Alibiul doamnei Bitang

Accidentarea Larisei Iordache i-a împins la gînduri prea negre pe antrenorii lotului feminin de gimnastică.

Şansele României la medalii olimpice se află sub călcîiul unei copile. Un călcîi dureros, din cauza căruia Larisa Iordache probabil nu va evolua la individual […]

Accidentarea Larisei Iordache i-a împins la gînduri prea negre pe antrenorii lotului feminin de gimnastică.

Şansele României la medalii olimpice se află sub călcîiul unei copile. Un călcîi dureros, din cauza căruia Larisa Iordache probabil nu va evolua la individual compus.

„Stăm rău. Larisa, din dorinţa de-a concura la Jocurile Olimpice, a ascuns această suferinţă, care a apărut după ce ne-am antrenat aici, la Londra. Îmi pare rău că nu am ştiut”, a declarat antrenoarea Bitang. Şi dacă ar fi ştiut? Ar fi trebuit să lase acasă cea mai valoroasă gimnastă din lot. Şi s-o înlocuiască, astfel încît, vorba doamnei Bitang, şansele la medalii să nu fie compromise.

„Medalii de aur”, precizează antrenoarea. Chiar şi cu o Larisa în mare formă, şansele astea ar fi fost serios busculate de marile puteri şi de noile puteri din gimnastica mondială. Imediat după titlul european luat de românce, Nadia a avertizat că la Jocurile Olimpice va fi alt concurs. Ea vedea România bătîndu-se pentru bronz cu China şi susţinea că fetele noastre au şanse foarte mici la aur în celelalte probe.

Aşa că nu „stăm rău”, stăm aşa cum stăteam şi acum două luni, şi acum doi ani. Nu s-au schimbat dramatic lucrurile în sportul românesc, încît să spunem: „Am investit, am reformat, am adus copiii în săli şi acum aşteptăm să plouă cu aur, la Londra!”. Nu, în sport, ca şi în atîtea alte domenii, existăm din talent. Stăm la călcîiul unei copile sau la poignet-ul unui tenisman.

Explicaţiile doamnei Bitang par să schiţeze un alibi pentru eventualele dezamăgiri în linie din concursul olimpic de gimnastică. În primul rînd, spune ea, antrenorii nu au ştiut de accidentare. Nu au ştiut că „Picioruş” are dureri. Dacă ea le-a ascuns, ei n-aveau cum să-şi dea seama. Copilul a învins sistemul! Ce-o fi şi în sufletul unei puştoaice de 16 ani care urcă pe bîrnă strîngînd din dinţi, zi de zi, zi de zi?

Există şi varianta ca Larisa să concureze „pe durere”. Merită? Ea şi antrenorii decid. Toate medaliile au o componentă de suferinţă, de sacrificiu, de vertebre tasate, de încheieturi măcinate, de artrite, spondilite şi hernii de disc. La 26 de ani după cele patru titluri olimpice de la Los Angeles, Ecaterina Szabo ajunsese dependentă de morfină, pentru durerile la coloană. Aşa se obţine aurul. Fie că ne place, fie că nu.

Cu sau fără „Picioruş”, echipa feminină de gimnastică va avea cîteva zile de foc. Onest vorbind, realist, nu ne aşteptăm la aur. Belu şi Bitang nu au nevoie de nici un alibi. Ştim că ei şi-au făcut treaba. Ştim că unii copii pot fi peste măsură de încăpăţînaţi, încît să nu-ţi dai seama cînd îi doare călcîiul. Ştim că Larisa era „perla Coroanei”, dar poate ar fi mai bine să ne concentrăm şi pe celelalte fete. Poate Sandra, Cătălina, Raluca şi Diana au nevoie de încurajările şi de încrederea antrenorilor. Nu de anunţul sec că „şansele noastre sînt nule”.