I-a rămas mică banderola!
În două luni de Premier League, Chiricheş a crescut cît alţii într-o carieră. Şi a constatat că-l strînge banderola de căpitan al „naţionalei”
Cînd stocul de clişee despre greci dădea semne de oboseală, o declaraţie a naivului Chiricheş din perfidul […]
În două luni de Premier League, Chiricheş a crescut cît alţii într-o carieră. Şi a constatat că-l strînge banderola de căpitan al „naţionalei”
Cînd stocul de clişee despre greci dădea semne de oboseală, o declaraţie a naivului Chiricheş din perfidul Albion (sau invers) ne-a amintit că există şi clişee româneşti. De pildă, cum roşim noi repede în faţa străinilor, din nu ştiu ce complex de inferioritate, şi cum, din nu ştiu ce complex de superioritate, ne tot cerem scuze că nu sîntem mare putere.
Un reporter de la „The Guardian” l-a întrebat pe jucătorul lui Tottenham dacă e mîndru să poarte banderola de căpitan la „naţională”. „Da, sigur, dar, ştiţi, România nu e o ţară mare!”, a venit răspunsul. Mai lipsea să le-o arate pe hartă, ceea ce ar fi atenuat tonul umil, de emigrant adaptabil la orice versiune de ghiont.
Depinde cu ce compari. Depinde în ce sens „nu e o ţară mare”. Anglia unde evoluează Chiricheş are cu 100.000 de kilometri pătraţi mai puţin decît România. Dar fostul stelist n-a avut nici un fel de rezervă cînd a vorbit despre mîndria de a fi ajuns la Tottenham, „un club mare, cu o istorie mare”. Să sperăm că n-a spus exact ce-a spus, că vorbele i-au fost traduse prost şi superficial.
Chiricheş e un tînăr jucător valoros, nu avem prea mulţi ca el. Statistica asta, fireşte, nu e un motiv să se ruşineze că e premiant într-o clasă de corigenţi. După cum contractul la Tottenham nu reprezintă o culme suficient de elevată
şi de solidă, încît să se uite în jos spre „naţională”. Sigur că nu rentează patriotismul în fotbalul profesionist, dar pentru Chiricheş e chiar prea devreme să-şi păstreze forţele doar pentru echipa de club.
A fost alegerea selecţionerului să-l pună căpitan în premieră la un meci oficial, în faţa Ungariei, în septembrie. „Am hotărît să dau banderola celui mai bun jucător din acest moment!”, a explicat atunci Piţurcă. Profitînd de absenţa presei engleze de la eveniment, noul lider al „tricolorilor” a declarat: „E un sentiment extraordinar să port banderola. Nu am simţit o presiune în plus, ci doar mîndrie!”. Ce s-a întîmplat cu mîndria asta, în mai puţin de două luni? Mister! Fusese căpitan şi la amicalul cu Slovacia, apoi a semnat cu Tottenham şi a început să-şi reconsidere reperele.
Hagi, Chivu, Boloni, Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Costică Ştefănescu au purtat banderola aceea care-l incomodează acum pe Chiricheş. Dacă are o neîmplinire legată de ţara unde s-a născut, căpitanul recent ar trebui să se raporteze diferit măcar la fotbaliştii ei. Nici unul dintre foştii căpitani ai „naţionalei” n-a tratat banderola ca pe o favoare pe care o acordă ţării lor prea mici pentru nişte talente atît de mari.
A trebuit să apară Chiricheş, să se jeneze că România nu-i imperiu. Şi să nu simtă nici o presiune în plus, nici o responsabilitate în rolul de căpitan „tricolor”. Pentru el, bucata de pînză de pe braţ înseamnă probabil mai puţin decît să ai un Maserati în garaj. Ăla da, motiv de mîndrie! Chiricheş se simte onorat să joace pentru nişte culori doar de la un salariu de 10.000 de euro în sus. Şi ar avea un sentiment extraordinar de durată dacă ţara lui ar avea suprafaţa Chinei, a Rusiei sau a Statelor Unite.
Într-un timp record, Chiricheş a bifat toate clişeele vieţii de stranier: trăieşte la maxim şi se ruşinează la greu de trecutul lui de român. Nu e atitudinea nimerită pentru a trece de baraj. Dacă nu oferă fie explicaţii, fie scuze pentru afirmaţiile din „The Guardian”, Chiricheş ar trebui să lase banderola cuiva mai puţin măreţ. Ori să se ofere căpitan la echipa Greciei, o ţară ceva mai lăbărţată ca a noastră.