Motivaţia ultimei sute

Ca să înainteze în primăvară, steliştii trebuie să afle de ce s-au împiedicat cu Stuttgart.

Steaua îşi joacă ultima carte europeană în ultimul meci. Nu e o situaţie foarte confortabilă, mai ales că joacă fără publicul de pe „Arena Naţională”. […]

Ca să înainteze în primăvară, steliştii trebuie să afle de ce s-au împiedicat cu Stuttgart.

Steaua îşi joacă ultima carte europeană în ultimul meci. Nu e o situaţie foarte confortabilă, mai ales că joacă fără publicul de pe „Arena Naţională”. Teoretic, miza meciului ar trebui să reprezinte o motivaţie suficient de tare, ca să mobilizeze trupa. Dar e final de tur, există oboseală de toate felurile, există accidentări, există relaxarea dinaintea pauzei de iarnă. Apărarea, pe care antrenorul Stelei o studiază şi o remediază, s-ar putea să nu fie marea problemă la meciul cu danezii. Steliştii trebuie să revină asupra prăbuşirii colective sub asediul asiaticilor din Bundesliga şi trebuie să-i afle cauzele. Să le afle, fiecare în parte şi împreună. Măcar să le intuiască.

Acel scor-fluviu arată că s-a produs o ruptură între realitatea jocului Stelei şi ficţiunea competiţiei din campionatul nostru. Reperele jucătorilor lui Reghecampf s-au pierdut în prăpastia dintre standardul Ligii 1 şi standardele cupelor europene. E o posibilă explicaţie sau un început de explicaţie pentru faptul că o echipă lider detaşat şi mult lăudat în campionatul intern se împiedică jenant în grupele Europa League.

Cît de bun este fotbalul prestat de Rusescu şi compania? Care e valoarea adevărată a Stelei construite de Reghecampf? Sînt întrebări pentru mai tîrziu. O parte din răspuns îl vom avea joi seară. Dar trecînd de la uşor la greu şi iar la uşor,şi iar la greu, Steaua riscă să piardă măsura. Să încurce standardele. Să intre cu capul în nori în meciul cu Stuttgart şi superconcentrată în meciul cu Chiajna. Prin asta trec toate echipele româneşti cînd evoluează în alte competiţii decît Liga 1. Se trezesc că le fuge campionatul de sub picioare cînd ajung în Europa. Liga 1, cu grandorile ei de etapă, întinde această capcană a minţilor: poţi să cîştigi titlul şi să nu ştii unde te afli decît după ce te izbeşti de geografia Ligii Campionilor.

Pînă la meciul-retur cu Stuttgart, Steaua a ţinut drumul drept şi picioarele pe pămînt. A decolat exact cînd nu trebuia. În ciuda înfrîngerii zdrobitoare, steliştii au rămas, totuşi, la mîna lor. De ei depinde dacă revin pe poziţii şi se mobilizează să cînte armonios la chitara-minune.
Copenhaga e un rival mai modest, nu e vreun nume cu greutate din Europa. E modest, dar nu e Chiajna, nu e Severin, nu e CSM Iaşi, nu e orice altă echipă din Liga 1. E solicitant să te pliezi cînd pe nivelul fotbalului intern, cînd pe nivelul fotbalului european, dar nu e o cerinţă ieşită din comun pentru un profesionist. Dacă Reghecampf mai are în stoc videoclipuri motivaţionale de pe Youtube – cîntăreţe urîte, dar talentate, Cenuşărese care se îmbracă de la Prada, piloţi de Formula 1 cu o singură mînă, călăreţi fără cap, pinguini care fac plajă pe banchiză- , acum e timpul să le arate jucătorilor săi. N-ar strica şi o filmare cu mobilul, care să demonstreze că Moş Crăciun există.