Chivu şi explicaţiile lui

Fostul căpitan al „tricolorilor” a dezvăluit ce accidentare misterioasă l-a ţinut departe de „naţională”

La sfîrşitul lui mai 2011, Cristian Chivu provoca un val de emoţie colectivă printre suporterii „naţionalei” anunţîndu-şi retragerea de la prima reprezentativă. Urma meciul cu Bosnia, […]

Fostul căpitan al „tricolorilor” a dezvăluit ce accidentare misterioasă l-a ţinut departe de „naţională”

La sfîrşitul lui mai 2011, Cristian Chivu provoca un val de emoţie colectivă printre suporterii „naţionalei” anunţîndu-şi retragerea de la prima reprezentativă. Urma meciul cu Bosnia, din preliminariile Euro 2012. Mai întîi, Chivu a condiţionat prezenţa pe teren de starea gambei sale. „Dacă nu voi avea dureri, intru în teren. Altfel, nu”. A adăugat că se vorbeşte prea mult despre el, că „Mutu, Chivu contează mai puţin. (…) E meciul generaţiei noastre!”.

Cu cîteva zile înainte de „meciul generaţiei”, Chivu a trimis Federaţiei o scrisoare de retragere de la „naţională”. Motiva decizia prin faptul că nu poate lupta „pe mai multe fronturi”. Meciul cu Bosnia s-a terminat victorios, dar „generaţia” s-a ratat cum a putut.

Abia la un an de la retragere, în iunie 2012, la o lansare de carte la Ambasada Italiei, Chivu a venit şi cu o explicaţie mai puţin metaforică. „Fizic nu mai puteam! (…) În plus, am o vîrstă, la care simt că nu mai pot ajuta aşa cum o făceam acum cîţiva ani”. Un an au aşteptat fanii „naţionalei” aceste cuvinte. Nu era nici un mister pînă la urmă: accidentările, vîrsta etc, etc. Apoi, la mai puţin de o lună, Chivu vine cu altă explicaţie, în interviul acordat colegului meu Justin Gafiuc.  Spune că „a fost călcat pe coadă” de cei care l-au criticat. „Cînd se trece peste ultima barieră a respectului şi sînt călcat pe coadă, n-am cum să reacţionez la o răutate extremă”.

De „răutatea extremă”, cum o numeşte fostul căpitan al „tricolorilor”, nu pot fi acuzaţi suporterii „naţionalei”. Nu cu ei are ceva de împărţit Chivu. Nu cu milioanele de oameni care au stat cu sufletul la gură să vadă dacă intră sau nu cu Bosnia. Chivu s-a simţit „călcat pe coadă” de cei care n-au avut încredere în el, de cei care l-au acuzat că e apt medical doar pentru Inter, nu şi pentru „naţională”. Prin urmare, nu s-a retras pe motiv că nu făcea faţă „pe mai multe fronturi” sau că „nu mai putea fizic”. S-a retras „din cauza anumitor declaraţii şi atitudini din preajma echipei naţionale”. În fine, are şi meseria de fotbalist riscurile ei, să fii călcat pe coadă face parte dintre ele, dar nu e nici e departe cel mai grav.

Suporterii au picat cumva la mijloc, în această reglare de conturi între Chivu şi criticii lui. Suporterii n-au primit nici o explicaţie diplomată, nici o scrisorică. Au fost trataţi ca un fel de balast subînţeles care dă greutate carierei unui fotbalist oricum mare.

În interviul din „Gazeta”, fostul lider de generaţie anunţă că vrea să revină sub tricolor. Anunţul ăsta ar trebui probabil să stîrnească un val de emoţie. Sau un val de scrisori din partea fanilor! „Echipa naţională e ca un drog!”, spune Chivu. Într-adevăr, aşa este, e un drog. O carieră de jucător e dependentă – salariu, cotă la transferuri, contracte de publicitate – de prezenţa în echipa naţională. Şi oamenii ăia din tribune cam ce-ar fi în cazul ăsta, sclavii pe plantaţia de coca?

Chivu este un fotbalist valoros, care merită toată recunoştinţa pentru cele 75 de meciuri sub tricolor, pentru cele 50 de meciuri în care a purtat banderola. Nici vorbă că e bine venit alături de „tricolori”, deşi cu o lună în urmă susţinea că e vremea „să-i lăsăm pe cei tineri”. Deşi peste o lună, Chivu va veni poate cu alte explicaţii, cu alte interpretări la „profesionism”, „patriotism”, „oportunism”. Cu alte texte şi viziuni asupra respectului faţă de public. Deşi „vîrsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale”, lupta cîte o repriză pe „celelalte fronturi” şi-au spus deja cuvîntul, suficient de clar, înaintea lui.