Un nou trofeu „Dosarul anului”

De ce se amînă Dosarul Transferurilor? Mai nou, din cauza justiţiei spaniole.

Dosarul Trasnferurilor s-a încheiat pe anul ăsta. Dar va continua anul viitor. E o constantă, face deja parte din ecosistem. Fotbalul românesc n-ar mai fi el însuşi cînd, […]

De ce se amînă Dosarul Transferurilor? Mai nou, din cauza justiţiei spaniole.

Dosarul Trasnferurilor s-a încheiat pe anul ăsta. Dar va continua anul viitor. E o constantă, face deja parte din ecosistem. Fotbalul românesc n-ar mai fi el însuşi cînd, să presupunem prin absurd, acest proces se va termina cu un „Koneţ” definitiv. Dacă n-ar mai apărea la tribunal, mimînd temeinic nerăbdarea, cei opt inculpaţi ar trebui să joace în seriale coreene sau să-şi găsească roluri în „Tînăr şi neliniştit”.

Luna decembrie a fost oarecum trepidantă. După cinci ani şi două luni de la trimiterea în judecată, părea că procesul s-a încălzit destul pe margine şi vrea să arate ce poate în teren. Pe 2 decembrie, instanţa a încercat, fără succes, să audieze un martor care decedase, în ciuda faptului că fusese citat. Ironic, de data asta, citaţia ajunsese la adresa corectă. Asta e soarta martorilor în justiţia română. Se nasc, trăiesc şi mor, cu speranţa că într-o bună zi vor fi audiaţi.

La termenul de pe 18 decembrie, cînd trebuiau audiaţi în videoconferinţă doi martori din străinătate, a apărut, din senin, un motiv de amînare. Este varianta cibernetică a motivului „citaţie scrisă neciteţ, pierdută la poker de procedura vicioasă”. Videoconferinţa n-a putut avea loc pentru că, a motivat preşedinta completului de judecată, „organul juridic din Spania n-a avut echipamentul tehnic pentru realizarea conexiunii cu instanţa Curţii de Apel Bucureşti”. De ce n-a fost audiat atunci martorul olandez? Nu era acasă? Plecase în concediu la Bucureşti? Iată o enigmă tipică pentru tribunalele noastre. Motivul, să recunoaştem, sună mai impunător decît altele: „Organul juridic n-a avut echipament”. Stai şi te întrebi ce fel de rază tractoare se foloseşte pentru audierea martorilor prin videoconferinţă!

Spaniolii, săraci lipiţi, n-au reuşit să facă rost de un computer cu webcam, conectat la net. Audierea martorilor fusese stabilită cu două săptămîni înainte. Cînd au decis să aleagă această metodă, judecătorii români nu s-au gîndit să verifice dacă este şi realizabilă. Să dea un telefon la tribunalul din Alaves, să întrebe, aşa, din respect pentru meserie. Teoria, ca teoria, dar practica de a amîna procesele ne omoară.

Audierea acestor martori a constituit motivul de căpetenie pentru care Dosarul Transferurilor a fost trimis spre rejudecare. Încă din mai, instanţa trebuia să ia în calcul varianta că organele juridice din Spania nu sparg puşculiţa pentru sisteme de videoconferinţă fără număr. În faza de anchetă, fostul preşedinte de la Alaves a depus mărturie prin comisie rogatorie. La fel şi martorul olandez. Pe baza declaraţiilor lor, plus alte zeci de mii de pagini de probe, s-a construit cazul.

Audierea martorilor străini promite să fie interesantă. Asta, pe lîngă faptul că e un test de memorie. Ce şi-or mai fi amintind oamenii aceia că făceau acum mai bine de 14 ani, la şapte seara? Semnau contracte, vorbeau la telefon, îl transferau pe Contra? Da, cam asta, dar cine e Contra?

Pe 22 ianuarie, cînd e programat noul termen, completul de judecată ar putea avea alte surprize. Să constate, după o sumară inspecţie, că translatorii autorizaţi vorbesc doar catalană sau ceva care seamănă izbitor cu româna. Sau să-şi dea seama, în ultimul moment, că organul juridic din România nu are echipamentul tehnic pentru videoconferinţă. Cînd se judecă Dosarul Transferurilor, te poţi aştepta la orice. Mai puţin la o sentinţă.