Păcat că se termină!

Dacă mai dura puţin, inculpaţii din Dosarul Transferurilor cedau nervos şi pledau vinovaţi, că de rolul celălalt s-au săturat

„Au fost nouă ani destul de grei”. Evaluarea îi aparţine lui Gică Popescu. Nu se referă la performanţele fotbalului românesc, la […]

Dacă mai dura puţin, inculpaţii din Dosarul Transferurilor cedau nervos şi pledau vinovaţi, că de rolul celălalt s-au săturat

„Au fost nouă ani destul de grei”. Evaluarea îi aparţine lui Gică Popescu. Nu se referă la performanţele fotbalului românesc, la situaţia financiară a cluburilor. Se referă la perioada care a urmat declanşării anchetei în Dosarul Transferurilor.
La ultimul termen, inculpaţii s-au declarat nu doar nevinovaţi, ci şi obosiţi. S-au plîns că au suferit daune de imagine. Şi încă n-a fost dat verdictul! „Am suferit enorm, atît eu, cît şi familia mea!”, a spus unul dintre ei. Sau: „Ruşinea mea, a familiei mele, a celor din străinătate care mă ştiu – nici un verdict nu îndreaptă asta!”. Justiţia noastră, săraca, nu s-a emancipat într- atît încît să furnizeze şi servicii de PR. Nu-şi face, încă, o datorie de onoare din protejarea imaginii şi a familiilor inculpaţilor. Că restul imaginilor şi al familiilor se protejează singure.

Nouă ani. Martorii audiaţi în videoconferinţă au uitat numele jucătorilor transferaţi, jucătorii transferaţi s-au retras din activitate, s-au apucat de alte meserii. Viaţa şi-a urmat totuşi cursul, cît timp justiţia a plimbat căruciorul cu probe. Impresarii din boxa acuzaţilor continuă să impresarieze, şefii de club au ajuns în Parlament, s-au pensionat, au emigrat. La propunerea FRF, Gică Popescu a deţinut o funcţie la UEFA.

Verdictul din Dosarul Transferurilor, oricare ar fi el, este subminat de durata nefirească a judecăţii. Unul dintre cei opt inculpaţi a fost deja propus pentru prescrierea faptelor, asta înseamnă că va merge la teatru la fel de des şi în următorii nouă ani. „Sigur ca mi-aş fi dorit să fiu achitat, dar e o chestiune de nuanţă!”, a comentat norocosul. Ca să vezi unde stăteau fair-play-ul, cerul înstelat şi legea morală relativă!

Asta se întîmplă cînd procesele durează prea mult. Se diluează însăşi ideea de dreptate. Justiţia ajunge din scop pur – mijloc, unealtă. Dosarul Transferurilor e folosit ca muniţie electorală oarbă în alegerile FRF. Vasile Avram, terorizat de concurenţa cu dosar penal, a chemat în ajutor observatori FIFA şi UEFA. Dacă situaţia o va impune, va chema şi DNA-ul. Iar Răzvan Burleanu nu s-a sfiit să declare FRF drept „Ucraina României”. L-a alertat pe şeful statului, să vegheze asupra urnelor din Casa Fotbalului.

„Astea nu mai sînt alegeri, e dictatură! Vrem doar nişte alegeri unde toată lumea să aibă şanse egale!”, a afirmat candidatul, citat de „Fanatik”. Bravos, bobocule! Nu ne aşteptam ca tocmai dumneata „să te pronunţi cu astfel de iluzii în contra noastră!”, ca s-o parafrazăm pe Efimiţa. Şanse egale promitea doar comunismul, dar asta-i altă utopie.
Lupta pentru putere în fotbal reprezintă o agitaţie într-un salon cu igrasie, nu e tocmai o „revuluţie”, vorba lui Conu’ Leonida. Alegerile de la FRF vor fi corecte, adică oficialii ăia din teritoriu vor vota conform liberului arbitru. Nici mascaţii, nici căştile albastre, nici ciocănelul magistraţilor nu au putere asupra conştiinţei electoratului. Un verdict cu executare în Dosarul Transferurilor n-ar schimba cursul demult stabilit. Poţi să constaţi şi să disperi că alegătorii care au trimis în Consiliul Local sau la Primărie candidaţi aflaţi deja după gratii au ales prost. Dar e alegerea lor.

În nouă ani, cei opt inculpaţi şi-au păstrat statutul nezdruncinat în fotbal. N-au fost demişi, marginalizaţi, proscrişi în vreun fel sau altul. Din consideraţie pentru public sau pentru „cea de-a treia putere în stat”, cum o numeşte Copos, nu s-au retras din scenă, pînă la aflarea sentinţei. Dimpotrivă. Au dat reprezentaţie după reprezentaţie. Şi-au făcut numărul de atîtea ori, că, pînă la urmă, au obosit şi ei. Încă puţin să fi durat şi ar fi cedat nervos. S-ar fi declarat vinovaţi, că de rolul celălalt s-au săturat.

Dacă Dosarul Transferurilor s-ar fi terminat mai repede, cu un verdict definitiv, poate nu mai era nevoie să coborîm trupele NATO din pod la alegerile FRF. Nu mai era nevoie ca judecătorul să strige la inculpaţii din fotbal „Nu mai faceţi spectacol în sala de judecată!”. O sentinţă pronunţată la vremea ei, pe ton calm, ar fi temperat arta dramatică din boxă. Dar, cînd sentinţele se lasă aşteptate ani grei, justiţia riscă să aibă impactul şi rezonanţa unei tinichele legate de posterul inculpaţilor.