O generoasă donaţie de mofturi
Reghecampf nu vrea conflict cu Federaţia. Vrea să-i ajute pe selecţioneri cu sfaturi, să progreseze şi ei în carieră
Steaua polemizează din nou cu Federaţia pe tema exploatării fotbalistului de către patria nerecunoscătoare şi, pe deasupra, amatoare. Cluburile mari din […]
Reghecampf nu vrea conflict cu Federaţia. Vrea să-i ajute pe selecţioneri cu sfaturi, să progreseze şi ei în carieră
Steaua polemizează din nou cu Federaţia pe tema exploatării fotbalistului de către patria nerecunoscătoare şi, pe deasupra, amatoare. Cluburile mari din Occident au protestat şi ele, la un moment dat, şi au primit compensaţii mai substanţiale în bani. Reghecampf a prins valul din urmă şi se indignează că jucătorii lui îşi ies din formă cît stau la „naţionalele” mici şi mari.
Antrenorul Stelei susţine că nu vrea un conflict cu FRF, vrea comunicare. Dar abordează dialogul din postura „primului între egali”. Ca şi cum ar trimite la loturile naţionale ouă Faberge, nu fotbalişti: „Nu mai vrem ca jucătorii noştri să piardă timpul, pe perioada cantonamentelor primei selecţionate!”. Dacă nici asta nu-i ofensivă diplomatică, ce ar putea fi?
Apoi Reghecampf critică, punct cu punct, metodele, stilul, atitudinea colegilor săi de breaslă de la loturile naţionale. Cum s-ar spune la colţul străzii, îi atacă la meşteşug, cu aerul că îi sfătuieşte de bine. Se înţelege de la sine că el procedează cu totul altfel decît Stelea, decît Piţurcă sau alţi tehnicieni federali. Nu avem însă dovezi concludente că maniera lui Reghecampf este singura valabilă. Prin urmare, reproşuri de tipul „Jucătorii nu trebuie lăsaţi seara acasă, după antrenamente” nu au alt rost decît să zgîrie orgolii ori să le dea idei novatoare şefilor din FRF. Strict şi la obiect, este părerea unui antrenor versus părerile altor antrenori.
Curios, Reghecampf pretinde ca selecţionerii să încalce norme de disciplină pe care el însuşi le consideră de netrecut! Gabriel Iancu, crede tehnicianul roş-albaştrilor, n-a fugit din cantonament, nu! A plecat cu treabă, să caute timpul pierdut. A fost amendat de patron „pentru patru minute pe care le-a petrecut în faţa hotelului, dînd bani într-un taxi unei mătuşe”. În iulie, Mihai Costea ispăşea la echipa a doua absenţa de la masa de seară şi supărarea că nu e titular. „Pentru mine, Costea nu mai există!”, tunase atunci Reghecampf. Acum pledează pentru tact şi responsabilitate în privinţa fotbaliştilor Stelei care sînt rezerve la „naţională”: „Să aibă un program foarte bine stabilit!”.
Motivul pentru care echipele de club trebuie să-şi trimită fotbaliştii la „naţională” este asemănător cu motivul pentru care bogaţii lumii fac acte de caritate. „Caritate” nu e chiar cuvîntul potrivit, de fapt e vorba despre obligaţie. Bill Gates a donat, de-a lungul timpului, sume care, la un loc, înseamnă mai mult de jumătate din averea lui actuală. Nu din generozitate în primul rînd. Returnează un serviciu. N-a construit o afacere în vid, ci în interiorul unei societăţi. În Coreea de Nord, n-ar fi avut parte nici măcar de faimosul garaj.
Prezenţa fotbaliştilor la „naţională” nu e motivată, cum demodat s-ar crede, de patriotism. Echipele de club cîştigă titluri şi bani pentru că evoluează într-un sistem, nu în curtea vilei. Sistemul se numeşte „fotbalul românesc”, nu inspiră mare respect sau autoritate. Dar nici Steaua, nici Reghecampf, nici jucătorii lui n-ar fi ajuns ceea ce sînt dacă România n-avea o federaţie, o ligă, un regulament şi un campionat. De fotbal, nu de hochei pe iarbă. Nu e loc de fasoane. Scrisă sau nu, regula rămîne regulă. Prosperii de la echipele de club, oricît de ocupaţi, trebuie să returneze fotbalului românesc măcar două-trei săptămîni de plictiseală pe an.