Criteriile lor, parizerul nostru

Şeful LPF începe să întoarcă serviciile din campanie: vrea să înmoaie criteriile de licenţiere

După ce a rezolvat din călcîi direct sub preş problema drepturilor TV, preşedintele LPF a mai lansat o promisiune plăcută urechilor de finanţatori. Vrea să […]

Şeful LPF începe să întoarcă serviciile din campanie: vrea să înmoaie criteriile de licenţiere

După ce a rezolvat din călcîi direct sub preş problema drepturilor TV, preşedintele LPF a mai lansat o promisiune plăcută urechilor de finanţatori. Vrea să „îndulcească” criteriile de licenţiere. Ca şi cum n-ar fi fost şi aşa destul de însiropate! În primă instanţă, comisia domnului Duru ar trebui să sară gardul de la FRF la LPF.

Explică Iorgulescu: „În ţările cu fotbal dezvoltat, ligile profesioniste sînt cele care fac licenţierea”. În ţările cu fotbal ca al nostru, nu avem vreo garanţie că LPF şi FRF au viziuni şi maniere diferite în materie de aplicat regulamente. Toate forurile de profil sînt o apă, un pămînt şi-o flexibilitate. Domnul Iorgulescu vrea fotbal ca în ţările dezvoltate, dar la standarde româneşti. Adică tindem să ne autodepăşim, dar coborînd uşurel ştacheta. Asta e ca în bancul cu drepturile TV luate de o firmă din UE, cu sediul în Malta şi condusă de o rusoaică.

Evident, ne încurcă exigenţele altora: „Aceste criterii de acum dau înapoi puţin fotbalul fotbalul românesc şi, la un moment dat, s-ar putea să ne trezim că nici nu mai avem ligă profesionistă. Pentru că aceste criterii sînt foarte dure pentru o ţară ca a noastră”. Ca să vezi! Dacă am avea criterii moi, fotbalul nostru s-ar mişca mai liber, mai dezinhibat şi ar sălta brusc la calitatea occidentală. Am exclama cu toţii, ca regizorul Lucian Pintilie în faţa unui sandviş: „Uite, dom’le, dacă a fost posibil să facem parizerul ăsta în România, înseamnă că şansele noastre nu sînt pierdute cu totul!”.

Planul şefului LPF nu e lipsit de un anumit bun-simţ, dacă te uiţi la ceea ce se petrece în campionat. Echipe scoase la vînzare, patroni în închisoare sau anchetaţi penal, primării, consilii locale şi companii de stat care susţin cluburile-fanion – fotbalul profesionist e profesionist mai mult cu numele. În realitate, subzistă după modelul financiar al fotbalului amator.

Conform unei analize a Gazetei, 75 la sută dintre echipele aflate în primele două eşaloane încasează, sub o formă sau alta, bani publici. Devine aberant să le ceri acestor echipe bugetare să-şi plătească datoriile către stat, ca să primească licenţa. Manevra corectă ar fi dosarele de licenţiere să ajungă la Ministerul de Finanţe sau la Ministerul Tineretului şi Sportului. Statul plăteşte, statul să pună condiţii. Fără sprijinul banilor publici, în Liga 1 ar rămîne 10 echipe, iar în Liga 2 – 5 echipe. Dar domnul Iorgulescu nu e dispus să facă rabat la cantitate. Îl obligă promisiunile din campanie.

Înaintea alegerilor de la Ligă, un vicepremier le-a promis şefilor de cluburi că-i iartă de datoriile la stat, dacă aleg schimbarea. Şefii de cluburi s-au conformat, au ales pe cine trebuie. Dar promisiunea, observa Ziuanews.ro, „nu poate fi onorată decît prin ilegalităţi uriaşe”. Există însă o variantă mai comodă pentru ca votanţii lui Iorgulescu să nu-şi bată capul cu datoriile: „îndulcirea” criteriilor de licenţiere. Serviciu contra serviciu! Politicul i-a pus în mînă pîinea şi cuţitul, domnul Iorgulescu pune pe masă zahărul.

În perspectivă, criteriile de licenţiere vor fi doar de uz extern, valabile de ochii lumii, în cupele europene. La noi, în campionat, cluburile nu vor trebui să ţină cont decît de un singur criteriu: totul e permis. Stadioanele pot să cadă peste spectatori, jucătorii pot să nu fie plătiţi cu lunile. Cui îi pasă? Nici publicul, nici fotbaliştii profesionişti nu votează la LPF.
Da, la un moment dat, s-ar putea să ne trezim că nu mai avem ligă profesionistă. La ce ne-ar trebui? Un ONG ar corespunde mai degrabă realităţii din terenurile noastre de fotbal.  Dar nu din cauza „criteriilor dure” dăm înapoi. E ca şi cum ai spune că autobuzele româneşti întîrzîie pentru că autobuzele elveţiene merg prea repede. Dăm înapoi din cauza criteriilor capitalismului, în general. Deloc nu ne împăcăm cu ele.