Crizaţii, între ei

Aşa deci, este vorba despre greci. Cînd va fi vorba despre noi şi valoarea noastră?

Pe cine mai scoatem din criză? De data asta, se pare că pe grecii lui Fernando Santos. Dacă avem un talent cert, în materie de […]

Aşa deci, este vorba despre greci. Cînd va fi vorba despre noi şi valoarea noastră?

Pe cine mai scoatem din criză? De data asta, se pare că pe grecii lui Fernando Santos. Dacă avem un talent cert, în materie de fotbal, atunci ăsta este: să reinventăm talentele altora. Scepticismul înaintea barajului cu elenii are temeiurile lui. Dacă ne concentrăm ca preoţii voodoo pe adversari, pe punctele lor slabe şi foarte slabe, asta se întîmplă pentru că evităm să ne uităm în curtea noastră. Nu ne reconfortează prea tare să ne concentrăm pe  „naţionala” lui Piţurcă Magnificul Statisticul.

Dacă ne-am concentra pe forţele proprii, dacă am uita amicalul din noiembrie 2011, cînd i-am învins cu 3-1, am ajunge la cîteva întrebări. De exemplu, avem un grup capabil să reziste la presiunea unor astfel de meciuri? Asta ca să nu ne întrebăm direct: avem un grup? Judecînd după declaraţiile de după tragerea la sorţi, s-ar spune mai degrabă că nu. Selecţionerul o consideră pe Grecia favorită, pe cînd Marica, bun obsevator, spune că „Grecia e tot ceea ce ne puteam dori!”. Cu atitudinea asta, măi băiatule, o să ajungi din nou în vacanţă! Antrenorul o să stea încruntat, cu spatele la gazon, iar atacantul o să intre pe teren ca pe plajă. Tot ce îşi putea dori, ca să vezi! Şi grecii au spus la fel, cînd au aflat cu cine joacă.

N-avem un grup, n-avem valoare, n-avem nici măcar un stîlp pe care să ne lipim eticheta. Duelul Portugalia – Suedia este duelul Ronaldo – Ibrahimovici, comenta corespondentul „The Guardian”. Duelul Grecia – România este duelul Karagounis versus… versus cine? Raţ? Bănel? Gardoş? Versus „No-name-urile”. Nu înseamnă că ar trebui rechemat Mutu la lot, ca să defilăm cu un starlet, dimpotrivă. Morala e alta: creşterea şi formarea jucătorilor în fotbalul nostru se desfăşoară după toate regulile haosului. De aceea talentele apar rar şi, dacă prind un contract afară, se adaptează în chinuri la fotbalul occidental.

Calificarea la baraj reprezintă un cadou nemeritat. Ca să-l merite, fotbalul nostru trebuie să tragă din greu. Să se reformeze, să se reformuleze. Din păcate, nu sînt semne de altceva. Dacă România trece sau nu trece de baraj, nu se va schimba nimic esenţial. Grecii au ajuns ceea ce-au ajuns în fotbalul european şi pentru că au pus selecţioneri străini. După neamţul Rehhagel, portughezul Santos. Iată o mişcare prea radicală pentru FRF. În 15 ani de absenţă de la Mondial, din superstiţie, nu s-a discutat despre o astfel de variantă nepatriotică nici măcar în glumă.
Dacă îl merită cineva acest dar procurat din Olanda şi expediat în Grecia, atunci e vorba de suporterii „naţionalei”. Atît. Pe ei mizează România în returul de acasă al barajului. De ei depinde marşul spre Rio, de fapt. Merită şi fanii o atenţie, o măslină, ceva. Un „mulţumesc”, din cînd în cînd.