Şto etă, SuperDan?

Moscova lui Dan Petrescu crede şi în lacrimi. Antrenorul plînge pe umărul inculpaţilor din Dosarul Transferurilor „Noi, în România, încercăm să distrugem fotbalul prin deciziile pe care le luăm”. Detaliu aproape amuzant, autorul acestei autocritici radicale antrenează în Rusia. Dan […]

Moscova lui Dan Petrescu crede şi în lacrimi. Antrenorul plînge pe umărul inculpaţilor din Dosarul Transferurilor

„Noi, în România, încercăm să distrugem fotbalul prin deciziile pe care le luăm”. Detaliu aproape amuzant, autorul acestei autocritici radicale antrenează în Rusia. Dan Petrescu a cîştigat cu 5-1 derby-ul Moscovei, Dinamo-Spartak. Şi, între două felicitări primite de la televiziunile din ţară, şi-a exprimat părerea despre verdictul din Apel în Dosarul Transferurilor.

Unul dintre cei opt inculpaţi, Gică Popescu, îi este prieten şi coleg de generaţie. Alţi doi inculpaţi i-au fost impresari. Reacţia lui Petrescu are, prin urmare, un discret resort emoţional. Le-a luat apărarea cunoscuţilor săi.

Putea să spună, simplu, „Eu”, „Eu cred că…”. Dar a umplut spaţiul dintre Moscova şi Bucureşti cu un colectiv ipotetic: „noi”.

„Noi, în România”. El, în Rusia. În august, a demisionat de la Kuban, pentru că, a motivat un apropiat al său, „situaţia devenise insuportabilă, era presat să folosească un fotbalist care e pe placul lui Putin”. A ajuns la Dinamo Moscova, unde pleacă la vestiare, să nu comită vreun gest necugetat, care să-i atragă suspendarea. Face analize video ale arbitrajelor, la conferinţele de presă. Totuşi, nimeni nu încearcă să distrugă fotbalul din Rusia. Toate aceste tensiuni şi presiuni reprezintă demersuri constructive. Balşoi pozitivism.

Noi, în România. „Dacă lumea care vine în fotbal e arestată, de ce să mai vină?”, se întreabă retoric Petrescu. Arestată? Nu, judecată, lumea care vine în fotbal e judecată după legile ţării, aşa cum e judecată şi lumea care nu vine în fotbal. Depărtarea de ţară şi apropierea de Siberia produce această impresie falsă de persecuţie. „Nu-mi vine să cred ce se întîmplă!”. El, în Rusia. E acelaşi antrenor care susţinea că fără arbitri străini n-ar fi cîştigat campionatul cu Unirea.

Acelaşi antrenor dezgustat de „oamenii în negru” din Liga 1, cum îi numea în august 2007: „E incredibil ce se întîmplă. Nu avem nici o şansă!”. În sezonul 2008-2009 venea cu o propunere revoluţionară: „Noi ar trebui să jucăm în Bulgaria, Urziceniul. (…) Anul trecut a fost jaf, acum e mai rău”. Ar fi fost interesant de aflat punctul de vedere al lui Dan Petrescu despre dosarele penale cu arbitri: „Mită în elicopter”, de exemplu. Ar mai fi numit arestările „decizii care distrug fotbalul românesc”?

Detaliu serios, Dan Petrescu e antrenorul anilor 2008, 2009 şi 2011 în România, desemnat de Ancheta Gazetei. Rămîne o valoare a fotbalului nostru, chiar dacă antrenează la Moscova, la Londra sau la Ulan Bator. La un moment dat, Petrescu va reveni să antreneze în România, la „naţională” sau la o echipă de club. Ar fi de dorit să revină mai înţelept, mai detaşat.
De data asta, a declarat un proces în justiţie drept marele rău al Ligii 1. Data viitoare, poate va realiza că fotbalul nostru se distruge încet, dar sigur, deoarece puţini se încumetă să facă treaba grea, adică să crească jucători.

Puţini caută talente, le şcolesc, le pregătesc şi le ghidează, cum procedează Hagi, cu Viitorul. Treaba uşoară e să te dezguşti şi să regreţi, cum face Dan Petrescu „moscovitul”: „Îmi pare rău că nimeni nu vrea să ajute fotbalul”.

Dacă te dezguşti pe bani mulţi sau pe bani puţini, asta chiar nu contează. Contează doar dacă te implici altfel decît prin lecţii de la distanţă.