Asta e drama?

Să nu ne facem griji pentru calificare. Îi facem pe toţi din vorbe

Dacă Mario Puzo scria „Naşul” în România zilelor noastre, iar Coppola filma trilogia undeva în spaţiul dîmboviţean, Don Vito Corleone ar fi avut blog. Ar fi avut […]

Să nu ne facem griji pentru calificare. Îi facem pe toţi din vorbe

Dacă Mario Puzo scria „Naşul” în România zilelor noastre, iar Coppola filma trilogia undeva în spaţiul dîmboviţean, Don Vito Corleone ar fi avut blog. Ar fi avut site, cont de Facebook şi ar fi vorbit în conferinţe „live” la TV. Toată acţiunea care a inspirat, printre altele, manierele, poreclele şi stilul de viaţă al oamenilor de fotbal din România s-ar fi derulat în spaţiul virtual. În loc de atacuri lîngă taraba cu portocale, doar atacuri mediatice.

O formă de machism agonizează, un anumit tipar de masculinitate se stinge sub ochii noştri. Şi nu e vorba doar de zvonul că Mutu ar fi plîns. „A plîns şi şi-a cerut iertare. Credeţi că se putea bate cu mine?”, a spus selecţionerul în conferinţă de presă. Nu, semnul că masculinitatea din fotbalul nostru e în declin se află în acest: „Credeţi că se putea bate cu mine?”.
Da, fireşte că se putea bate, fapt e că nu s-au bătut. Nu din exces de politeţe, ci pentru că, vorba lui Cornel Dinu, „asta e drama în care trăim”. E o dramă încruntată doar la suprafaţă. Cu toate ameninţările şi atentatele la onoare, nimeni nu se mai bate cu nimeni decît în vorbe. În replici. În explicaţii şi reformulări. După atîta violenţă verbală, impresia e că o bătaie generală, în urma căreia să se stabilească cine e cel mai tare, ar rezolva multe în fotbalul nostru. Dacă Piţurcă se bătea, la timpul cuvenit, cu Mutu, cu Dragomir, cu Dinu, cu Mircea Sandu, cu cine mai are el de împărţit diverse pricini, s-ar fi concentrat acum doar pe ce joacă sau mai degrabă nu joacă „naţionala”.

Figurile de stil la scenă deschisă nu duc nicăieri decît la alte figuri de stil sau, în funcţie de cine vorbeşte către cine, la dicţionar. Ploaia de săgeţi otrăvite, aruncate prin mass-media, va avea rezultatul cunoscut. Toată lumea se va împăca, batista va pluti pacifist peste ţambal. Pentru că nimeni nu se mai bate cu nimeni decît în vorbe. Nimeni nu va spune „O să-i fac o ofertă de nerefuzat lui Piţurcă”, apoi va trece la fapte.

În bătăliile astea retorice, e greu să spui cine-i mai tare: şeful LPF, care spune că selecţionerul „se îmbracă golăneşte” sau selecţionerul, care spune că şeful LPF se îmbracă „în costum comunist”. Parcă tot Cornel Dinu, care l-a descris pe selecţioner combinînd într-o singură frază „un cîine grifon”, o „greblă” şi un „creier”, are cîştig de cauză. E neaşteptat în exprimare şi amuzant. Dacă ar fi scris el raportul de activitate al „naţionalei”, Comitetul Executiv încă ar fi citit la el, cu DEX-ul la îndemînă.

Aşa „rău la mînie”, cum se recomandă, Piţurcă n-a produs decît două uşor memorabile pagini de raport. Ar fi elaborat mai multe paragrafe dacă dădea raportul de primăvară-vară pentru „Vogue”. O formă de machism dispare, duelurile s-au mutat din cîmp deschis pe blogosferă sau pe telerealitate. Bărbaţii din fotbalul nostru se acuză unul pe altul de alcoolism, prost gust, proastă educaţie, urîţenie fizică, răutate. Este o constatare care aparent, doar aparent!, n-are legătură cu rezultatele „naţionalei”. Cu lipsa de curaj, cu delăsarea şi demobilizarea „tricolorilor”. Dar „naţionala” pe care o vedem e tocmai progenitura acestui mediu care se ia numai în serios. Vorba aia, orice familie are un Fredo Corleone al ei.