Palmaresul de pomană

Capodoperă de caritate: Marian Iancu i-a făcut Timişoarei un cadou plătit scump de suporteri.

Timişoara e una dintre echipele care se zbate în post-istorie. Timpul a stat pe loc, după retrogradare şi intrarea în insolvenţă. Au existat semne de viaţă, […]

Capodoperă de caritate: Marian Iancu i-a făcut Timişoarei un cadou plătit scump de suporteri.

Timişoara e una dintre echipele care se zbate în post-istorie. Timpul a stat pe loc, după retrogradare şi intrarea în insolvenţă. Au existat semne de viaţă, e drept, fuziunea cu ACS Recaş, de pildă, dar prea puţine pentru ceea ce însemna fotbalul bănăţean.

Această pauză de la istorie, în care trecutul pare mai aproape şi mai viu decît prezentul, a fost tulburată, săptămîna trecută, de o ştire. Unele ziare locale au descris-o drept „uluitoare”, altele, precum „Timişoara Express”, s-au abţinut de la entuziasm şi s-au întrebat dacă nu e cumva vorba despre o pomană electorală inedită. Ştirea, în varianta seacă, este următoarea: Marian Iancu a cedat gratuit palmaresul, numele şi culorile lui Poli către Consiluiul Local, Consiliul Judeţean, Universitatea Polithenică din oraş şi Asociaţiei FC Politehnica Timişoara.

E vorba despre palmaresul, culorile şi numele pentru care s-a ieşit în stradă, pentru care fosta conducere a lui Poli a purtat echipa prin tribunale, sportive sau civile, pentru care mii de fani au tremurat, au sperat şi au strigat.

Pe moment, gestul lui Marian Iancu nu foloseşte la nimic. Avocaţii încă studiază dacă actul nu e lovit de nulitate, legal vorbind. Iar din punctul de vedere al regulamentelor din fotbal, abia din sezonul viitor, echipa Timişoarei care a fuzionat cu Recaş şi care joacă în Liga 2 ar putea intra în posesia identităţii vechii echipe.

Primarul Nicolae Robu exultă de pe acum: „Nu poate nimeni aduce argumente că, de la Revoluţie încoace, a existat o Poli mai Poli ca această echipă”. Asta o vor hotărî cei responsabili cu definiţia spiritului unei echipe, adică suporterii. Dar problema fotbalului din Timişoara este alta. Cum de a fost posibil ca, de la Revoluţie încoace, să apară atît de multe Poli? Întîi, o Poli deţinută de aventurierul italian Claudiu Zambon, apoi o Poli fuzionată cu Fulgerul Bragadiru a controversatului afacerist Marian Iancu. Apoi cinci ani de dispută pe marginea palmaresului, culorilor şi numelui. După ce s-a încheiat războiul pentru culori, a izbucnit războiul cu FRF şi apoi cu restul lumii. N-a fost linişte în Banat, nici după ce echipa ajunsese să elimine din Europa Şahtiorul lui Lucescu.

Scenariul confiscării şi deturnării istoriei Timişoarei fotbalistice seamănă cu scenariul Craiovei trecute prin mîinile lui Neţoiu, Dinel Staicu, Mititeu. Cu scenariul „U” Cluj. Cu scenariul, mai puţin dramatic, mai degrabă comic, mutării Astrei de la Ploieşti la Giurgiu. Ca şi cum ai muta un bagaj.
„Este un cadou pe care îl fac bănăţenilor!”, a spus Iancu, după cedarea palmaresului. Cadou? Atunci să dea înapoi, „cadou”, şi anii pierduţi aiurea pentru istoria clubului. Iată povestea fotbalului nostru în regim privat: investitorii vin şi pleacă, lăsînd în urmă „cadouri” ca falimentul şi retrogradarea. Dat fiind că au simţ al timpului diferit, pentru ei istoria nu înseamnă mare lucru. O pot cumpăra, se pot folosi de ea o vreme, apoi, cu pompa aferentă unei mari opere de caritate, o pot da de pomană proprietarilor de drept, suporterilor.

Cît despre fotbalul profesionist finanţat din bani publici, acesta este un nonsens. O soluţie de compromis. Preşedintele CJ Timiş promite că autorităţile locale nu vor mai ceda pachetul majoritar de la Poli: „Indiferent cine ar vrea să finanţeze, nu va putea prelua mai mult de 49 la sută”. O promisiune fără acoperire. Timişoara a revenit la punctul de plecare. Ce s-a schimbat esenţal în jurul ei? Nu există garanţii de nici un fel, nici din fotbal, nici din afara lui, că nu va mai apărea alt afacerist aflat în impostura de a face cadouri, încă un Zambon, urmat de încă un Marian Iancu.