Mircea Sandu, mare farmazon!
Dosarul dezafilierii Universităţii devine tot mai interesant. Încă n-a ajuns la faza în care inculpaţii defilează inconsolabili în cîrje, cu suferinţa la vedere, dar se apropie. Instanţa a decis să-i pună sub acuzare, pe lîngă Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, […]
Dosarul dezafilierii Universităţii devine tot mai interesant. Încă n-a ajuns la faza în care inculpaţii defilează inconsolabili în cîrje, cu suferinţa la vedere, dar se apropie. Instanţa a decis să-i pună sub acuzare, pe lîngă Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi pe ceilalţi membri ai Comitetului Executiv. Deja se aglomerează boxa!
Într-un fel, pentru funcţionarii în cauză e o veste bună. E o recunoaştere a faptului că au creier autonom, ştiu să discearnă între bine şi rău cu propriile lor capete. De la rangul de unelte vorbitoare, şefii de la futsal, copii şi juniori, fotbal feminin, CCA etc au fost ridicaţi la rangul de fiinţe gînditoare. Instanţa i-a repus pe treapta corespunzătoare a evoluţiei.
Singurul care refuză promovarea este Dragomir: „Sînt total nevinovat! Am fost convins de preşedintele FRF să votez aşa!”. La termenul următor, pe 30 ianuarie, vom afla că membrii Comitetului Executiv au votat în transă hipnotică radierea unei legende de pe harta fotbalului. Mircea Sandu, mare farmazon! Are asupra subalternilor o putere de convingere, ceva de speriat! Bine că nu i-a pus să fure portofele în troleu!
În general, Dragomir are nevoie doar de o frază ca să demonstreze senin că albul e negru, iar negrul e roz bonbon. Dar asta nu-i nimic! Vă daţi seama de ce-i în stare guru Mircea Sandu, dacă a reuşit, cum se spune, să prostească atîţi oameni, pentru atît de mult timp!
La tribunal se va hotărî dacă membrii CEx sînt nevinovaţi sau nu. Din ce afirmă Dumitru Dragomir reiese doar că au fost uşor de fraierit. S-or fi acordînd circumstanţe atenuante pentru naivitate, fireşte, temporară?