Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Criteriile lor, parizerul nostru

Şeful LPF începe să întoarcă serviciile din campanie: vrea să înmoaie criteriile de licenţiere

După ce a rezolvat din călcîi direct sub preş problema drepturilor TV, preşedintele LPF a mai lansat o promisiune plăcută urechilor de finanţatori. Vrea să […]

joi, 20 martie 2014, 11:42

Şeful LPF începe să întoarcă serviciile din campanie: vrea să înmoaie criteriile de licenţiere

După ce a rezolvat din călcîi direct sub preş problema drepturilor TV, preşedintele LPF a mai lansat o promisiune plăcută urechilor de finanţatori. Vrea să „îndulcească” criteriile de licenţiere. Ca şi cum n-ar fi fost şi aşa destul de însiropate! În primă instanţă, comisia domnului Duru ar trebui să sară gardul de la FRF la LPF.

Explică Iorgulescu: „În ţările cu fotbal dezvoltat, ligile profesioniste sînt cele care fac licenţierea”. În ţările cu fotbal ca al nostru, nu avem vreo garanţie că LPF şi FRF au viziuni şi maniere diferite în materie de aplicat regulamente. Toate forurile de profil sînt o apă, un pămînt şi-o flexibilitate. Domnul Iorgulescu vrea fotbal ca în ţările dezvoltate, dar la standarde româneşti. Adică tindem să ne autodepăşim, dar coborînd uşurel ştacheta. Asta e ca în bancul cu drepturile TV luate de o firmă din UE, cu sediul în Malta şi condusă de o rusoaică.

Evident, ne încurcă exigenţele altora: „Aceste criterii de acum dau înapoi puţin fotbalul fotbalul românesc şi, la un moment dat, s-ar putea să ne trezim că nici nu mai avem ligă profesionistă. Pentru că aceste criterii sînt foarte dure pentru o ţară ca a noastră”. Ca să vezi! Dacă am avea criterii moi, fotbalul nostru s-ar mişca mai liber, mai dezinhibat şi ar sălta brusc la calitatea occidentală. Am exclama cu toţii, ca regizorul Lucian Pintilie în faţa unui sandviş: „Uite, dom’le, dacă a fost posibil să facem parizerul ăsta în România, înseamnă că şansele noastre nu sînt pierdute cu totul!”.

Planul şefului LPF nu e lipsit de un anumit bun-simţ, dacă te uiţi la ceea ce se petrece în campionat. Echipe scoase la vînzare, patroni în închisoare sau anchetaţi penal, primării, consilii locale şi companii de stat care susţin cluburile-fanion – fotbalul profesionist e profesionist mai mult cu numele. În realitate, subzistă după modelul financiar al fotbalului amator.

Conform unei analize a Gazetei, 75 la sută dintre echipele aflate în primele două eşaloane încasează, sub o formă sau alta, bani publici. Devine aberant să le ceri acestor echipe bugetare să-şi plătească datoriile către stat, ca să primească licenţa. Manevra corectă ar fi dosarele de licenţiere să ajungă la Ministerul de Finanţe sau la Ministerul Tineretului şi Sportului. Statul plăteşte, statul să pună condiţii. Fără sprijinul banilor publici, în Liga 1 ar rămîne 10 echipe, iar în Liga 2 – 5 echipe. Dar domnul Iorgulescu nu e dispus să facă rabat la cantitate. Îl obligă promisiunile din campanie.

Înaintea alegerilor de la Ligă, un vicepremier le-a promis şefilor de cluburi că-i iartă de datoriile la stat, dacă aleg schimbarea. Şefii de cluburi s-au conformat, au ales pe cine trebuie. Dar promisiunea, observa Ziuanews.ro, „nu poate fi onorată decît prin ilegalităţi uriaşe”. Există însă o variantă mai comodă pentru ca votanţii lui Iorgulescu să nu-şi bată capul cu datoriile: „îndulcirea” criteriilor de licenţiere. Serviciu contra serviciu! Politicul i-a pus în mînă pîinea şi cuţitul, domnul Iorgulescu pune pe masă zahărul.

În perspectivă, criteriile de licenţiere vor fi doar de uz extern, valabile de ochii lumii, în cupele europene. La noi, în campionat, cluburile nu vor trebui să ţină cont decît de un singur criteriu: totul e permis. Stadioanele pot să cadă peste spectatori, jucătorii pot să nu fie plătiţi cu lunile. Cui îi pasă? Nici publicul, nici fotbaliştii profesionişti nu votează la LPF.
Da, la un moment dat, s-ar putea să ne trezim că nu mai avem ligă profesionistă. La ce ne-ar trebui? Un ONG ar corespunde mai degrabă realităţii din terenurile noastre de fotbal.  Dar nu din cauza „criteriilor dure” dăm înapoi. E ca şi cum ai spune că autobuzele româneşti întîrzîie pentru că autobuzele elveţiene merg prea repede. Dăm înapoi din cauza criteriilor capitalismului, în general. Deloc nu ne împăcăm cu ele.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

ss (30 comentarii)  •  20 martie 2014, 11:56

masurile corecte sunt apanajul oamenilor puternici…..nu intorci servicii calcand interese generale de insanatosire! Avem insa exemplul presedintelui Basescu, chiar daca toti il calca in picioare el isi continua drumul fara ocolisuri……din pacate e unicul om de acest fel din Romania tara manipularilor si intereselor obscure!

vip (13 comentarii)  •  20 martie 2014, 12:52

daca nu se cere licenta,avem un campionat cu diploma de ucenici la locul de munca 🙂

Cataleya (5 comentarii)  •  20 martie 2014, 12:59

In sfarsit am aflat cine este singurul”OM”din tara care isi urmeaza „DRUMUL”.CORECT dar nu drumul celor multi si nacajiti.EL urmeaza sa faca familia cat mai bogata si nu iarta pe cei care nu au fost pe linia trasata de EL COMANDANTE. Drept ai spus-o „d-le SS.

ss (30 comentarii)  •  20 martie 2014, 13:21

Cataleya nu e vina mea ca esti o victima a manipularii….mandatul presedintelui se termina in curand sa vedem daca justitia in poate reprosa ceva din trecutul sau. Ne spui o parere si despre Voiculescu, el urmeaza drumul celor „multi si necajiti” familia si persoana lui au fost vreodata integre?! Hai sa gandim cu capul nostru si sa nu acceptam manipulari si mizerii facute in scopuri personale!

radical (4 comentarii)  •  20 martie 2014, 13:52

Corect articolul, adevarul e extrem de trist.
Fotbalul nu mai e de mult timp al nostru, e al lor. Al lipitorilor flamande care nu vor altceva decat sa-si imbogateasca neamurile.
@ss, pastile mai iei si tu? Nu de alta dar delirezi rau de tot…

tegean (25 comentarii)  •  20 martie 2014, 14:37

Mai trebuie puse de acord licenţierea cu drepturile TV (în ,,analizele,, ce se fac !). Pt. ce s-au vândut drepturile TV…ca să se transmită ce? Câte echipe vor fi? Permisivitatea licenţierii va înmulţi numărul echipelor satelit ce vor putea fi manipulate din umbră pe bani mărunţi şi şantaj…bugetar. Criteriile stricte ar pune sub semnul întrebării numărul competitoarelor (=numărul meciurilor). Cât au riscat cei care au cumpărat, pe 5 ani!, drepturile Tv într-un fotbal cu atâtea semne de întrebare +manevre (nemaivorbind de valoare) şi câţi şi cât ar fi riscat alţi PRESUPUŞI ,,investitori,,? Toţi admit, în sinea lor, că vânzarea drepturilor TV în situaţia actuală e singurul punct fix şi nu ies la atac cu tam-tam…deocamdată. După 1 an…2 ,dacă ,,maltezii,, nu iau plasă şi vor inventa roata, va veni şi timpul să-i învidiem şi să punem mânuţa.

Bubucul (75 comentarii)  •  20 martie 2014, 14:43

Frumos si corect. Ce pacat ca suntem condamnati sa ramanem (aproape) neputinciosi in fata acestor anomalii. Treaba s-a imputit atat de tare incat nu stiu cand si -mai ales- cum se vor redresa toate.

adi (27 comentarii)  •  20 martie 2014, 16:41

Am fost microbist mai mult de 40 de ani. De vreo 20 de ani imi este scarba de ce se intampla in fotbal.Numai pungasi ,mafioti,gretosi ,sarlatani ,camatari si aproape nici un investitor.Doar primariile si consilile locale ( si in trecut ministerele ) au bagat bani.In rest „patronii” au scos doar profit.Am crezut ca odata starpit Dragomir se va incepe curatenia.Curatenie dar cu cine?Dragomir fost militian comunist,Iorgulescu protejat si preferat al actualilor neo-comunisti si fosti securisti.Deci nici o sansa.PREFER UN FOTBAL NEPROFESIONIST ,mai curat decat rahatul asta original profesionist romanesc.

Comentează