Bonetti ştie prea multe

Echipa din „Ştefan cel Mare” are iarăşi probleme cu disciplina. Antrenorul nu respectă indicaţiile jucătorilor.

Una dintre condiţiile armoniei în fotbalul profesionist este ca antrenorul şi titularii să aibă acelaşi impresar. Sau măcar impresarii lor să fie rude între ei. […]

Echipa din „Ştefan cel Mare” are iarăşi probleme cu disciplina. Antrenorul nu respectă indicaţiile jucătorilor.

Una dintre condiţiile armoniei în fotbalul profesionist este ca antrenorul şi titularii să aibă acelaşi impresar. Sau măcar impresarii lor să fie rude între ei. Sau să lucreze la aceeaşi firmă. Nu este o condiţie obligatorie, dar asta e tendinţa: tehnicienii să se prezinte la echipă cu o viziune şi cu un pachet de fotbalişti corespunzători acestei viziuni.

Bonetti a venit înarmat numai cu susţinerea lui Nicolae Badea. De unde şi disidenţa spontană pe care a întîmpinat-o la investire. S-a trezit în situaţia de a lucra cu materialul clientului. Şi clientul, şi „materialul” uman din lotul alb-roşu traversează o perioadă mai confuză în privinţa rolului în club. De aceea, acţionarii îi contestă alegerile tactice, iar jucătorii nu numai că nu-l ascultă, dar îl şi ceartă. Îl acuză că pozează în fotomodel, în loc să pozeze în antrenor.

Ciobotariu a trecut şi el prin aceleaşi furci polemice, a întîmpinat şi el rezistenţă din partea „materialului”. Aparent, s-ar spune că e problema tehnicienilor, de vreme ce nu reuşesc să se impună în faţa vestiarului. Sînt fie prea tovarăşi cu fotbaliştii, fie prea duri cu ei. Nu reuşesc să găsească nici o cale de comunicare cu jucătorii şi asta se vede în sinusoida din evoluţia echipei.

După derby, unul dintre acţionarii dinamovişti s-a plîns că „nu-şi explică ce-a vrut antrenorul”. Nici nu contează ce-a vrut. Mai greu e de aflat ce vor, de fapt, jucătorii lui Dinamo? Parafrazînd uzatul slogan, ei se fac că dau cu piciorul în minge, acţionarii se fac că nu înţeleg ce-a vrut antrenorul.

Antrenorul înţelege şi se enervează. Atît. Bonetti are limitele lui în ceea ce priveşte nuanţele limbii române. Nici cu DEX-ul în mînă, nu ar fi în stare să spună „bă, fraiere!” destul de convingător. Dar de înţeles, înţelege. În fine, bănuieşte. Şi-a făcut o părere despre profesionismul din Liga 1, despre cumetrii, naşi, fini, despre luptele intestine din birourile roş-albilor. La urma urmei, e italian. Ştie că se fac blaturi, ştie că jucătorii trîntesc meciuri, ştie şi ia măsuri inutile de precauţie. Acţionarii le numesc, la mişto, „experimente”. Dănciulescu le spune, direct, bărbăteşte, „mizerii”.

Cînd se va vedea mîna lui Bonetti la Dinamo? Cînd îşi va semna demisia, probabil. Oricine va veni în locul lui va trebui să suporte aceleaşi sîcîieli experte din partea „materialului”. Va fi ca un zidar pe care-l înjură cărămizile, un brutar pe care-l ironizează făina, un şofer pe care-l boscorodeşte maşina, un profesor pe care-l lasă corigent elevii etc. E grav, dar, să recunoaştem, e şi pitoresc, în genul unei lumi întoarse pe dos.

Cel mai convenabil, pentru Marius Niculae, Dănciulescu şi compania, ar fi un tehnician care le face ghetele, îi salută cu „Să trăiţi!” şi nu-i deranjează cu indicaţii. Ce-i atît de complicat de înţeles? Asta vor jucătorii dinamovişti.

Eventual, un antrenor care să şi joace în locul lor, nu doar să se laude cu golurile lor. Aşa, de pe margine, e uşor să critici.
La cît chef de alergat au arătat „cîinii” la derby, există şanse să-l vedem pe Bonetti centrînd şi dînd cu capul în finala Cupei. După care, suspicios, italianul să se scoată singur de pe teren în minutul 10.