S-au prins ce înseamnă „cîine de pază”!
Oficialii Stelei nu mai trimit bodyguarzii după jurnalişti, trimit jurnaliştii după bodyguarzi.
Pe 10 octombrie, oficialii, staff-ul tehnic şi jucătorii Stelei intrau în silenzio stampa „pe termen nelimitat”, adică pînă pe 26 octombrie, cînd finanţatorul clubului le-a ordonat să-şi smerească […]
Oficialii Stelei nu mai trimit bodyguarzii după jurnalişti, trimit jurnaliştii după bodyguarzi.
Pe 10 octombrie, oficialii, staff-ul tehnic şi jucătorii Stelei intrau în silenzio stampa „pe termen nelimitat”, adică pînă pe 26 octombrie, cînd finanţatorul clubului le-a ordonat să-şi smerească relaţia cu mass-media. N-a fost o „silenzio stampa” clasică. A fost mai degrabă un ambiţios exerciţiu de concizie. Jucătorii răspundeau ca sfincşii, cu „Da” sau „Nu”, la întrebările de după meci. Pe lîngă refuzul de a formula propoziţii, şefii roş-albaştrilor au decis să interzică accesul presei la amicalul cu Sheriff Tiraspol.
Istoricul ciocnirilor dintre oficialii Stelei şi reporteri este cuprinzător. Numai în acest an, s-au consemnat: un strîns de gît, multiple contuzii, nişte înjurături, un telefon confiscat de bodyguarzi. Părţile vătămate au fost, invariabil, jurnaliştii, iar părţile provocate – Reghecampf şi Mihai Stoica.
Duelul cu Astra a avut un efect neaşteptat: i-a vindecat pe cei doi de alergia la presă. Ambii au avut revelaţia că a patra putere are şi aspecte utile. „Aş vrea ca presa să însoţească suporterii noştri!”, a spus alarmat managerul Stelei. Nu se mai teme că faptele vor fi deformate, că realitatea va suferi mutaţii feroce în paginile ziarelor. Are o încredere nemărginită în mass-media. Şi se miră candid: „E incredibil unde s-a ajuns!”. Ba e destul de credibil. Era chiar foarte probabil să se ajungă aici. Un pumn azi, o jignire mîine, o scandare rasistă poimîine. Şefii Astrei de unde se inspiră cînd „apelează la tot felul de tertipuri”? Din fotbalul englez?
Nu, nu merge aşa, tu să dai primul şi apoi tot tu să te miri. Să pui bodyguarzii să confişte telefoanele jurnaliştilor, apoi să spui că nu sînt bodyguarzii tăi, au sărit gardul de la vecini. Să garantezi în faţa jandarmilor un banner care omagiază un criminal şi apoi să te minunezi de lipsa de civilizaţie a galeriilor rivale. Mihai Stoica îşi explorează acum latura pacifistă, foarte bine. Dar, înaintea de asta, şi-a cultivat sîrguincios latura violentă. N-a ieşit nimic bun din acest demers de autocunoaştere, după cum se vede din reacţiile fanclubului său, aflat la conducerea Astrei. Patronul giurgiuvenilor şi subalternii lui nu fac decît să-şi concureze muzele de la Steaua.
Reghecampf şi se miră şi el, ca un băiat de pension: „Este jenant. Cum pot oamenii de fotbal să aibă o asemenea atitudine?”. Păi, ce să răspunzi la această întrebare retorică? „Da”, ca Răduţ, cînd a fost întrebat „Cum a fost meciul?”.
Antrenorul Stelei ştie, de fapt, cum pot oamenii de fotbal să aibă „o asemenea atitudine”. Cum pot să ceară (şi, din păcate, să obţină) interzicerea unor jurnalişti, cum pot să ia reporterii de guler şi să-i ameninţe cu bătaia. Cum pot să pună preţuri prohibitive la bilete inclusiv pentru propriii lor suporteri. Şi altele, şi altele…
Ştie foarte bine despre ce e vorba. Ştiu amîndoi. Şi Mihai Stoica, şi Reghecampf. Se întreabă „Cum pot?”, cu ton de panică, pentru că ştiu, din propriile experienţe, că se poate. Se poate şi nu păţeşti nimic, nu rişti nici măcar o suspendare de formă de la Comisii. Se poate tot ce ameninţă Dinu Gheorghe că se va întîmpla pe tunel sau în jurul stadionului.
După ce, în octombrie, au trimis bodyguarzii turci să alunge jurnaliştii de la amicalul cu Tiraspol, cei doi schimbă semnul isteriei. Cheamă jurnaliştii să stea scut între Steaua şi bodyguarzii lui Ioan Niculae. Le sugerează traseul şi „cheia” articolului. Ei ştiu deja ce-o să se întîmple, exact cum o să se întîmple. Citesc mintea adversarilor ca şi cum ar fi mintea lor: „Se vrea întocmirea unor rapoarte prin care suporterii noştri să fie suspendaţi!”.
Această deschidere spre comunicare, din seria „Petrică şi lupul”, nu e o dovadă că oficialii Stelei şi-au reconsiderat relaţiile cu mass-media şi cu propriul public. Nici pomeneală! Ei confundă în continuare presa cu o portavoce în pantofi ieftini.