Ei văd cubul, nu clubul

Dacă observaţi defecte pe cer, e semn bun. Aveţi mari şanse să ajungeţi acţionar la Dinamo

Şefii lui Dinamo s-au uitat într-o zi spre cer. Apoi s-au uitat, reflex, spre portofel. Nu e un „new” portofel, e vechi, atît de […]

Dacă observaţi defecte pe cer, e semn bun. Aveţi mari şanse să ajungeţi acţionar la Dinamo

Şefii lui Dinamo s-au uitat într-o zi spre cer. Apoi s-au uitat, reflex, spre portofel. Nu e un „new” portofel, e vechi, atît de vechi, că banii se scurg din el direct în paradisuri. Şefii lui Dinamo s-au uitat iar la cer, iar la portofel, cer, portofel, cer, portofel, pînă cînd au ameţit şi a început să li se pară că deasupra lor stă o uriaşă pizza, o pizza mare de tot, cît un acoperiş rabatabil, din care curge caşcaval. Şi au zis: „Miroase bine”.

În martie, la meciul cu Gaz Metan, de pe Arena Naţională, Dinamo a vîndut 17.000 de bilete. Ar fi vîndut şi mai multe, dacă nu se opunea Jandarmeria. Încasări estimate: 100.000 de euro. Chiria inelelor de stadion: 20.000 de euro. Mirosea bine. În iulie, şefii „cîinilor” au decis: echipa va juca toate meciurile pe Arena Naţională, cu excepţia unuia singur, cu Petrolul, mutat înapoi în „Ştefan cel Mare” din motive de concert pop.

În august, la amicalul cu Barcelona, au venit 35.000 de spectatori, curioşi să vadă trupa lui Bonetti alergînd pe acelaşi cîmp gravitaţional pe extratereştrii. A început sezonul, şi cerul era încă îmbietor, aburind. Clubul din „Ştefan cel Mare” a lansat un portal de ticketing, fanii îşi puteau alege locul şi rîndul pentru abonamentele şi biletele la meci pe Arena Naţională.
Apoi, Dinamo a pierdut ritmul luptei la titlu şi fanii şi-au adus aminte că, de fapt, decorul modern n-a modernizat nimic. Şi-au adus aminte, cu larga contribuţie a jucătorilor lui Bonetti, că n-au protestat pentru jucării. Fie ele şi jucării cum au granzii, jucării de 234 milioane euro, cu capacitate de peste 50.000 de locuri.

La Dinamo – Pandurii, scor 3-0, în octombrie, s-au vîndut 9.000 de bilete, nu 15.000, cîte tipăriseră organizatorii. Şefii dinamovişti s-au uitat iar la cer, au întors privirea spre portofel, spre cer, spre portofel, cer, portofel, cer. Şi a început să li se pară că deasupra lor se iţeşte o gaură neagră.

Înaintea meciului cu Bistriţa, s-au vîndut în jur de 8.000 de bilete. Chiria inelelor de stadion – 20.000 de euro. Nu mirosea bine. Cînd să negocieze chiria cu Primăria, cu două zile înaintea meciului, şefii „cîinilor” s-au uitat iar la cer, s-au uitat, s-au uitat pînă au ameţit şi a început să li se pară că văd un cub. Ce să caute un cub pe cer? Cerul e defect! Trebuie reparat. Şi au decis să revină sub cerul ieftin şi scorojit din Ştefan cel Mare.

N-au revenit, totuşi. O delegaţie de astronomi spontani de la LPF a inspectat Arena Naţională, să vadă grozăvia. Dar nu, au zis, nu e nimic, cerul e în regulă, nici o avarie, se poate juca fotbal sub el.

Şi s-a jucat. Şefii lui Dinamo se uită prea des la cer. Sau la portofel. Sau la cer. Sau la portofel. Sau la portofelele fanilor. Cer, portofel, cer, portofel. Atît. De aceea, în ultimii ani, nu s-a schimbat nimic fundamental la clubul din „Ştefan cel Mare”.  Conducătorii lui sînt nişte visători. Sau negustori. Sau visători. Sau negustori. Visători. Negustori.