Comerţ de doi bani cu marfă de un leu

Se întîmplă din nou! După negocieri palpitante, patronul Rapidului a vîndut iluzia vînzării clubului

Singura veste care să nu fie rea, pe care fanii rapidişti o pot primi zilele acestea, ar consta în schimbarea patronului la club. Actualul proprietar din […]

Se întîmplă din nou! După negocieri palpitante, patronul Rapidului a vîndut iluzia vînzării clubului

Singura veste care să nu fie rea, pe care fanii rapidişti o pot primi zilele acestea, ar consta în schimbarea patronului la club. Actualul proprietar din Giuleşti exploatează din plin acest orizont de aşteptare înfrigurată. Nu e zi să nu apară un anunţ de vînzare iminentă a Rapidului. Clientul recent Nicolae Cristescu învaţă din mers ceea ce Fathi Taher, Gruia Stoica şi alţi afacerişti cu afinităţi vişinii au învăţat lungind gîtul în tribuna oficială: cum să-ţi legi nervii ca pe şireturile de la pantofi, negociind cu George Copos.

Venirea unui alt investitor ar reprezenta un început. Începuturile sînt bune, aduc cu ele ceva proaspăt şi optimist. De cînd n-a mai fost rost de optimism în Grant? Noul patron n-are decît să devină, la rîndul lui, un creditor scrupulos al echipei. Dar, măcar un timp după descindere, se va strădui să convingă lumea că are gînduri serioase. Cam cum a procedat Negoiţă, înainte de a prelua pachetul majoritar la Dinamo. Sau Florian Walter, după ce a luat „U” Cluj. Sau fiecare dintre patronii Craiovei, din ’90 încoace.

O schimbare de proprietar ar ridica moralul jucătorilor, al antrenorilor, al suporterilor. Ar fi, de altfel, şi singura şansă de a deturna, cît de cît, tăvălugul care împinge echipa spre abisurile ligilor inferioare. Dar nu vi se pare un act de cruzime să le dai fanilor speranţe că vînzarea Rapidului este posibilă? Să prezinţi această vînzare ca pe o tranzacţie comercială, nu ca pe ceea ce este: o dedublare. George Copos nu va vinde Rapidul decît lui George Copos. Şi în acest caz, fireşte, nu-i exclus să se răzgîndească şi să-şi ia clubul înapoi.

În locul anunţurilor de negocieri intense, este mai uman îndemnul lui Nae Manea, la scepticism pe toată linia: „Copos face mascarada asta de ani de zile, ne-am săturat cu toţii de cîte ori a vîndut clubul!”. Rapid este precum calul din basmul acela arab, care, după ce era vîndut, se întorcea în galop la fostul proprietar ca să mai fie vîndut o dată. De ce nu va ceda Copos clubul? Are motivele lui. În primul rînd, chiar şi în ruină, Rapidul rămîne o redutabilă sursă de influenţă. Asigură atenţie publică, expunere mediatică. Altfel te prezinţi la tribunal cînd eşti proprietarul unui club de fotbal cu asemenea tradiţie. Şi altfel îţi pledezi cauza cînd eşti un afacerist ca oricare altul.

În al doilea rînd, vînzarea Rapidului ar trebui să aducă un cîştig. Nu, nu ar trebui, e obligatoriu să aducă un cîştig! Potenţialii cumpărători negociază un preţ, a doua zi preţul se înmulţeşte prin pui vii, hrăniţi cu lapte. Şi tot aşa, şi tot aşa, ştiţi tiparul, „Dau un regat pentru un leu!”. Interesul echipei de fotbal nu se află printre priorităţile vînzătorului în serie George Copos. Afacerile sînt afaceri, vorba lui Dumitru Bucşaru, fostul proprietar al Unirii.

La fel ca majoritatea cluburilor româneşti, Rapid se află la mîna finanţatorului-creditor. Dacă fanii puneau mînă de la mînă şi încercau să cumpere clubul, sigur că n-ar fi ajuns la vreo înţelegere cu patronul actual. Ideea cu fanii-acţionari, „socios”, e bună. Metoda e proastă. Metoda asta trebuie schimbată, ca să fie posibilă vreo schimbare pe termen lung, în Liga 1.