Fluierături gratuite, rateuri pe bani

De la Chelsea la Basel, Steaua a înregistrat un minus de 16.000 de spectatori. Pentru că fanii ei se pricep la fotbal, nu la polemici Explicaţia pentru locurile goale din tribune la Steaua – Basel are mai puţin de-a face […]

De la Chelsea la Basel, Steaua a înregistrat un minus de 16.000 de spectatori. Pentru că fanii ei se pricep la fotbal, nu la polemici

Explicaţia pentru locurile goale din tribune la Steaua – Basel are mai puţin de-a face cu atitudinea echipei faţă de fani. E vorba, banal, despre lipsa de şanse. Cumva, campioana şi-a fasonat un profil de perdantă în grupele Ligii. Ienei a lansat ipoteza că Reghecampf şi-a istovit lotul cu pregătirea din vară. E o părere de luat în calcul. Au plecat Rusescu şi Chiricheş, n-a apărut nimic spectaculos în loc, acum contabilii din Ghencea trebuie să-şi asume minusul din încasări. Ce suporter dă năvală la stadion, nerăbdător să-şi vadă echipa chinuindu-se fără glorie?

Şcoala de dans şi bune maniere a staff-ului roş-albastru nu explică totul. Fanii nu gîndesc după acelaşi tipar dreptunghic ca oficialii de la Steaua. Fanii n-au irascibilitatea de poet nepublicat a jucătorilor lui Reghecampf. Fanii Stelei, în cea mai mare parte, vin la stadion pentru fotbal, plătesc bilet pentru fotbal. Îşi aduc copiii la stadion să vadă fotbal. Nu vin să se certe cu diverse persoane, ca să demonstreze că sînt neînţeleşi, deci geniali. Fanii Stelei se pricep la fotbal. Nu sînt automate de cumpărat biletele cele mai scumpe din UCL, în raport cu salariul mediu pe economie.

La meciul cu Chelsea au venit în jur de 36.000 de spectatori, la meciul cu Basel – 20.000. Cu 16.000 de oameni mai puţin. Conform definiţiei general acceptate, fanii ar trebui să-şi urmeze echipa la bine şi la greu, pe caniculă, pe ger, pe ploaie etc, etc. Asta e filosofia cazonă „old fashion” pe care au consacrat-o, de fapt, şefii de cluburi, antrenorii şi jucătorii. De partea cealaltă, din tribune, lucrurile se văd şi se simt altfel. Poate au şi fanii filosofiile lor. Necazurile lor. Aşteptările lor. Viaţa lor. Poate preferă să nu-şi vadă echipa umilită, blazată, ştearsă, anulată sub crampoanele adversarului. Poate pretind de la o seară pe stadion altceva decît frustrare, furie neputincioasă, tristeţe.

„Ne aşteptam mai mult de la public. Dacă ne-ar fi susţinut, am fi avut un alt aplomb!”, le-a bătut  Bourceanu obrazul fanilor. Aplombul, bată-l vina! Nu e trecut în fişa postului. Aplombul fotbalistului profesionist o fi ca un tren românesc, întîrzie sistematic şi soseşte de obicei după meci.

„Fluierăturile au fost gratuite!”, a continuat alergătorul de serviciu al roş-albaştrilor. Da, bine că s-au auzit şi alea. Să zică mersi! Dacă Bourceanu tot vrea să se lanseze într-o discuţie despre actul gratuit, fluierăturile alea au fost artă pentru artă în comparaţie cu ce-a jucat Steaua. Rateurile lui Latovlevici, de exemplu, sigur sînt pe bani.