menţinută de factotumul de pe banca tehnică. Echipele de fotbal au nevoie ca de aer de aceste dovezi ale identităţii lor: foşti mari jucători, foşti mari antrenori. Au nevoie de umeri concreţi pe care să se ridice, cînd nu se mai vede nimic în faţă. De oameni de fotbal care „să se implice personal”, cum mărturisea Moldovan, nu doar financiar, ca atîţia binefăcători de circumstanţă. „Implicare personală” a presupus, printre altele, să-şi pună imaginea la bătaie, să-şi expună obrazul, nervii, timpul. Nu riscă mare lucru, doar ştampila maliţioasă a ratării, după o carieră respectabilă, cu 70 de meciuri la echipa naţională, pe vremea cînd aceasta prindea turnee finale.
Cîţi dintre foştii coechipieri ai lui Moldovan ar accepta să antreneze în Liga a 2-a, fără să pună condiţii? Cîţi s-ar oferi pe post de magnet pentru sponsori? Chiar dacă generozitatea asta nu va aduce la club alte generozităţi, intenţia contează. Financiar, fostul atacant nu poate sprijini clubul singur. Are nevoie de alţi investitori. Iar investitorii, prin natura funcţiei, nu dau năvală în ligile inferioare. Dacă tribunalul va aproba, săptămîna asta, planul de reorganizare, clubul ar deveni o idee mai atractiv pentru afaceriştii dornici de notorietate. Dacă nu, Viorel Moldovan va umbla iar cu şapca în mînă, din poartă în poartă, pe la prieteni, pe la suporteri, pe la puternicii zilei, pentru a hrăni de azi pe mîine starea de spirit.
E stilul lui să meargă contra valului de emoţie. S-a numărat printre puţinii oameni de fotbal care au spus că „legea e lege” şi se aplică şi foştilor mari jucători. Are stelele lui fixe, direcţia lui, nu se ghidează după evidenţa banală, cotidiană că planeta de scufundă.