Reghecampf, pînă pe 24 iunie

La vremuri noi, proverbe noi! Nu se mai zice „Steaua nu se refuză!”, ci „Reghecampf nu se refuză!”

Cu Reghecampf pe banca tehnică, şi în sezonul viitor, Steaua mai are o şansă. Chiar şi exclusă din cupele europene, echipa roş-albastră […]

La vremuri noi, proverbe noi! Nu se mai zice „Steaua nu se refuză!”, ci „Reghecampf nu se refuză!”

Cu Reghecampf pe banca tehnică, şi în sezonul viitor, Steaua mai are o şansă. Chiar şi exclusă din cupele europene, echipa roş-albastră ar rămîne echipă. Iar furtuna de trădări, isterii şi renunţări din jurul clubului ar lăsa în picioare structura de bază, pe care s-au sprijinit rezultatele bune din sezonul trecut.

De aceea, soarta antrenorului a devenit brusc mai interesantă decît cea a finanţatorului. Zvonurile că pleacă sînt contracarate de zvonuri că nu pleacă, Reghecampf este presat să dea un răspuns, să zică „da” sau „ba” acum, acum, cînd situaţia echipei s-a tulburat peste măsură.

Verdictul în dosarul Stelei se va şti  pînă pe 24 iunie, data tragerii la sorţi din turul trei preliminar al Champions League. Participarea în cupele europene şi, mai ales, banii de la forul continental reprezintă garanţiile pentru supravieţuirea roş-albaştrilor în fotbal, la un anumit nivel al performanţei. Fără Europa şi fără banii din Europa, Steaua riscă să intre în criză financiară. Să-şi reducă investiţiile în transferuri şi, o dată cu ele, ambiţiile.

Reghecampf a construit un grup redutabil la Steaua, şi fără achiziţii-bombă. A gestionat matur comunicarea cu finanţatorul clubului. Asta presupune un talent aparte, destul de rar. Şi a reinventat postul de preparator fizic în Liga 1. Pare să fi trecut un veac şi o zi de atunci, dar, în mai 2011, Adrian Mititelu îl suspenda pe Reghecampf de la Craiova, pentru că îi exclusese din lot pe fraţii Costea. Renunţase la ei dintr-un motiv frugal, să zicem aşa: „Mihai şi Florin şi-au comandat papanaşi şi pizza. Am considerat că n-are rost să-i reţin în lot, dacă asta mănîncă ei înainte de meci!”. După doi ani, papanaşii au fost înfrînţi definitiv, iar Reghecampf a arătat că avea dreptate. La fel ca orice ideal, mentalitatea de profesionist trece şi ea prin stomac. Şi uneori se sfîrşeşte acolo.

După un sezon la Steaua, Reghecampf a lansat următoarea ipoteză: „Cu siguranţă că aş face faţă la Bayern sau la Borussia Dortumund, nu cred că este o problemă. În momentul cînd antrenezi Steaua Bucureşti şi ai asemenea rezultate, este acelaşi lucru să antrenezi pe Borussia sau Bayern!”. Nu, nu este acelaşi lucru. Şi, dacă stăm şi ne gîndim mai bine, remarca lui Reghecampf nu reprezintă neapărat un compliment pentru Steaua sau pentru fotbalul românesc.

Sună mai degrabă a raţionament de genul „Ce nu te omoară te face un antrenor mai valoros!”. Dacă obţii rezultate cu mijloace modeste şi în condiţii de haos intermitent, prinzi încredere. Dacă rezişti la sărăcia şi scandalurile din Liga 1, rezişti şi la luxul şi civilizaţia din Bundesliga. Optimismul lui Reghecampf, cu privire la propria anvergură, este exagerat, dar scuzabil. E optimismul unui om la început de drum. Mai trebuie să treacă mulţi ani, cu multe meciuri în Europa, ca să ne putem pronunţa la ce nivel al fotbalului s-ar adapta mai cu folos. Cît despre Bayern, să vedem mai întîi dacă rezistă acolo Guardiola.

În acest moment, fie că recunoaşte sau nu, rămînerea lui Reghecampf pe banca tehnică a Stelei este condiţionată de rămînerea Stelei în Europa. Iar rămînerea Stelei în Europa nu mai depinde de antrenor sau de jucători, din păcate. Depinde de faptele altor persoane şi de judecata altor persoane asupra acestor fapte. Echipa n-a fost împinsă spre un scenariu catastrofic de Reghecampf sau de Rusescu, sau de Tătăruşanu. Vinovaţii au început deja să plătească.