Mentaliştii de la Barcelona

Deşi s-a concentrat mult, poate prea mult pentru o gală, Ţucudean n-a descoperit nici un „secret magic” la Barca.

E şi ăsta un titlu de glorie. Ţucudean a anunţat, să ştie toată lumea, că el n-a ţinut să schimbe tricoul […]

Deşi s-a concentrat mult, poate prea mult pentru o gală, Ţucudean n-a descoperit nici un „secret magic” la Barca.

E şi ăsta un titlu de glorie. Ţucudean a anunţat, să ştie toată lumea, că el n-a ţinut să schimbe tricoul cu starurile Barcelonei: „Pot să mi-l cumpăr de la magazin!”. Iată o schimbare de atitudine, chiar dacă e vorba de un amical.

Vă mai amintiţi de jucătorii care alergau după starurile lui Real, să le ceară tricoul? După ce ai fost umilit pe teren, te mai pui într-o lumină slabă şi singur, alergînd după un suvenir.

Ţucudean propune o altă abordare, un prim gest frivol spre o conştiinţă de profesionist. Recunoaşte că şi el e un posibil colecţionar de tricouri, la fel ca majoritatea fotbaliştilor din Liga 1. Doar că el le colecţionează altfel. Le cumpără. Curtean, pe care încă nu l-a prins valul schimbării, a „furat” startul şi a rupt-o la fugă după Messi. Şi a obţinut tricoul. De cîte ori, într-o carieră de fotbalist, întîlneşti Barcelona pe teren? Fuga după tricou o fi ea ruşinoasă, dar e sănătoasă pentru colecţie.

Şi apoi, ce a vrut să spună Ţucudean? Că el are bani de tricouri sau că, într-o bună zi, Messi îi va cere autograf, la ieşirea din stadion? Vom vedea, în timp, în goluri, dacă dincolo de lăudăroşenia de puşti se află o ambiţie de fotbalist adevărat. Din gala cu extratereştri, o să ne aducem aminte de această atitudine „anti-tiki-taka” a lui Ţucudean, de această provocare: „Cei de la Barcelona sînt ca orice jucători”.

Interesantă a fost şi decizia lui Bonetti, de a testa debutanţi în „meciul secolului”. Antrenorul, ca antrenorul: a crezut că e meci de pregătire. Dar restul faptelor şi reacţiilor, de la ofurile organizatorilor pînă la clauza cu numărul de goluri, te duc la ideea blazată că amicalul de lux reprezintă o formă mai sofisticată de blat. Plăteşti ca să fii bătut la scor rezonabil.

Tribunele nu s-au umplut la refuz. Organizatorii spun că de vină sînt cei care au criticat evenimentul şi i-au scăzut „credibilitatea”. Oare? Despre preţuri şi criză, nimic? E o acuză naivă. Nu s-au inventat încă pamfletari atît de solizi încît să zdruncine fascinaţia numită Barca. „Credibilitatea” unui Dinamo – Barcelona a depins, în mare măsură, de condiţiile din contract. Ei bine, condiţiile astea descurajau surpriza, basmul şi alte
elemente-cheie dintr-o istorie reuşită. În următoarea gală de acest gen şi în continuarea frondei lui Ţucudean, se impune o clauză care să permită şi echipei gazdă să marcheze măcar o dată.

Alt ecou pentru public ar fi avut un meci oficial dintre o formaţie românească şi Barcelona. Catalanii în vacanţă arată diferit de catalanii pe care-i vedem la televizor şi cărora le cumpărăm tricourile. Nu ne-am obişnuit cu spectacolele avînd ca pretext fotbalul şi „mentaliştii” lui, dar timpul nu-i pierdut.

Peste ani, românii se vor înghesui cu mic, cu mare, ca băştinaşii pe corabia lui Columb, să vadă meciul mileniului. Acum încă sîntem confuzi şi obtuzi şi bîjbîim după noduri în papură. Care-i trucul, care-i şmecheria? Ori Ţucudean are dreptate, „cei de la Barcelona nu au nici un secret magic”, ori tipul ăsta de magie nu mai funcţionează asupra noastră decît parţial. Nu în termenii isteriilor colective din anii ’90, cînd ni s-a deschis abrupt lumea.

La ieşirea din tunel, Messi a fost împresurat de mîini de copii. Sfîntă nesăbuinţă! Copiii aceia ştiu ceea ce noi, ţucudenii, am uitat. Poţi să iei un tricou, dar un Messi nu poţi cumpăra de la magazin.