Ce vrea Reghecampf

Acest articol a apărut fără aprobarea antrenorului Stelei. Orice asemănare cu oameni de fotbal autentici e pur întîmplătoare.

Există antrenori şi antrenori. Fiecare cu modul lui de a rezista la presiunile specifice şi nespecifice meseriei. În general, suportă cît suportă, […]

Acest articol a apărut fără aprobarea antrenorului Stelei. Orice asemănare cu oameni de fotbal autentici e pur întîmplătoare.

Există antrenori şi antrenori. Fiecare cu modul lui de a rezista la presiunile specifice şi nespecifice meseriei. În general, suportă cît suportă, apoi se apucă de pictat, de cultivat grădina sau de scris articole în ziare.

Reghecampf a venit la Steaua înarmat cu o metodă proactivă de combatere a presiunii. Cînd îl deranjează un reporter, îl ameninţă că-l ia „la şuturi”. „Dacă eu nu vreau să scrii ceva, nu scrii! O să-i sun pe şefii tăi de la Bucureşti să mă asigur de asta!”.

Dacă o simplă ştire despre accidentarea lui Pintilii a putut să-i inspire măsuri extreme, cum va reacţiona Reghecampf cînd, presupunem prin absurd, nu din răutate gratuită, nu vrem să-l irităm fără rost! Dar cum va reacţiona cînd Steaua, să zicem, aşa, de dragul discuţiei, va pierde un meci? Nu-i obligatoriu să se întîmple, dar nici nu-i exclus, deşi cu Reghecampf pe bancă, uite, ca să-l mai înveselim, este foarte probabil să urmeze o hegemonie a Stelei, în diverse sporturi de contact. Aşadar, să presupunem că Steaua pierde un meci (cum se scrie asta? „Steaua cîştigă în sens invers”, mai bine aşa, nu?). Ce ar trebui să apară în ziare, la televiziuni, ce ar trebui să afle suporterii Stelei despre meci? Simplu, ce vrea Reghecampf, mai încape vorbă!

Spectatorii vor fi opriţi la ieşirea din stadion şi lămuriţi, prin diverse metode: „Steaua a cîştigat azi, pentru că aşa vrea antrenorul!”. Toată această muncă de convingere, toate aceste telefoane la „şefii din Bucureşti”, tot acest efort de a culege, selecta, ierarhiza şi pune în formă informaţiile referitoare la el şi la echipa pe care o antrenează îl vor solicita intens pe Reghecampf. De aceea există Mihai Stoica. Managerul-paratrăsnet care stă între antrenor şi reporter. Cel care a formulat şi a testat principiul nonviolenţei în PR: „Nu da, că nu dă bine la imagine!”.

Există presiuni şi presiuni, ipoteze şi ipoteze. Dacă Reghecampf chiar nu se supără cînd ziarul se îndoaie pe poza lui? Dacă vrea să comunice cu presa, cu publicul, dar în felul lui? Poate nu-i un nostalgic al cenzurii, e doar un nostalgic al vremurilor cînd bărbaţii comunicau între ei direct, cel mult prin intermediul bîtei, şi stabileau de cîte ori era nevoie ordinea naturală. Scop pentru care se luau la şuturi, nu la întrebări.

Dacă stai şi te gîndeşti, antrenorii şi jurnaliştii formează două triburi distincte. Reghecampf le vede ca pe două triburi rivale. Aşa le vede el. De vreme ce se duşmănesc, trebuie să se înfrunte, să aflăm care-i mai tare. Cu riscul de a-l vedea apoi pe Reghecampf lăsînd antrenamentele baltă (deşi asta nu dă bine la imagine!) şi alergînd după reporteri, să le dea un interviu, ce credeaţi?

Nici nu îndrăznim să ne gîndim, în fine, gîndim, dar nu scriem decît aşa, printre rînduri, despre un alt posibil scenariu. Dacă i se năzare vreunui spectator – pură inconştienţă, subită dependenţă de adrenalină, pierdere temporară a instinctului de conservare  – să-l huiduie pe Reghecampf, fără să-i ceară voie în prealabil? Ce face antrenorul Stelei? Îi sună pe şefii spectatorului? Sau pe Mihai Stoica?