Judecătoarele vin de pe Marte, procurorii vin de pe Venus
Lui Mircea Lucescu nu-i plac femeile care pun cătuşe. Gusturile nu se discută!
Aflat în concediu pe motiv de revoluţie, antrenorul lui Şahtior s-a perindat şi el la tribuna de unde sînt omagiaţi condamnaţii din Dosarul Transferurilor. De la înălţimea […]
Lui Mircea Lucescu nu-i plac femeile care pun cătuşe. Gusturile nu se discută!
Aflat în concediu pe motiv de revoluţie, antrenorul lui Şahtior s-a perindat şi el la tribuna de unde sînt omagiaţi condamnaţii din Dosarul Transferurilor. De la înălţimea la care se situează în fenomen, Lucescu a observat totul, inclusiv faptele inculpaţilor, la o scară mult mai mititică şi îngăduitoare. Pentru început, a constatat erori grave în alcătuirea echipei. Judecătoarele din Dosarul Transferurilor, spune el, nu aveau competenţa să se ocupe de un astfel de caz, pentru că „sînt două femei care habar n-au ce înseamnă fotbalul”. Nu ştii fotbal, nu te pricepi la nimic. Iar dacă eşti şi femeie, pe deasupra, e clar! Mai bine ai dispărea în peştera de unde te-ai rătăcit, pînă se termină vînătoarea de bizoni.
În schimb, dacă eşti bărbat şi ai habar de fotbal, ai habar de orice. Eşti un specialist în genul liderilor comunişti, care dădeau indicaţii preţioase în toate domeniile, de la pictură la polimeri. Te poţi pronunţa, fără grija de a fi contestat, asupra oricărui subiect. Mircea Lucescu, de exemplu, evaluează cu ochi expert ansamblul, de la imaginea justiţiei din România în lume la justiţie însăşi. Ne trece prin economia de piaţă („nu întîmplător, în acea perioadă au apărut foarte mulţi oameni cu foarte mulţi bani”), prin filosofie („Lumea, de-a lungul sutelor de ani, miilor de ani, s-a luptat pentru libertate”), prin istorie recentă, sociologie, psihologie. Le-a tocat pe toate, le-a amestecat şi ne-a servit ghiveciul, cu o siguranţă de sine demnă de un cazan mai încăpător.
Dintre toate argumentele posibile în favoarea prietenilor săi încarceraţi, Mircea Lucescu le-a ales pe cele mai disperate. Judecătoarele sînt femei, nu ştiu fotbal, dar nu judecă emoţional, cum s-ar crede, nu! Au dat verdictele pe baza unui calcul rece: vor să avanseze în carieră. Au mărit pedeapsa cerută de procurori „ca o chestie de prestigiu profesional pentru ele”. Nu numai că sînt femei, dar sînt şi inumane. Mircea Lucescu ezită între aceste două versiuni ale răului extrem: „Cred că mai umani au fost în această situaţie procurorii, care au cerut o pedeapsă mai mică!”. Urma să ne explice şi motivul diferenţei: judecătoarele vin de pe Marte, procurorii vin de pe Venus.
Dacă verdictul ar fi fost favorabil, Lucescu s-ar fi lăudat că el le-a descoperit pe judecătoare, încă din faza de juniorat. Aşa, antrenorul spune că se simte „diminuat ca om” de sentinţă. De fapt, nu asta, nu faptul că a pierdut un teritoriu şi că justiţia funcţionează fără să-l consulte îl diminuează. Pledoariile lui ridicole îl fac să scadă cîte puţin în ochii noştri. Bine că nu e avocat. Ar fi pierdut toate procesele pe mîna arbitrilor. Te şochează un pic să-l auzi pe un mascul dominant al fotbalului românesc cum înşiră pretexte de bărbat slab. Dar se întîmplă şi la case mai emancipate. Cînd un oficial de la Olympique Lyon le-a trimis pe femei la cratiţă, a primit la birou o cantitate impresionantă de tigăi, oale şi ironii. Neinspiratul spusese doar că el nu discută despre fotbal cu femeile. Mircea Lucescu supralicitează. El nu discută despre justiţie sau despre altceva cu femeile, pentru că femeile nu ştiu fotbal. Nu numai că nu ştiu, dar îl şi ignoră, fireşte, cu scopul vădit de a-i diminua pe marii bărbaţi. Ca să vezi discriminare!
Mircea Lucescu a reacţionat în calitatea de prieten al unora dintre inculpaţi. A recunoscut că au făcut „unele greşeli”, dar, de vreme ce faptele s-au decolorat în timp şi de vreme ce ei au adus „foarte, foarte mari şi foarte multe beneficii fotbalului românesc”, nu trebuie pedepsiţi cu privarea de libertate.
Asta crede el. Dreptul penal predat de Mircea Lucescu e caraghios, dar prietenia e un lucru frumos. E frumos că-şi apără prietenii la greu, cu preţul propriului prestigiu. Şi Maradona l-a apărat mereu pe Fidel Castro, Dennis Rodman tocmai s-a întors din vizita în Coreea de Nord, la prietenul Kim Jong Un. Ce e de spus? Păcat! Ce e de făcut? Nimic. Avem dreptul să ne scandalizăm, dar nu le putem reproşa personalităţilor din sport faptul că au părţile lor, ca să zicem aşa, exagerat de umane. Nu reproşăm, nu criticăm, dar nici nu-i acordăm credit lui Mircea Lucescu atunci cînd se exprimă despre orice altceva decît fotbal.